Pelerinajul luminilor de Sfintul Andrei-Galati 2010

O lume pentru copii

munca de duhovnic

un Christ de tara

Trecind in goana pe linga el comentez :
-Parca ar fi Fred Flinstone !
La care mi se replica :
-Termina cu pacatoseniile !
si eu comentez ca :
-Sa termine acel artist far' de talent care n-a stiut sa intruchipeze ideea ci numai partea materiala, bruta, carnala, grosolana

O noua moda : sfintirea masinilor

trei personagii in cautarea unui autor

Fetele, Oh, fetele !!!!

Lupta

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat.

Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie.

Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu.

Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon.
Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan.

Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel.

Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cublanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast.
In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.

L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale.

L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy,Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de PNA.

Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa.

Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.

Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie.

Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.

Si atunci ne-a cuprins invidia...
Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

Dan Puric

( foto internet)

baiat cu ciine

Inchinare

pe un picior de plai...

Profetii despre Romania
In cele ce urmeaza va supun atentiei o suma de profetii lasate de cel mai mare calugar preot al Romaniei secolului XX – Arsenie Boca.
Ca sa intelegeti cine a fost, va relatez urmatoarea frantura de istorie din viata acestui sfant.

Anii ’50, Romania era sub ocupatie, comunistii se straduiau de zor sa ne macelareasca elitele pentru a le lua locul, propovadirea religiei incepea sa fie interzisa, iar acest calugar continua sa faca minuni acolo in munti, la Sambata de Sus, in Fagaras.

Noii securisti alergau dupa dobandirea a noi tehnici parapsiholgice. Sa nu uitam ca pana si SSI-ul lui Cristescu, cu tot cu scoala de parapsihologi, fuse-se decimata.

Au pus ochii pe Arsenie Boca si pe minunile lui, gandind in micimea lor ca se joaca cu hocus-pocus. L-au luat si l-au inchis intr-o unitate a securitatii din Fagaras, la beci, in lanturi, ca le era frica de el. Ei bine, batut, umilit si nemancat, nu le-a spus decat ca el nu face minuni, ci Dumnezeu lucreaza.

In schimb, la fiece 12 noaptea punea genunchii in pamant, moment in care drugurile si lacatele de la usa de otel a beciului sarea, la propriu. Comandantul unitati , speriat de fenomen si ingrijorat pt soarta sa si a familiei sale, a invitat martori intreaga unitate, cu tot cu familiile acestora, plus ceva cominternisti de la “Centru”. La miezul noptii usile au sarit, ca de obicei, astfel chiar tortionarii au dus cu ei aceasta poveste, relatand-o posteritatii.

Securitatea ii spunea “Vrajitorul”. Cine nu stie, a avut domiciliu fortat la Draganescu langa Bucuresti, pana a murit in 1989.*

Spunea odată cineva: „Părinte, Ceauşescu strică bisericile”. „Nu el, mă, ci păcatele omenirii“ - i-a răspuns Părintele. (Maria Matronea, Sibiu)* Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă fântână, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: „Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism.

Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism - ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă - numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute.

Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”.

Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”.

Dânsul mi-¬a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui”. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)*Apoi s-a întors către lume şi a zis: „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.

Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt.

Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte. (Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)* Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”. (Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)*

Mi-a spus odată Părintele: „Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul - oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne „piatră peste piatră”! ). Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”.

Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi - nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare. (Toacşe Silvia, Copăcel)* „Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată.

Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică.

Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie.

Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”. (* Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi 1-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul.

Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din „11 septembrie”).

Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea Părintelui Arsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne!» - Lc.23, 30).

Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista.* Părintele a iubit mult Munţii Făgăraşului; venea mereu pe la cabana Podragul şi pe la Turnuri. Spunea Părintele: „Munţii Făgărusului şi dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”.(proteja)Părintele a fost şi este un sfânt între noi.

O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-1 cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)* Eram cu Părintele Arsenie şi 1-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”.

Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine.

De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)* Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii:

„Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne.

Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)* Făceam serviciul în Braşov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă.

Atunci a spus: „Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre”. (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraş)

Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică, îngenunchea în întuneric lângă masa sfântului altar şi două-trei ore se ruga pentru poporul român.

Pr. Bunea Victor, Sibiu

(foto-internet)

despre medicina si romania

Sunt alergic la generalizări. Politicienii, toţi, sunt netrebnici. Guvernanţii, toţi, sunt incompetenţi. Dar dacă unii sunt competenţi şi îşi utilizează priceperile doar în hoţie? Organismul medical românesc trece, din nefericire pentru el şi pentru noi, prin malaxorul unei generalizări. Nu ştiu când a început. Sfârşitul se deşartă însă într-un început care poate deveni grotesc.

Un doctor de pe salvare, dimpreună cu asistenta sa, au fost luaţi la pumni, duminică, la Vaslui, de pacientul pe care-l cărau spre alinarea suferinţelor. Dacă bolnavul nu este cumva nebun, el a fost înnebunit de noi. Nu lipseşte mult şi medicii vor fi asasinaţi de rudele pacienţilor cu boli fără scăpare, iar asistentele vor fi omorâte cu pietre în pieţe.

Nu va exista Iisus care să rostească magicele vorbe "cine se simte fără de prihană să ridice piatra". România a devenit ţara cutremurătoarelor filme premiate despre cât de inuman este sistemul nostru medical. România este ţara care-şi prăjeşte, în maternităţi, ca pe cotlete, pruncii. Cum s-a ajuns aici?

Un dascăl din Prahova este tranşant - "asistenta care-i păzea pe micuţi este o scroafă, ministrul de Sănătate este o scroafă şi tot scroafe sunt Băsescu şi Boc, groparii sistemului sanitar". Nu sunt întrutotul de acord - am dubii măcar în privinţa feminităţii unor politicieni - cu linearitatea acestei revolte. Unii pot fi scroafe, într-adevăr, alţii porci, dar parcă nu poate fi înghesuit totul în buzunarul fără fermoar al acestei concluzii.Am văzut, de curând, într-un spital, o asistentă care-şi lopăta ca pe cartofi bolnavii. Autoritară, nesimţită prin modul de adresare (bolnavii, unii dintre ei licenţiaţi, erau toţi mai vârstnici decât ea), machiată excesiv în dizarmonia cearşafurilor ferfeniţite şi cu un cur lat. Dosul muierii, pentru care nu putea fi acuzată, devenea insultător prin rima comportamentală.

Mi-am amintit o întâmplare de acum două decenii. Bunicul meu dinspre mamă, tata Mihai, avea 80 de ani. Făcuse frontul de unde, la 28 de ani, s-a întors cu părul complet alb. Era un excelent povestitor, ca orfan îşi crescuse şase fraţi mai mici cu o devoţiune rară. Pe mama, unica lui fiică, o dusese, graţie minţii ei, la statutul primului intelectual din neamul lui de ţărani. Ei bine, îmbolnăvindu-se la bătrâneţe, a fost dus cu salvarea la spitalul cel mai apropiat, cel din Urlaţi. Întors, încă viu, ne-a povestit cum infirmiera (era iarnă) l-a dus în pielea goală într-o odaie cu ciment pe jos şi, pentru că făcuse pe el, l-a spălat cu furtunul cu apă rece şi cu mătura.

Şi totuşi, Dumnezeule, câte luminoase întâmplări pot istorisi despre omenia, generozitatea, frumuseţea lăuntrică a unor oameni care ard, în amârâta noastră Românie, pentru una dintre cele mai nobile meserii, singura care reuşeşte să ne dilate, multora dintre noi, distanţa dintre viaţă şi moarte.

Cum aş putea vorbi despre somităţi medicale ca profesorul de inimi Apetrei, despre profesorul Lascăr, chirurg cu izbânzi medicale de răsunet, despre unul dintre puţinii transplantatori de ficat din lume, Irinel Popescu, despre profesorul, de rară elevaţie spirituală, Sarafoleanu sau despre academicianul Popa, care nu oboseşte să umble prin jungla creierului uman fără să se rătăcească? Despre chirurgul Beuran sau alergologul Iamandescu, despre marele şi modestul Dan Deleanu de la Fundeni. Despre cardiologul de excepţie Dumitru Predescu din Ploieşti sau şeful salvării prahovene Nicolae Daniel. Despre minunata familie de doctori de copii Ciofu, academici şi umani. Despre născătoarea de vieţi Luminiţa Dima, de la Polizu, care-şi petrece Revelionul asistând alte naşteri. Despre internista Mehic, străjer neobosit al suferinţelor.

Cu mijloace puţine, cu instrumentar rezumat, mereu ca pe front, oamenii aceştia au dat vieţii viaţă cu sacrificiul sănătăţii lor.

Cum să spun că medicii din ţara mea sunt bolnavi de şpagă când, trimiţându-i o amărâtă cu şapte copii de la mine din sat doctoriţei Bartoş, pe care o tocam când era ministresă - dar am regretat apoi - s-o interneze şi, la ieşire, acea pacientă n-avea bani de drum şi i-a dat doctoriţa. Ba i-a dat şi câte ceva pentru copii. Cum să cred că e bolnav de rapacitate sistemul nostru medical când ştiu un neurochirurg care stă la 60 de ani tot într-o mansardă burduşită cu cărţi, singura lui avere?

Nu, sistemul nostru medical nu e pe ducă. Pe ducă e politica distructivă faţă de sănătate. Să nu confundăm un accident la care au concurat, citându-mi interlocutorul, "scroafe" politice şi scroafe din sistemul medical, cu apostolatul pe care-l fac minţile strălucite din medicina acestei ţări muribunde.

Şi chiar pălmaşii cuminţi şi devotaţi ai dispensarelor, supravieţuitoare, ca instituţii, printr-o vrednică moaşă comunală. Acum aproape zece ani am suferit un infarct pe care-l aşteptam fiindcă, pe linie paternă, toţi ai mei îşi şubrezeau, prin exces temperamental, inima. La Urgenţă era de gardă doctoriţa Manuela Guran. Cardiolog.

La reanimare, unde mă simţeam la un lat de palmă de Dumnezeu, această tânără şi minunată doctoriţă îmi pompa în artere nu ştiu ce motorină. Mă ţinea de mână şi-mi vorbea neîntrerupt.

Veţi vedea alb, ca prin ceaţă, dar trece!

Vorbiţi cu mine domnule Avramescu! V-aţi supărat? Nu, nu mă supărasem. Eram prins în vorbirea cu Cel de Sus. Vocea doctoriţei Guran mă mai ţinea legat de câte ceva de pe aici. Doctorii au început să fie bătuţi de pacienţi.

Nu toţi putem fi doctori, dar doctorii, fără excepţie, pot fi oricând pacienţi. Unii se îmbolnăvesc de bolile pe care le vindecă.

Nu lăsaţi ura care a contaminat ţara să facă zob singura meserie care îndulceşte şi atenuează sentinţele lui Dumnezeu.

( cine a scris acest text habar n-am...l-am primit pe mail fara autor dar e impresionant si nu m-am putut abtine sa nu-l public aici)

oameni si animale intr-o liniste arhaica foarte devreme pe cimp

personaje stradale

casa veche de la tara

o tinara si efervescenta tigancusa

o familie tinara

pina aici !

baba la tirg