Pe strada...contraste, veselie, joaca si oameni

FANFARE

Nocturna la Piscina

SHOPPING ?

intelectualu'

Corporatist de succes in zece pasi

Te naşti într-un sat de pe lângă un oraş mai mare ( Brăila sau Galaţi , de preferinţă).

Satul vostru are şi o şosea. Tu nu stai la şosea. Acolo stau ăia înstăriţi. Tu nu eşti. Creşti auzind-o pe maică-ta spunându-şi cât e de proastă că l-a luat pe tac-tu şi spunându-ţi că dacă nu înveţi ai să ajungi că el.

La şcoala din sat eşti primul. Maică-ta e mândră, vecinele ­invi­dioase, taică-tău bea în cinstea ta.

Dai la liceu la oraş. Primul şoc cultural. Stai la o mătuşă. Domnişoară la 50 de ani. Pentru tine e zâna cea bună, pentru vecinii ei, „nebuna de la cinci“.

Îţi petreci mare parte la baie. Veceul în casă te fascinează.

După primul an de liceu în care ai fost doar al cincilea din clasă şi maică-ta aproape că te renegase, te acomodezi şi te faci tocilar.

Ţi se zice „Ţăranu“, fetele îţi vorbesc frumos doar când îţi cer tema, băieţii joacă fotbal cu ghiozdanul tău.

Ajungi la facultate. La Bucureşti. Al doilea şoc cultural. Maică-ta îţi trimite scrisoare că poate să moară liniştită. În aceeaşi scrisoare mă-ta mare zice că ea vrea să te vadă însurat şi că moare dup-aia. Stai la cămin şi te descurci cu mâncare de acasă ţinută la rece pe pervazul ferestrei.

Şi aici eşti printre fruntaşi. În ultimul an de facultate, te duci internship. Stai opt luni neplătit, după opt luni şeful biroului îţi zice: „Avem un post liber“. Accepţi chiar salariul minim pe economie.

O suni pe maică-ta şi-i dai raportul. E atât de fericită încât, se gândeşte că, acum că te-ai realizat la Bucureşti, ar putea să-l lase pe tac-tu şi să vină să stea cu tine. La job vii primul şi pleci ultimul. Lucrezi în weekend şi de acasă. Eşti ultra-obedient şi pupincurist. Colegii sunt scârbiţi de tine, şeful te place şi te exploatează. Îţi măreşte salariul.

Poţi chiar să îi trimiţi şi maică-tii nişte bani.

Te însori cu cea mai frumoasă fată de la tine din sat. E şi ea venită la Bucureşti, dar nu a avut succesul tău. Faceţi nuntă în sat.

Maică-ta plânge, bunică-ta nu moare, în schimb e mort de beat taică-tău. Eşti avansat.

Ceva directoraş. Ea e gravidă. Faci credit pentru casă şi maşină. Te aşteaptă 25 de ani de rate şi vacanţe în Turcia şi Grecia.

Bunică-ta a murit, maică-ta vine la voi să vă crească plodul, taică-tău e tot la birt.

Nu eşti fericit, dar eşti împlinit.

( foto-internet)

Pretul secret al carnii
eseu de Adrian Onicescu

Prostituţia îşi cere dreptul de a fi recunoscută ca o instituţie socială de ecarisaj. Are dreptul să existe cu discreţia la care aspiră orice mutilare. Va veni oare vremea cînd crima va cere şi ea să fie legalizată, se vor întreba cei sceptici? Nu! Pentru că spre deosebire de crimă, prostituţia e doar o opţiune temporară deschisă în etic, precum proba aritmetică a adunării în scădere. Nu e nici măcar comparabilă cu furtul. Prostituţia e o ingenuă în afaceri. Preţul tîrgului ei e insignifiant faţă de tot ceea ce pierde. E de fapt un dar. Unul otrăvit însă, el nefiind nimic mai mult decît o îndurerată consolare reciprocă între învinşi, celebrată jalnic îndărătul unui zîmbet împrumutat cu ora de la cîştigători. E jocul unor copii săraci care negociază vise refolosite imaginîndu-şi mărunţişul cotat la bursele marilor tranzacţii afective ale omenirii. Căci trebuie să fii foarte bogat ca să fii iubit cu sinceritate deplină de o femeie frumoasă şi deşteaptă. Restul muritorilor trebuie să ne mulţumim cu un devotament duhnind a neputinţă ori neşansă.
Decenţa cere efortul de a parcurge în secret un spaţiu periferic pentru a suferi înfrîngerea de a negocia amor fictiv cu o femeie care şi-a amputat memoria şi cerşeşte agresiv cu rana ei sîngerîndă în plină stradă. Atîta vreme cît legea recunoaşte şi administrează eficiente căsătorii din interes, are obligaţii egale faţă de destinul prostituatei. Este datoare să înfiinţeze lupanarul cu aceeaşi dedicaţie ca şi cea datorată spitalului. Legea nu are dreptul moral de a sălbătici adevărurile neconvenabile sub pretextul bunei cuviinţe. Căci viaţa împiedecată să se consume la suprafaţă se transformă într-un spectru monstruos ce bîntuie sufletele şi le pierde.
În ultimii zeci de ani s-au născut oameni pentru toate nevoile. Şi există nevoia de surogat, dreptul la fals al celor prea săraci pentru a-şi permite unicitatea arhetipală a originalului. S-au născut şi femei de toate soiurile. Printre ele au fost şi acelea destinate să ofere cu tarif surogatul dragostei celor care şi-au pierdut speranţa de a iubi cu adevărat. Sfinţenia nu poate fi altceva decît o opţiune. Adevărul nu admite coerciţia. El îşi verifică propriile întrebări chiar dacă îşi revendică doar răspunsurile cărora le poate supravieţui. Aceste femei au fost în tot acest timp schingiuite sub pirostrii. Au suferit şi au facut să sufere încă şi mai cumplit, părinţi, soţi şi copii, sub povara blestemului unei iluzii malformate a politicului.Dragostea este tot ce supravieţuieşte unei lupte ucigătoare cu comoditatea. Şi aproape nimic nu supravieţuieşte în afară de speranţă. Nu lipsurile ucid dragostea, ci desfrîul nemăsurat al dorinţelor. Iar împotriva desfrîului nu există decît un singur remediu: desfrîul! Pe el nu-l putem împiedica să existe şi nu e moral să încercăm eliminarea acestui reper al eticului. Desfrîul nu e un pericol pentru înfrînare la fel cum starea de boală nu este un pericol pentru sănătate. Nici epidemiile nu se stăvilesc prin uciderea bolnavilor, ci prin izolarea lor. Prostituţia trebuie doar exilată undeva la periferie. Rătăciţilor pasionaţi trebuie să li se impună un spaţiu, nu să li se confişte reperul. Trebuie să li se dea şansa de a-şi trăi rătăcirea pe o traiectorie comun acceptată a ruşinii. E nevoie de îndrăzneală pentru a tolera. De îndrăzneala învingătorului, nu a impertinentului. A redeveni morali, după atîta rătăcire, impune elasticitatea înţelegerii vii, nu rigiditatea.Acum imoral este să nu recunoaştem o nevoie dintotdeauna: prostituţia. Răul nu îl întruchipeaza cele cîteva sute de femei nefericite, ci aceia cărora drama rătăcirii lor le umflă buzunarele. Pentru că prostituţia nu e decît un efect îndepărtat al crizei economice. Fiinţa umană e slabă şi neajutorată, aruncată astfel în mijlocul unui război definitiv inegal. Femeile nu se vînd din sărăcie, ci din aviditate rătăcită de morală. Şi acest adevăr trebuie spus. Este însă o avariţie în care ele sunt slabe prin însăşi puterea lor telurică asupra bărbaţilor. Dar e la fel de posibil ca aici să fie un neajuns al puterii şi nu al imoralităţii. Al slăbiciunii care ajunge să controleze ilicit forţa.Cea mai dureroasă jignire care se poate arunca unei prostituate este să o faci curvă. Pentru că ea nu se crede astfel atîta vreme cît nu-şi implică sufletul în negoţul ei. Ea nu e frivolă. De aceea nu poate fi curvă, fie şi numai judecînd după proporţiile trădării ei. Frivola nu-şi respectă angajamentele pe care şi le asumă cu premeditare. E iresponsabilă. Prostituata nu înşeală pentru că ea nu-şi asumă angajamente, nu induce în eroare. Nu spune “te iubesc” în sensul de “îţi aparţin” ci în acela, artificial, dar sincer, de “te oblojesc”, în care pulberea tămăduitoare este presărată peste rană. Preţul se stabileşte la început. Aici e corectitudinea. Preţul de la urmă, cel smuls cu promisiuni al frivolei, este dezastruos. Prostituata există prin accesele, prin jumătăţile ei de măsură asumate, în care se rupe de sine şi se vinde pe bucăţi, dar niciodată cu pretenţia că o face pe de-a-ntregul. O femeie măritată din interes nu va denumi niciodată afacerea ei prostituţie, chiar dacă întruneşte toate crimele constituente: falsitate, minciună, fraudă. Prostituţia nu face victime în afara ei.O prostituată nu permite iluzii. Ea este o societate comercială. Nimeni nu vine la magazin ca să se îndragostească iremediabil de marfa expusă banului tuturor în galantare. Fiecare cumpără ce-i permite punga. Deja nu mai ştiu care e diferenţa dintre a cumpăra şi a cuceri.. La fel cum poezia nu se masoară prin eternul adevărurilor ei, ci prin efecte, prin jocurile ei de lumini şi umbre. Atît prostituata ca victimă a ei înseşi, cît şi clientul, ca autor al agresiunii, au jocurile lor de lumini şi umbre. Cei ce plătesc, caută să-şi pună întunericul pentru cîteva minute în luminile rampei. Cui îi mai pasă de surîsul unei prostituate care încă nu a pierdut totul? Pentru că speranţa este cea care se stinge ultima.
Tot ceea ce nu îngăduim, ni se va întoarce împotrivă sub disimularea minciunii. Fiecare primim minciunile pe care le merităm.Prostituţia este una din stările de a fi ale umanului, şi ea nu se rezumă la sex. Această constatare m-a facut credincios. Pentru ca absenţa unui sens dincolo de această existenţă, ne-ar transforma pe toţi în vînzători ai noştri şi ai celorlalţi. Mi se pare de altfel că închirierea cu tarif a corpului pe o durată strict limitată este infinit mai demnă şi mai puţin nocivă decît consacrarea interesată total a scrisului, a ideilor, a sufletului prin corupţie, a politicii.
Cred de aceea în necesitatea politicii la fel ca şi în aceea a prostituţiei.Prostituata are decenţa de a-şi asuma condiţia şi de a nu induce în eroare. Aceasta e legitimitatea ei. A recunoaşte un drept înseamnă implicit a-l limita. A obliga existenţa la un domiciliu, a crea o adresă înseamnă nu a propaga, ci a restrînge. De aceea nu avem dreptul să exilăm prostituţia în stradă. Vedem legalizată dintotdeauna căsătoria interesată a marilor incompatibilităţi estetice şi de vîrstă, concubinajul a căpătat implicaţii juridice, căsătoriile între homosexuali sunt şi ele de domeniul acceptabilului.
Astfel de strîmb situîndu-ne faţă de marile noastre iluzii, şi păstrînd la piept tot restul de orori acceptabile prin mici laşităţi şi complicitate, a nu recunoaşte prin lege nevoia pe care o acoperă prostituţia înseamna nu a fi scrupuloşi ci doar a proscrie de pe culmile perfidiei cea mai curată, cea mai onestă, poate, dintre toate vînzările de sine

Femei de cariera ( Mircea Dinescu)

Femei de cariera
(text de Mircea Dinescu)


Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din cabina, isi netezea fusta si bombanea: "Stii bancu' ala cu Itic?". N-am stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, in asa fel incit, la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cintam. A continuat si m-a scapat astfel de propria-mi mutra buimaca: "Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da, Doamne, sa cistig la loterie! Ajuta-ma, Doamne, sa cistig la loterie, hai, Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa cistig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atita vaicareala, se repede la el: ma, Itic, pe cuvint ca te-am auzit si m-am straduit din rasputeri, dar te rog frumos, ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!".

Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plins ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramin gravida si degeaba! Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de
la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne intilnim decit 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decit de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu ruj."

Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si sa facem un copil?

Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pina de curind admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n romana, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auaernes, marchet, pablic-rileisans, plening, risarci, fidbac. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred ca femeile sint inferioare.

Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mindria-n ei. Dar n-aveau copii... Asta lipsea din tabloul perfect.

Cind au implinit 30 de ani au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat in ordinea asta. Cind au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si
pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, ii lasa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, minca uscatura. Apoi se strecura in pat linga ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa, seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata.

Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent, ea avea de ajuns cea mai sefa si de cistigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa rezolutia raminea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in miting.

Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cind erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada.

Femeile s-au opintit citeva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste timpite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la prinz si-i mai vezi luni dupa-masa, cind se deseapta din mahmureli de cinci stele.

Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atit din coate si-ai facut ulcer de cind maninci numai kebab in chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal.

Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". In somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipind. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7.30 si la 8 trebuie sa fii la firma
si-ai dormit strimb si-ti sta bretonul ca o bidinea.

Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta...

Munca e buna numai cind ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamina si sa ametesti in bar doua zile pe saptamina. Asta e raportul minim rezonabil.

Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamina (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mincare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cind opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.

Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in "Baby Boom" se lasa drogate de gindul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricit, ei latra la unison cu mindrie ca au o directoare in familie.

Cind ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul, pina la urma. Pericolul dospeste abia cind femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4.00 de la uzina, apoi vrea mincare cu sos, maiouri cit de cit curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul part-time si faciliteaza hirjoana extraconjugala a barbatului constrins de hormoni.

Cind constati ca fetita ta ii spune "mama" soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si biziie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tirziu sa-ti dai demisia. Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cind termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai linga el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cind te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui "da", acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la
telefon, nu prea intelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.

Mircea, fa-te ca traiesti!

Apropo, cind ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cind ai vazut tu ultimul film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir cirliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost "Notiuni de introducere in cibernetica", ultima iesire in natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cind ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cind ai gasit alimentara deschisa in drum spre casa inca se gasea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin fax, inca ii cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca atit purta cind te-ai angajat, ultima data cind ai fi vrut sa faci sex aveai ciclu, iar ultima data cind ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi sa-i spui ceva contabilei.

Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta "te iubesc" de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui sa i-o suieri in timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur diseara sau miine.

Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna. Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atit cit se poate. Ia bunul simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci in Herastrau, cind o taiasem de la sedinta de redactie, lasind vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa string apa.

Mi-a ramas in cap (si mie, ca atitor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cind habar n-aveau ca intrasera deja in direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fa-te ca lucrezi!". Si Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pina cind vom pricepe omeneste tilcul acestui indemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim.