in aceasta masina rablagita locuieste un om, ca un melc trist si singuratic cu cochilia ruginita, sta sa adune firmituri dela masa bogatilor, o infruntare cutremuratoare cu frigul iernii si indiferenta societatii
vineri, 31 decembrie 2010
O poveste trista
in aceasta masina rablagita locuieste un om, ca un melc trist si singuratic cu cochilia ruginita, sta sa adune firmituri dela masa bogatilor, o infruntare cutremuratoare cu frigul iernii si indiferenta societatii
luni, 27 decembrie 2010
duminică, 26 decembrie 2010
sâmbătă, 25 decembrie 2010
Atentie, vin Craciunii motorizati !
un grup de 30 motociclisti, costumati in Mos Craciun au dus cadouri la copii orfani din orasul Galati ( decembrie 2010)
vineri, 24 decembrie 2010
joi, 23 decembrie 2010
Mircea VASILESCU
Bizarerii postcomuniste
Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a publicat rezultatele unui nou sondaj de opinie despre regimul care a fost declarat de preşedintele ţării drept „ilegitim şi criminal“. Comentatorii au calificat drept „bizară“ şi „ambivalentă“ poziţia opiniei publice faţă de ce a însemnat dictatura comunistă.
Cifrele sînt, într-adevăr, aiuritoare. 44% declară despre comunism că „a fost o idee bună, dar aplicată greşit“. 38% cred că instaurarea comunismului în România a fost un lucru bun, 38% cred că a fost un lucru rău. 52% cred că problema accesului la dosarele Securităţii nu e importantă. Doar 10% declară că au avut de suferit (ei sau membrii familiei) de pe urma sistemului, iar dintre aceştia 28% se referă la privaţiuni materiale, 24% – la limitarea dreptului la liberă exprimare, 23% – la discriminarea profesională, 18% – la limitarea libertăţii de credinţă. 83% consideră că nu au avut de suferit. (Rezultatele complete se găsesc pe site-ul Institutului, http://www.iiccmer.ro/).
Ca şi la precedentul sondaj pe aceeaşi temă, publicat în septembrie, s-a pus întrebarea dacă românii sînt nostalgici după comunism.
Bizarerii postcomuniste
Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a publicat rezultatele unui nou sondaj de opinie despre regimul care a fost declarat de preşedintele ţării drept „ilegitim şi criminal“. Comentatorii au calificat drept „bizară“ şi „ambivalentă“ poziţia opiniei publice faţă de ce a însemnat dictatura comunistă.
Cifrele sînt, într-adevăr, aiuritoare. 44% declară despre comunism că „a fost o idee bună, dar aplicată greşit“. 38% cred că instaurarea comunismului în România a fost un lucru bun, 38% cred că a fost un lucru rău. 52% cred că problema accesului la dosarele Securităţii nu e importantă. Doar 10% declară că au avut de suferit (ei sau membrii familiei) de pe urma sistemului, iar dintre aceştia 28% se referă la privaţiuni materiale, 24% – la limitarea dreptului la liberă exprimare, 23% – la discriminarea profesională, 18% – la limitarea libertăţii de credinţă. 83% consideră că nu au avut de suferit. (Rezultatele complete se găsesc pe site-ul Institutului, http://www.iiccmer.ro/).
Ca şi la precedentul sondaj pe aceeaşi temă, publicat în septembrie, s-a pus întrebarea dacă românii sînt nostalgici după comunism.
În toate ţările din Estul Europei s-a discutat, într-un fel sau altul, despre nostalgie. Vladimir Tismăneanu, într-un articol publicat în Evenimentul zilei, nuanţa lucrurile: „Nu ştiu în ce măsură sondajul probează nostalgia pentru ceea ce a fost socialismul lui Dej şi al lui Ceauşescu, cît mai degrabă un protest latent în raport cu frustrările zilei de azi. Ar fi putut un regim comunist să răspundă eficient crizei economice globale? Mă îndoiesc profund“.
Şi, mai departe: „Anxietăţile prezentului mai degrabă decît romantizarea comunismului autohton explică opiniile favorabile epocii Ceauşescu. În situaţii de criză există întotdeauna ispita de a nu vedea libertatea drept o şansă. Este un lucru ce trebuie avut în vedere cînd participăm la conversaţia democratică despre trecutul totalitar şi mai ales cînd ne propunem să gîndim strategii educaţionale menite să prevină obliterarea memoriei“. (Evenimentul zilei, 29 septembrie 2010, http://www.iiccmer.ro/)
Este perfect adevărat că nemulţumirile şi spaimele legate de prezent şi de ziua de mîine îi fac pe unii, după logica „răului celui mai mic“, să regrete stabilitatea de dinainte de 1989: „măcar Statul ne dădea slujbe sigure şi case“. Cu alte cuvinte, să aprecieze faptul că le erau satisfăcute nevoile primare. Sînt convins că, puşi să detalieze şi să explice, mulţi şi-ar aduce aminte că – totuşi – slujbele acelea erau cum erau, că se muncea în condiţii proaste, că au îndurat lipsuri de toate felurile ş.a.m.d.
Dar „detaliile“ se uită uşor sau sînt puse între paranteze. Şi, în orice caz, un simplu sondaj nu le poate cuprinde.
Bizareriile atitudinii românilor faţă de comunism se explică însă şi prin altceva. Pentru cei mai tineri, regimul comunist e deja „istorie“: îl cunosc din ce-au citit (dacă au citit) sau din ce le-au povestit părinţii şi bunicii. Adică dintr-un puzzle de impresii şi experienţe care, uneori, nu reuşesc să creeze un întreg neapărat valabil şi corect. Pe de altă parte, atît cei tineri, cît şi cei mai în vîrstă (care au propriile experienţe directe legate de comunism) şi-au conturat opiniile şi atitudinile în funcţie de ce şi cum s-a discutat despre regimul comunist în ultimii 20 de ani. La acest capitol, stăm prost.
Bizareriile atitudinii românilor faţă de comunism se explică însă şi prin altceva. Pentru cei mai tineri, regimul comunist e deja „istorie“: îl cunosc din ce-au citit (dacă au citit) sau din ce le-au povestit părinţii şi bunicii. Adică dintr-un puzzle de impresii şi experienţe care, uneori, nu reuşesc să creeze un întreg neapărat valabil şi corect. Pe de altă parte, atît cei tineri, cît şi cei mai în vîrstă (care au propriile experienţe directe legate de comunism) şi-au conturat opiniile şi atitudinile în funcţie de ce şi cum s-a discutat despre regimul comunist în ultimii 20 de ani. La acest capitol, stăm prost.
Să ne amintim că la începutul anilor ’90 punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara era susţinut de o minoritate, iar anticomuniştii radicali de atunci erau blamaţi de reprezentanţii puterii şi demascaţi în unele ziare drept „trădători“, „vînduţi Occidentului“ şi „plătiţi de agenturile străine“. Ion Iliescu a introdus în discursul public tema „oamenilor de bine“ (binecunoscută sociologilor şi propagandiştilor), care ar fi trebuit să stea cuminţi şi să meargă alături de majoritatea de atunci.
Iar majoritatea refuza orice dezbatere critică legată de comunism şi orice iniţiativă de a pune lucrurile în ordine – de exemplu, o lege a lustraţiei sau înfiinţarea unei instituţii care să cerceteze dosarele Securităţii. Aşa încît rezolvarea acestei probleme esenţiale – relaţia cu trecutul recent – a fost întîrziată prin recursul la tot felul de „eufemisme“: de la fraza rostită de Ion Iliescu pe 22 decembrie 1989 (că Nicolae Ceauşescu doar „a întinat nobilele idealuri ale socialismului şi comunismului“) pînă la găselniţa introdusă în legea privind accesul la dosare, „Securitatea ca poliţie politică“ – adică o sintagmă ambiguă, interpretabilă, greu de demonstrat.
Condamnarea oficială a comunismului – venită tîrziu, abia în 2006 – n-a fost urmată de prea multe gesturi concrete care s-o valideze. Pe de altă parte, dezamăgirile produse de politicieni – despre care foarte mulţi concetăţeni de-ai noştri cred că „sînt toţi o apă şi-un pămînt“ – au împăienjenit privirile oamenilor, care nu mai văd cum trebuie avantajele democraţiei.
Libertatea de exprimare? Circulaţia liberă în Occident? Sînt abstracţiuni. Chiar dacă mulţi beneficiază de ele – şi li se par fireşti, s-au obişnuit cu astfel de drepturi –, le fac „uitate“ atunci cînd întrebările unui sondaj le solicită răspunsuri clare şi stricte la cîteva întrebări.
Mai mult decît nostalgie şi anxietăţi provocate de prezent, acest sondaj arată necunoaştere şi dezordine în idei, valori, perspective.
Mai mult decît nostalgie şi anxietăţi provocate de prezent, acest sondaj arată necunoaştere şi dezordine în idei, valori, perspective.
Confuzie.
Adică exact ceea ce pare să domine, pe mai toate planurile, spaţiul nostru public.
miercuri, 22 decembrie 2010
luni, 20 decembrie 2010
O privire mai realista asupra istoriei limbii romane
(si implicit a poporului roman)
(si implicit a poporului roman)
Cu totii am invatat la scoala, iar copii nostrii o fac si acum, ca poporul roman este rezultatul "contopirii dacilor cu romanii", iar limba romana este o limba ce a derivat latina vulgara (latina vulgaris) in urma cuceririi romane a Daciei, Devenite ca leit motiv al istoriei noastre predate in scoli si licee, aceste doua "invataminte adanci" socheaza, la o analiza mai atenta, prin lipsa lor de realism istoric.
Dar sa analizam aceste aspecte, insistand in special pe cel legat de limba romana.
In primul rand trebuie sa analizam momentul cuceririi Daciei de catre Imperiul Roman (de fapt doar a 14% din teritoriu), in ansamblul istoriei acestuia si mai ales in analogie cu celelalte cuceriri romane. Tabelul urmator indica provinciile cucerite de romani, anul cuceririi, anul evacuarii si anii de stapanire romana in respectiva regiune.
Provincia
Anul cuceririi
Anul evacuarii
Anii de stapanire romana
Ilirya & Dalmatia
168 i.e.n.
476 e.n.
644
Epirus & Achaea
168 i.e.n.
395 e.n.
563
Macedonia
146 i.e.n.
395 e.n.
541
Thracia
46 i.e.n.
395 e.n.
441
Moesia
44 i.e.n.
395 e.n.
439
Pannonia
10 i.e.n.
408 e.n.
418
Dacia
106 e.n.
271 e.n.
165 (!!!)
Din cate se poate observa din tabelul de mai sus, Dacia a fost singura provincie din intreg Imperiul care a avut mai putin de 200 de ani de stapanire romana.
In primul rand trebuie sa analizam momentul cuceririi Daciei de catre Imperiul Roman (de fapt doar a 14% din teritoriu), in ansamblul istoriei acestuia si mai ales in analogie cu celelalte cuceriri romane. Tabelul urmator indica provinciile cucerite de romani, anul cuceririi, anul evacuarii si anii de stapanire romana in respectiva regiune.
Provincia
Anul cuceririi
Anul evacuarii
Anii de stapanire romana
Ilirya & Dalmatia
168 i.e.n.
476 e.n.
644
Epirus & Achaea
168 i.e.n.
395 e.n.
563
Macedonia
146 i.e.n.
395 e.n.
541
Thracia
46 i.e.n.
395 e.n.
441
Moesia
44 i.e.n.
395 e.n.
439
Pannonia
10 i.e.n.
408 e.n.
418
Dacia
106 e.n.
271 e.n.
165 (!!!)
Din cate se poate observa din tabelul de mai sus, Dacia a fost singura provincie din intreg Imperiul care a avut mai putin de 200 de ani de stapanire romana.
In Britannia romanii au stat 500 de ani, iar englezii nu sunt deloc latini. Pamanturile Transilvaniei au fost sub ocupatie maghiara mai bine de 1000 de ani, si totusi romanii ardeleni nu si-au uitat limba si obiceiurile si nici n-au invatat maghiara in proportie de masa.
La toate aceste se adauga faptul ca romanii nici nu visau sa dispuna de mijloacele si metodele Imperiului Austro-Ungar (religie, accesul la functiile administrative ingradit pentru cetatenii de etnie romana, ceea ce i-ar fi "cointeresat" pe unii sa renunte la limba, nume, obiceiuri si religie). De asemenea, romanii, turcii, bulgarii nu au reusit sa schimbe nici limba macedonenilor, aromanilor, cuto-vlahilor de la sud de Dunare, care sunt intelesi doar de romani.
De asemenea, in Malta, stapanirea romana a fost de peste 800 de ani, iar maltezii nici acum nu vorbesc o limba de origine latina. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca italiana (deci la ei acasa!) este alaturi de franceza, limba "de origine latina" care se aseamana cel mai putin cu LATINA!
Toate aceste ne demonstreaza ca istoria mai trebuie studiata, iar paradigmele acceptate candva in istoria noastra tumultoasa (oarecum explicabil in acele momente) trebuie indepartate pentru instaurarea adevarului istoric pe baze pur stiintifice si nu din dorinta de afirmare sau dominare asupra altor popoare.
Dar sa continuam! Se pune totusi intrebarea, de ce limba noastra romana se aseamana atat de bine cu latina.
Dar sa continuam! Se pune totusi intrebarea, de ce limba noastra romana se aseamana atat de bine cu latina.
De ce 70% din masa vocabularului (totalitatea cuvintelor uzuale folosite si cunoscute de toti vorbitorii unei limbi) "provine" din latina? Unul din marii nostri istorici, Nicolae Densusianu, ne ofera un posibil raspuns, in lucrarea sa "Dacia preistorica": "latina vulgara" pomenita de istorici, era limba marelui neam al tracilor, iar latina era o "traca literara".
De asemenea, el ne spune, ca "romanii la Sarmizegetusa n-au avut nevoie de talmaci" (Nicolae Densusianu - Dacia preistorica, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1989)
Cum se poate explica altfel faptul ca dispunand de mijloace reduse de comunicare, neexistand un invatamant de masa, taranii acestor locuri (vechii daci) au reusit sa invete limba latina atat de bine, creand o limba unitara pe un teritoriu atat de vast, limba pe care istoria nu a creat-o nici macar in Italia unde si in zilele noastre dialectele din nord (Toscan si Lombard) si cele din sud (Calabrian si Sardinian) fac oamenii sa nu se inteleaga intre ei.
Cum se poate explica altfel faptul ca dispunand de mijloace reduse de comunicare, neexistand un invatamant de masa, taranii acestor locuri (vechii daci) au reusit sa invete limba latina atat de bine, creand o limba unitara pe un teritoriu atat de vast, limba pe care istoria nu a creat-o nici macar in Italia unde si in zilele noastre dialectele din nord (Toscan si Lombard) si cele din sud (Calabrian si Sardinian) fac oamenii sa nu se inteleaga intre ei.
Acelasi fenomen il intalnim si in Franta unde un provensal nu se intelege cu un normand, vorbind limbi atat de diferite. O multitudine de dialecte exista si in tara noastra, dar diferentele dintre acestea nu sunt o piedica in fata comunicarii dintre oameni. Un maramuresean si un oltean se inteleg fara probleme, iar exemplele ar putea continua la infinit, pentru ca situatia din Romania este unica aproape in Europa, unde oamenii sunt capabili sa comunice intre ei prin limba insusita de mic copil acasa, si nu doar prin limba literara studiata in scoli, asa cum se intampla in Franta, Italia, Anglia, etc. Si atunci cum se poate sa credem ca, vechii tarani daci au invatat atat de bine limba latina de la soldatii din legiunile romane, recrutati din toate provinciile imperiului, si care - culmea! - nu stiau nici ei prea bine latina? Daca privim o harta, vom vedea ca sub stapanirea romana a intrat aproximativ 14% din teritoriul vechii Dacii.
Presupunand prin absurd ca romanii ar fi infaptuit in Dacia Felix o opera extraordinara de romanizare, reusind sa impuna limba latina unei intregi populatii dace, in doar 165 de ani); ce i-a facut totusi pe restul dacilor liberi (carpii, costobocii, dacii mari, etc) sa se "romanizeze" de buna voie, in exact aceeasi perioada??? Pentru ca limba romana este o limba unitara, vorbita pe intreg teritoriul Romaniei Mari si nu doar in regiunile stapanite odinioara de romani.
Convingerea specialistilor istorici care au avut curajul sa iasa din sabloanele impuse, a fost aceea ca dacii, getii, apartinand marelui neam al tracilor erau urmasii aryenilor, acei proto-europeni, din care s-au desprins toate popoarele indo-europene. Singura explicatie logica este aceea ca mai bine de jumatate din lexicul de baza al limbii romane provine direct din vechea limba a pelasgilor, a acelor proto-europeni de care am vorbit. Latinii nu au fost si ei decat un neam din arborele traci. Acest lucru o spun poetii si istoricii romani. Vergilius (70 - 19 i.d.H.), in a sa epopee "Eneida" imortalizeaza faptele eroului principal Eneea, trac de origine, supravietuitor al razboiului troian. Conform legendei, acesta a migrat in peninsula Italica, fiind considerat intemeietorul poporului roman. De asemenea, marele istoric Dio Cassius a spus: "si iarasi sa nu uitam ca Traian - Troian a fost trac veritabil. Luptele dintre Traian si Decebal au fost razboaie fraticide, iar Tracii au fost Daci".
Marele neam al tracilor numara un numar impresionant de triburi. Dupa Mircea Eliade, numarul ramurilor giganticului arbore uman al Tracilor se ridica la cca. 200 ("Dictionar al religiilor", pag.265), iar prof. Dumitru Balasa a alcatuit un tabel al acestora, numarand nu mai putin de 150 de ramuri tracice ("Tara Soarelui" sau "Istoria daco-Romaniei", ed. Kogaion, 1997).Triburile esentiale fiind cele ale Dacilor, Getilor, Ramanilor (întemeietorii Troiei), Bessilor (metalurgisti), Latinilor etc. Herodot (425 BC) considera: "Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, Tracii au multe nume, dupa regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleasi la toti" (Fontes, I, 65).( Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI" , cap I subcap. 10, pag 85)
In 1786 W. Jones a intuit si afirmat provenienta sanskritei, elinei si latinei dintr-o "limba matca". De atunci numerosi cercetatori s-au straduit sa reconstruiasca aceasta limba "matca", generând doua teorii care sustin doua origini: limba indo-europeana, pe de o parte si limba aryana pe de alta parte ( localizata in Europa preistorica).
Marja Gimbutas (http://www.webcom.com/gimbutas/welcome.html), profesor la Universitatea din Los Angeles, California, spune:" România este vatra a ceea ce numim "vechea Europa", o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.d.H., axata pe o societate matriarhala, teocratica , pasnica, iubitoare si creatoare de arta, care a precedat societatile indo-europene patriarhale, de luptatori, din epocile Bronzului si Fierului. A devenit de asemenea evident ca aceasta straveche civilizatie Europeana precede cu câteva milenii pe cea Sumeriana, facând imposibila ipoteza conform carea civilizatia razboinica si violenta a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob" (Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI " , cap I subcap. 2, pag.26).
Conform unui studiu publicat de curand, privind evolutia speciei umane, in functie de vechimea cromozomiala, s-a ajuns la concluzia ca "prima femeie" a aparut în sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost în nordul Egiptului, iar de aici spre Peninsula Balcanica si spatiul Carpato-Danubian (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE").
Profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig în cartea " The Indo-european heritage", aparuta la Nelson-Hall Inc.,Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa, a mileniului 5 î.d.H., care-si avea locul în centrul României de azi. Studiile de arheologie moderna a Universitatilor americane ne îndreptatesc sa ne situam pe primul plan în Europa ca vechime. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani. Astfel, de la Nicholas Wade, "Science Time", New York Time, din 2 mai 2000, aflam ca oamenii de stiinta, studiind ADN-ul matern, mostenit din generatie în generatie, au putut urmari traseul cromozomial al speciei umane, mergând pana la originea ei, ajungând, pur si simplu, la acea pereche primordiala, la "Adam" si "Eva".
Americanii îsi redescopera istoria, studiile recente cromozomiale aratând migratia omului preistoric spre America, nu din Africa, ci din Asia. Dr. Wallace descopera ca aproape toti indienii americani au o mitocondrie care apartine ramurilor, pe care el le numeste: A, B, C si D. Aceasta migrare s-a produs din Asia acum 35.000 de ani, cu o singura exceptie, a unei "Eve" (ramura feminina X) venita din Europa, de undeva din nordul spatiului Carpato-Dunarean. (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE").
Iata ce spune dl. N. Savescu in "Noi nu suntem urmasii Romei" la pag.113: "În anul 2000 B.C. triburi de origine europeana, autonumindu-se Arieni (în sanscrita Arya=nobil), invadeaza partea nord vestica a Indiei. Originea acestor triburi europene este înca discutata: unii îi considera de origine greaca, germana, celta, dar cei mai multi cred ca erau de origine "latina"- datorita înrudirii multor cuvinte sanskrite cu cele "latine".
<<>> (pagina lui Gerula:http://www.geocities.com/dacgerula/index.html-
Limba romana, o limba prelatina)Iata ce spune dl. Mihai VINEREANU(City University, New York), în articolul "CU SERIOZITATE DESPRE ORIGINEA LIMBII ROMÂNE" publicat pe internet pe serverul "Institutului de civilizatie dacica" din R. Moldova la adresa: http://www.iatp.md/dava/Vinereanu/vinereanu.html
"O analiza atenta a limbii Române indica înca de la început o serie de neclaritati. În lexicul nostru se constata ca exista multe etimologii necunoscute sau trimise la diferite surse. Acest fapt denota multa usurinta si graba în stabilirea etimologiei unui cuvânt. Lingvistica comparativ-istorica s-a facut la noi în mod destul de superficial. Etimologiile s-au stabilit pe baza unor asemanari fara sa se tina cont deloc sau aproape deloc de principiile de evolutie fonologica specifice limbii Române. Astfel s-a ajuns ca o multime de cuvinte care au fost împrumutate de limbile învecinate din româna sa fie considerate împrumuturi ale românei din aceste limbi.
Convingerea specialistilor istorici care au avut curajul sa iasa din sabloanele impuse, a fost aceea ca dacii, getii, apartinand marelui neam al tracilor erau urmasii aryenilor, acei proto-europeni, din care s-au desprins toate popoarele indo-europene. Singura explicatie logica este aceea ca mai bine de jumatate din lexicul de baza al limbii romane provine direct din vechea limba a pelasgilor, a acelor proto-europeni de care am vorbit. Latinii nu au fost si ei decat un neam din arborele traci. Acest lucru o spun poetii si istoricii romani. Vergilius (70 - 19 i.d.H.), in a sa epopee "Eneida" imortalizeaza faptele eroului principal Eneea, trac de origine, supravietuitor al razboiului troian. Conform legendei, acesta a migrat in peninsula Italica, fiind considerat intemeietorul poporului roman. De asemenea, marele istoric Dio Cassius a spus: "si iarasi sa nu uitam ca Traian - Troian a fost trac veritabil. Luptele dintre Traian si Decebal au fost razboaie fraticide, iar Tracii au fost Daci".
Marele neam al tracilor numara un numar impresionant de triburi. Dupa Mircea Eliade, numarul ramurilor giganticului arbore uman al Tracilor se ridica la cca. 200 ("Dictionar al religiilor", pag.265), iar prof. Dumitru Balasa a alcatuit un tabel al acestora, numarand nu mai putin de 150 de ramuri tracice ("Tara Soarelui" sau "Istoria daco-Romaniei", ed. Kogaion, 1997).Triburile esentiale fiind cele ale Dacilor, Getilor, Ramanilor (întemeietorii Troiei), Bessilor (metalurgisti), Latinilor etc. Herodot (425 BC) considera: "Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, Tracii au multe nume, dupa regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleasi la toti" (Fontes, I, 65).( Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI" , cap I subcap. 10, pag 85)
In 1786 W. Jones a intuit si afirmat provenienta sanskritei, elinei si latinei dintr-o "limba matca". De atunci numerosi cercetatori s-au straduit sa reconstruiasca aceasta limba "matca", generând doua teorii care sustin doua origini: limba indo-europeana, pe de o parte si limba aryana pe de alta parte ( localizata in Europa preistorica).
Marja Gimbutas (http://www.webcom.com/gimbutas/welcome.html), profesor la Universitatea din Los Angeles, California, spune:" România este vatra a ceea ce numim "vechea Europa", o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.d.H., axata pe o societate matriarhala, teocratica , pasnica, iubitoare si creatoare de arta, care a precedat societatile indo-europene patriarhale, de luptatori, din epocile Bronzului si Fierului. A devenit de asemenea evident ca aceasta straveche civilizatie Europeana precede cu câteva milenii pe cea Sumeriana, facând imposibila ipoteza conform carea civilizatia razboinica si violenta a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob" (Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI " , cap I subcap. 2, pag.26).
Conform unui studiu publicat de curand, privind evolutia speciei umane, in functie de vechimea cromozomiala, s-a ajuns la concluzia ca "prima femeie" a aparut în sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost în nordul Egiptului, iar de aici spre Peninsula Balcanica si spatiul Carpato-Danubian (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE").
Profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig în cartea " The Indo-european heritage", aparuta la Nelson-Hall Inc.,Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa, a mileniului 5 î.d.H., care-si avea locul în centrul României de azi. Studiile de arheologie moderna a Universitatilor americane ne îndreptatesc sa ne situam pe primul plan în Europa ca vechime. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani. Astfel, de la Nicholas Wade, "Science Time", New York Time, din 2 mai 2000, aflam ca oamenii de stiinta, studiind ADN-ul matern, mostenit din generatie în generatie, au putut urmari traseul cromozomial al speciei umane, mergând pana la originea ei, ajungând, pur si simplu, la acea pereche primordiala, la "Adam" si "Eva".
Americanii îsi redescopera istoria, studiile recente cromozomiale aratând migratia omului preistoric spre America, nu din Africa, ci din Asia. Dr. Wallace descopera ca aproape toti indienii americani au o mitocondrie care apartine ramurilor, pe care el le numeste: A, B, C si D. Aceasta migrare s-a produs din Asia acum 35.000 de ani, cu o singura exceptie, a unei "Eve" (ramura feminina X) venita din Europa, de undeva din nordul spatiului Carpato-Dunarean. (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE").
Iata ce spune dl. N. Savescu in "Noi nu suntem urmasii Romei" la pag.113: "În anul 2000 B.C. triburi de origine europeana, autonumindu-se Arieni (în sanscrita Arya=nobil), invadeaza partea nord vestica a Indiei. Originea acestor triburi europene este înca discutata: unii îi considera de origine greaca, germana, celta, dar cei mai multi cred ca erau de origine "latina"- datorita înrudirii multor cuvinte sanskrite cu cele "latine".
<<>> (pagina lui Gerula:http://www.geocities.com/dacgerula/index.html-
Limba romana, o limba prelatina)Iata ce spune dl. Mihai VINEREANU(City University, New York), în articolul "CU SERIOZITATE DESPRE ORIGINEA LIMBII ROMÂNE" publicat pe internet pe serverul "Institutului de civilizatie dacica" din R. Moldova la adresa: http://www.iatp.md/dava/Vinereanu/vinereanu.html
"O analiza atenta a limbii Române indica înca de la început o serie de neclaritati. În lexicul nostru se constata ca exista multe etimologii necunoscute sau trimise la diferite surse. Acest fapt denota multa usurinta si graba în stabilirea etimologiei unui cuvânt. Lingvistica comparativ-istorica s-a facut la noi în mod destul de superficial. Etimologiile s-au stabilit pe baza unor asemanari fara sa se tina cont deloc sau aproape deloc de principiile de evolutie fonologica specifice limbii Române. Astfel s-a ajuns ca o multime de cuvinte care au fost împrumutate de limbile învecinate din româna sa fie considerate împrumuturi ale românei din aceste limbi.
Cercetarea atenta a mai multor limbi Indo-Europene antice si moderne precum Sanskrita, Hitita, Lituaniana, Letona si mai ales Albaneza dezvaluie cercetatorului multe surprize."
Limbile indo-europene se împart în doua grupuri numite conventional kentum si satem. Una din deosebirile caracteristice dintre ele consta în faptul ca palatalelor din limbile de tip kentum le corespund, în limbile satem spirante, aceasta înseamna ca numeroase elemente lexicale care contin consoanele k si g(h) în limbile din primul grup cuprind consoanele s si z în limbile din al doilea grup. Exemplu s-a dat cuvântul 100 (suta) : kentum în latina (se scria centum) si satem în persana veche. Din grupul kentum faceau parte limbi ca latina, greaca, celta, vechea germana, etc., iar din grupul satem sanskrita, scita, persana, idiomurile balto-slave si altele.
Limbile indo-europene se împart în doua grupuri numite conventional kentum si satem. Una din deosebirile caracteristice dintre ele consta în faptul ca palatalelor din limbile de tip kentum le corespund, în limbile satem spirante, aceasta înseamna ca numeroase elemente lexicale care contin consoanele k si g(h) în limbile din primul grup cuprind consoanele s si z în limbile din al doilea grup. Exemplu s-a dat cuvântul 100 (suta) : kentum în latina (se scria centum) si satem în persana veche. Din grupul kentum faceau parte limbi ca latina, greaca, celta, vechea germana, etc., iar din grupul satem sanskrita, scita, persana, idiomurile balto-slave si altele.
S-a putut stabili ca limba traco-dacica face parte din grupul satem , fiind înrudita cu sanskrita, cu cele balto-slavice, dar mai ales cu ilira vorbita în partea de apus a Peninsulei Balcanice si în tinuturile Calabriei si Apuliei din Italia sud-estica.
Foarte multe cuvinte românesti se aseamana mai mult cu sanskrita decât cu latina, sau altele catalogate de DEX ca împrumutate din slavona, bulgara, sau etimologie necunoscuta, le gasim în sanskrita. (vezi tebelul de mai jos).
Romana
Sanskrita
Latina
Alte limbi
Boier
Bharu
Apa
Apa
Aqua
Wasser (germ.); l'eau (fr.)
Soare
Surya
Sol-is
Son (engl.); Sonne (germ.)
Ol, oala
Ola
Sarpe
Sarpa
Serpent (fr.); Schlange (germ.)
Ba
Ba
Vaca
Vaca
Vacca
Caw (engl.)
A crea, creier
Kri
Creare, Cerebrum
a citi
Cit, citta
Read (engl.); lessen (germ.)
A adapa
Padapa
Adaquare
Acu, acum, acuma
açça
Eccum
now (eng.); jetzt (germ.)
Vaduva
Vidhava
Viduus
Wittwe, Wittuwa (germ. veche)
carpator
Karpath
Coopera-torim
Cas
Ksu
Casseus
Sase
Sas
sex
six (engl.); sechs (germ.)
Sapte
Sapta
Septem
seven (engl.); sieben (germ.)
Stapan
Stapana
Master (engl.); Meister (germ.)
A aseza
Asidami
Assediare
To sit (engl.); sitzen (germ.)
Aripa
Antaripa
Alapa
Wing (engl.)
A avea
Av, avami
habere
have (engl.); haben (germ.)
Azi
Adya
Hac die
Today (engl.); heute (germ.)
Asta
Asta Rad.Sta
Ecce istu ecce ista
Buza
Guda
Cânepa
Kanapa
Kanabis (din gr.)
caramida
Krmidza (kana si apa)
Stein (germ.)
Cucuvea Cucumer (in Gorj)
Cuckve
a chema
Cyami
Clamare
Cirac
Kiraka
CasaCasi (in Oltenia)
Ksha, kasha, kashaya, kshi
home (engl.)
Colac
Kolaka
Kolaci (slav.)
Dumbrava
Dumbraba
Degeaba
Dudaba
Caba (turca)
Gramada
Grama, da (sufix de multime)Granata (reunion de villages)
Gramada (slav.)Gramada (bulg.)Gramada (magh.)
Gata
Gata
Gat (albaneza)
Otâra (oleaca)
Acira
Ocara
Apakara (offense, inimitié)
Pânza
Padda (bande d'ettofe)
Patuiag
Padaeuka, Pada-eka
Poteca
Pathaka
Pateka (bulg.); path (engl.); Phad (germ.)
Pândar
Pindara (gardian de buffles)
Pondari (slav.)
Paradit
Paladina (affligé)
Pharado (tiganeste)
Pita
Pita
Panis
Pita (srb., ungh.); pite (alb.); pyta(neo. gr.); pittakion (gr. veche); pito (macedo-romana)
Soarta
Swarta (w=u)
Sors, sortis
Rege
Rajah (j=gi)
rex
A se prasi
Prasuye, prasuta
Iata
Yatha
Eto (bulg.)
Povata
Pavaça
Powodka (conducator) (pol.)
Foarte multe cuvinte românesti se aseamana mai mult cu sanskrita decât cu latina, sau altele catalogate de DEX ca împrumutate din slavona, bulgara, sau etimologie necunoscuta, le gasim în sanskrita. (vezi tebelul de mai jos).
Romana
Sanskrita
Latina
Alte limbi
Boier
Bharu
Apa
Apa
Aqua
Wasser (germ.); l'eau (fr.)
Soare
Surya
Sol-is
Son (engl.); Sonne (germ.)
Ol, oala
Ola
Sarpe
Sarpa
Serpent (fr.); Schlange (germ.)
Ba
Ba
Vaca
Vaca
Vacca
Caw (engl.)
A crea, creier
Kri
Creare, Cerebrum
a citi
Cit, citta
Read (engl.); lessen (germ.)
A adapa
Padapa
Adaquare
Acu, acum, acuma
açça
Eccum
now (eng.); jetzt (germ.)
Vaduva
Vidhava
Viduus
Wittwe, Wittuwa (germ. veche)
carpator
Karpath
Coopera-torim
Cas
Ksu
Casseus
Sase
Sas
sex
six (engl.); sechs (germ.)
Sapte
Sapta
Septem
seven (engl.); sieben (germ.)
Stapan
Stapana
Master (engl.); Meister (germ.)
A aseza
Asidami
Assediare
To sit (engl.); sitzen (germ.)
Aripa
Antaripa
Alapa
Wing (engl.)
A avea
Av, avami
habere
have (engl.); haben (germ.)
Azi
Adya
Hac die
Today (engl.); heute (germ.)
Asta
Asta Rad.Sta
Ecce istu ecce ista
Buza
Guda
Cânepa
Kanapa
Kanabis (din gr.)
caramida
Krmidza (kana si apa)
Stein (germ.)
Cucuvea Cucumer (in Gorj)
Cuckve
a chema
Cyami
Clamare
Cirac
Kiraka
CasaCasi (in Oltenia)
Ksha, kasha, kashaya, kshi
home (engl.)
Colac
Kolaka
Kolaci (slav.)
Dumbrava
Dumbraba
Degeaba
Dudaba
Caba (turca)
Gramada
Grama, da (sufix de multime)Granata (reunion de villages)
Gramada (slav.)Gramada (bulg.)Gramada (magh.)
Gata
Gata
Gat (albaneza)
Otâra (oleaca)
Acira
Ocara
Apakara (offense, inimitié)
Pânza
Padda (bande d'ettofe)
Patuiag
Padaeuka, Pada-eka
Poteca
Pathaka
Pateka (bulg.); path (engl.); Phad (germ.)
Pândar
Pindara (gardian de buffles)
Pondari (slav.)
Paradit
Paladina (affligé)
Pharado (tiganeste)
Pita
Pita
Panis
Pita (srb., ungh.); pite (alb.); pyta(neo. gr.); pittakion (gr. veche); pito (macedo-romana)
Soarta
Swarta (w=u)
Sors, sortis
Rege
Rajah (j=gi)
rex
A se prasi
Prasuye, prasuta
Iata
Yatha
Eto (bulg.)
Povata
Pavaça
Powodka (conducator) (pol.)
(foto-internet)
duminică, 19 decembrie 2010
sâmbătă, 18 decembrie 2010
joi, 16 decembrie 2010
miercuri, 15 decembrie 2010
marți, 14 decembrie 2010
luni, 13 decembrie 2010
ubi bene ibi patria
În perioada în care Octavian Goga a fost prim ministru nu exista televiziune.
Aparate de radio erau puţine.De asemenea, şi ziare erau puţine.
Aşa că oamenii nu-i prea cunoşteau pe politicieni.Demnitarii nu aveau maşină cu şofer. Pentru deplasări foloseau taxiul, apoi se făceau decontările.
Primul ministru Octavian Goga urma să vorbească la radio.
A luat un taxi până la Casa Radio.Ajuns acolo, l-a rugat pe şofer să-l aştepte. Şoferul i-a spus că nu poate să-l aştepte pentru că se grăbeşte să ajungă acasă să-l asculte pe primul ministru care urmează să vorbească la radio.
Atunci Octavian Goga i-a dat un bacşiş gras.
Văzând bacşişul, şoferul i-a spus primului ministru:
- Îl bag în p***a mă-sii pe primul ministru! Eu vă aştept pe dumneavoastră!
Întâmplarea a povestit-o chiar Octavian Goga.
( foto Catalina Filip)
duminică, 12 decembrie 2010
sâmbătă, 11 decembrie 2010
vineri, 10 decembrie 2010
joi, 9 decembrie 2010
miercuri, 8 decembrie 2010
Corporatist de succes in zece pasi
Te naşti într-un sat de pe lângă un oraş mai mare ( Brăila sau Galaţi , de preferinţă).
Satul vostru are şi o şosea. Tu nu stai la şosea. Acolo stau ăia înstăriţi. Tu nu eşti. Creşti auzind-o pe maică-ta spunându-şi cât e de proastă că l-a luat pe tac-tu şi spunându-ţi că dacă nu înveţi ai să ajungi că el.
La şcoala din sat eşti primul. Maică-ta e mândră, vecinele invidioase, taică-tău bea în cinstea ta.
Dai la liceu la oraş. Primul şoc cultural. Stai la o mătuşă. Domnişoară la 50 de ani. Pentru tine e zâna cea bună, pentru vecinii ei, „nebuna de la cinci“.
Îţi petreci mare parte la baie. Veceul în casă te fascinează.
După primul an de liceu în care ai fost doar al cincilea din clasă şi maică-ta aproape că te renegase, te acomodezi şi te faci tocilar.
Ţi se zice „Ţăranu“, fetele îţi vorbesc frumos doar când îţi cer tema, băieţii joacă fotbal cu ghiozdanul tău.
Ajungi la facultate. La Bucureşti. Al doilea şoc cultural. Maică-ta îţi trimite scrisoare că poate să moară liniştită. În aceeaşi scrisoare mă-ta mare zice că ea vrea să te vadă însurat şi că moare dup-aia. Stai la cămin şi te descurci cu mâncare de acasă ţinută la rece pe pervazul ferestrei.
Şi aici eşti printre fruntaşi. În ultimul an de facultate, te duci internship. Stai opt luni neplătit, după opt luni şeful biroului îţi zice: „Avem un post liber“. Accepţi chiar salariul minim pe economie.
O suni pe maică-ta şi-i dai raportul. E atât de fericită încât, se gândeşte că, acum că te-ai realizat la Bucureşti, ar putea să-l lase pe tac-tu şi să vină să stea cu tine. La job vii primul şi pleci ultimul. Lucrezi în weekend şi de acasă. Eşti ultra-obedient şi pupincurist. Colegii sunt scârbiţi de tine, şeful te place şi te exploatează. Îţi măreşte salariul.
Poţi chiar să îi trimiţi şi maică-tii nişte bani.
Te însori cu cea mai frumoasă fată de la tine din sat. E şi ea venită la Bucureşti, dar nu a avut succesul tău. Faceţi nuntă în sat.
Maică-ta plânge, bunică-ta nu moare, în schimb e mort de beat taică-tău. Eşti avansat.
Ceva directoraş. Ea e gravidă. Faci credit pentru casă şi maşină. Te aşteaptă 25 de ani de rate şi vacanţe în Turcia şi Grecia.
Bunică-ta a murit, maică-ta vine la voi să vă crească plodul, taică-tău e tot la birt.
Nu eşti fericit, dar eşti împlinit.
( foto-internet)
marți, 7 decembrie 2010
duminică, 5 decembrie 2010
sâmbătă, 4 decembrie 2010
Spiritul critic în supradoză
În baia de negativitate în care ne scăldăm zilnic, spiritul critic încetează să mai fie o virtute. Devine o boală. Aproape că e mai bună credulitatea. Dacă eşti gata să creditezi un fals, greul vinei cade asupra celui care distribuie falsul. Dacă însă respingi, precaut, ceea ce merită a fi creditat, vina e, în întregime, a ta. Spiritul critic devenit insomnie cîrcotaşă este un abuz al inteligenţei. Cel care îl practică are toate şansele să rateze mari ocazii, mari întîlniri, mari momente de bucurie şi cunoaştere. A primi încruntat, a primi vigilent, a primi drapat, de sus pînă jos, în spirit critic, sînt tot atîtea feluri de a nu primi. Prizat în supradoză, spiritul critic blochează înţelegerea, stimulează proasta dispoziţie şi inhibă instinctul participării la viaţa comunitară. E mereu inadecvat, pieziş, incapabil să valorifice inteligenţa altfel decît ca instanţă judiciară. În loc să asculţi, confecţionezi, în gînd, contraargumente; în loc să reflectezi, adopţi morga severă a judecătorului; în loc să intri în joc, bombăni, steril, de pe margine. Spiritul critic ca strategie a refuzului e o deprindere vicioasă, de natură să încurajeze egolatria, vanitatea, euforia deşteptăciunii proprii.
În baia de negativitate în care ne scăldăm zilnic, spiritul critic încetează să mai fie o virtute. Devine o boală. Aproape că e mai bună credulitatea. Dacă eşti gata să creditezi un fals, greul vinei cade asupra celui care distribuie falsul. Dacă însă respingi, precaut, ceea ce merită a fi creditat, vina e, în întregime, a ta. Spiritul critic devenit insomnie cîrcotaşă este un abuz al inteligenţei. Cel care îl practică are toate şansele să rateze mari ocazii, mari întîlniri, mari momente de bucurie şi cunoaştere. A primi încruntat, a primi vigilent, a primi drapat, de sus pînă jos, în spirit critic, sînt tot atîtea feluri de a nu primi. Prizat în supradoză, spiritul critic blochează înţelegerea, stimulează proasta dispoziţie şi inhibă instinctul participării la viaţa comunitară. E mereu inadecvat, pieziş, incapabil să valorifice inteligenţa altfel decît ca instanţă judiciară. În loc să asculţi, confecţionezi, în gînd, contraargumente; în loc să reflectezi, adopţi morga severă a judecătorului; în loc să intri în joc, bombăni, steril, de pe margine. Spiritul critic ca strategie a refuzului e o deprindere vicioasă, de natură să încurajeze egolatria, vanitatea, euforia deşteptăciunii proprii.
E un fel de a opune viului, infinit ramificat, omogenitatea unui neant care îşi extrage criteriile din el însuşi. A cultiva, fără încetare, spiritul critic e a te păstra, programatic, „în afară“, a nu răspunde nici unei chemări, nici unei invitaţii. „Nu“ e mereu mai la îndemînă decît „da“. Distanţa demolatoare dislocă orice tentativă de apropiere. Dialogul e imposibil. Nu e deloc profitabil să forţezi capacitatea de înţelegere a celor care, prin exerciţiul aproape mecanic al spiritului critic, se zidesc, încăpăţînaţi, în afara încercării de a înţelege.
În exces, spiritul critic e o formă de infantilism mental. El se exprimă, uneori, ca un soi de răzgîiere a minţii, ca o formă de „proastă-creştere“ intelectuală. Gîndirea n-are voie să fie mofturoasă, să traverseze piaţa lumii şi a ideilor, cu o grimasă dispreţuitoare. E mai bine să rişte lăcomia cumulativă, decît selectivitatea astringentă. A strîmba tot timpul din nas e a fi o victimă sigură a ceea ce s-a numit „stupiditatea inteligentă“. În orice caz, e la fel de puţin recomandabil ca şi iresponsabilitatea unei atotprimitoare permisivităţi.
Practica maniacală a judecăţii se asociază, de regulă, cu amînarea indefinită a deciziei. Cîntărirea distantă a împrejurărilor sfîrşeşte prin a deveni marginalitate. Prin definiţie, „judecătorul“ nu joacă. Comentează. Iar comentariul, în loc să asume şi să îmbogăţească lumea, ajunge să o substituie.
În exces, spiritul critic e o formă de infantilism mental. El se exprimă, uneori, ca un soi de răzgîiere a minţii, ca o formă de „proastă-creştere“ intelectuală. Gîndirea n-are voie să fie mofturoasă, să traverseze piaţa lumii şi a ideilor, cu o grimasă dispreţuitoare. E mai bine să rişte lăcomia cumulativă, decît selectivitatea astringentă. A strîmba tot timpul din nas e a fi o victimă sigură a ceea ce s-a numit „stupiditatea inteligentă“. În orice caz, e la fel de puţin recomandabil ca şi iresponsabilitatea unei atotprimitoare permisivităţi.
Practica maniacală a judecăţii se asociază, de regulă, cu amînarea indefinită a deciziei. Cîntărirea distantă a împrejurărilor sfîrşeşte prin a deveni marginalitate. Prin definiţie, „judecătorul“ nu joacă. Comentează. Iar comentariul, în loc să asume şi să îmbogăţească lumea, ajunge să o substituie.
„Judecătorul“ trăieşte închis în cercul idiosincrasiilor sale, îşi confirmă, la nesfîrşit, umoarea posacă: nu are neutralitatea de primă instanţă a reflecţiei analitice, ci o neutralitate perpetuă, devenită fel de a fi, pasivitate. Judecătorul nu găseşte niciodată motive să intre în horă şi ratează, astfel, toate alternativele. E mereu în contratimp cu ceea ce se petrece sub ochii lui: îl irită în egală măsură bucuria şi tristeţea, reproşează bucuriei că e prea veselă şi tristeţii că e prea sumbră. Dar nu o face ca exponent al unei juste „măsuri“, ci ca profesionist al dezamăgirii şi al inadecvării. Deviza lui este „nici-nici“, în varianta trivială a răsfăţului infantil. Mereu exterior realului şi mesajelor care i se adresează, judecătorul pierde toate ocaziile. Nu are niciodată intuiţia prilejului care trebuie valorificat, a momentului unic, ireversibil, care nu trebuie pierdut.
Pentru un asemenea personaj, înţelepciunea constă, dimpotrivă, în a declara în permanenţă că „nu e momentul“. Îi lipseşte instinctul „timpului potrivit“, experienţa marilor întîlniri, bucuria de a dansa atunci cînd aude muzica lumii şi a destinului propriu. Reacţiile lui sînt ecoul unei inaptitudini congenitale de a se plia pe oferta aflată la îndemînă. E bolnav de retractilitate, opac la toate apelurile, la toate semnele vremii. Nu crede în clipa optimă a acţiunii, a receptivităţii, a participării.
Pentru un asemenea personaj, înţelepciunea constă, dimpotrivă, în a declara în permanenţă că „nu e momentul“. Îi lipseşte instinctul „timpului potrivit“, experienţa marilor întîlniri, bucuria de a dansa atunci cînd aude muzica lumii şi a destinului propriu. Reacţiile lui sînt ecoul unei inaptitudini congenitale de a se plia pe oferta aflată la îndemînă. E bolnav de retractilitate, opac la toate apelurile, la toate semnele vremii. Nu crede în clipa optimă a acţiunii, a receptivităţii, a participării.
Nu ştie să recunoască această clipă şi are toate şansele să nu recunoască mesajul rostului propriu, atunci cînd îl aude. Soluţia?
Convertirea spiritului critic în discernămînt.
Plus un dram de umor, plus o minimă afecţiune pentru ceilalţi şi pentru farmecul pestriţ al lumii. Deocamdată, ambianţa autohtonă nu încurajează asemenea înclinaţii.
Preferă „ochiul rău“, muşcătura otrăvită, greaţa.
Preferă „ochiul rău“, muşcătura otrăvită, greaţa.
Avem şi motive – se va spune.
Da, dar ele nu diminuează şi nu se suportă mai uşor prin repetate accese de depresie.
joi, 2 decembrie 2010
miercuri, 1 decembrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
