Dacii si Romanii....sau invers

O privire mai realista asupra istoriei limbii romane
(si implicit a poporului roman)

Se impune cu prisosinta schimbarea unor paradigme preluate si acceptate de totii romanii, datorita neconcordantei lor cu realitatea obiectiva.

Cu totii am invatat la scoala, iar copii nostrii o fac si acum, ca poporul roman este rezultatul "contopirii dacilor cu romanii", iar limba romana este o limba ce a derivat latina vulgara (latina vulgaris) in urma cuceririi romane a Daciei, Devenite ca leit motiv al istoriei noastre predate in scoli si licee, aceste doua "invataminte adanci" socheaza, la o analiza mai atenta, prin lipsa lor de realism istoric.

Dar sa analizam aceste aspecte, insistand in special pe cel legat de limba romana.
In primul rand trebuie sa analizam momentul cuceririi Daciei de catre Imperiul Roman (de fapt doar a 14% din teritoriu), in ansamblul istoriei acestuia si mai ales in analogie cu celelalte cuceriri romane. Tabelul urmator indica provinciile cucerite de romani, anul cuceririi, anul evacuarii si anii de stapanire romana in respectiva regiune.
Provincia
Anul cuceririi
Anul evacuarii
Anii de stapanire romana
Ilirya & Dalmatia
168 i.e.n.
476 e.n.
644
Epirus & Achaea
168 i.e.n.
395 e.n.
563
Macedonia
146 i.e.n.
395 e.n.
541
Thracia
46 i.e.n.
395 e.n.
441
Moesia
44 i.e.n.
395 e.n.
439
Pannonia
10 i.e.n.
408 e.n.
418
Dacia
106 e.n.
271 e.n.
165 (!!!)
Din cate se poate observa din tabelul de mai sus, Dacia a fost singura provincie din intreg Imperiul care a avut mai putin de 200 de ani de stapanire romana.

In Britannia romanii au stat 500 de ani, iar englezii nu sunt deloc latini. Pamanturile Transilvaniei au fost sub ocupatie maghiara mai bine de 1000 de ani, si totusi romanii ardeleni nu si-au uitat limba si obiceiurile si nici n-au invatat maghiara in proportie de masa.

La toate aceste se adauga faptul ca romanii nici nu visau sa dispuna de mijloacele si metodele Imperiului Austro-Ungar (religie, accesul la functiile administrative ingradit pentru cetatenii de etnie romana, ceea ce i-ar fi "cointeresat" pe unii sa renunte la limba, nume, obiceiuri si religie). De asemenea, romanii, turcii, bulgarii nu au reusit sa schimbe nici limba macedonenilor, aromanilor, cuto-vlahilor de la sud de Dunare, care sunt intelesi doar de romani.

De asemenea, in Malta, stapanirea romana a fost de peste 800 de ani, iar maltezii nici acum nu vorbesc o limba de origine latina. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca italiana (deci la ei acasa!) este alaturi de franceza, limba "de origine latina" care se aseamana cel mai putin cu LATINA!

Toate aceste ne demonstreaza ca istoria mai trebuie studiata, iar paradigmele acceptate candva in istoria noastra tumultoasa (oarecum explicabil in acele momente) trebuie indepartate pentru instaurarea adevarului istoric pe baze pur stiintifice si nu din dorinta de afirmare sau dominare asupra altor popoare.
Dar sa continuam! Se pune totusi intrebarea, de ce limba noastra romana se aseamana atat de bine cu latina.

De ce 70% din masa vocabularului (totalitatea cuvintelor uzuale folosite si cunoscute de toti vorbitorii unei limbi) "provine" din latina? Unul din marii nostri istorici, Nicolae Densusianu, ne ofera un posibil raspuns, in lucrarea sa "Dacia preistorica": "latina vulgara" pomenita de istorici, era limba marelui neam al tracilor, iar latina era o "traca literara".

De asemenea, el ne spune, ca "romanii la Sarmizegetusa n-au avut nevoie de talmaci" (Nicolae Densusianu - Dacia preistorica, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1989)
Cum se poate explica altfel faptul ca dispunand de mijloace reduse de comunicare, neexistand un invatamant de masa, taranii acestor locuri (vechii daci) au reusit sa invete limba latina atat de bine, creand o limba unitara pe un teritoriu atat de vast, limba pe care istoria nu a creat-o nici macar in Italia unde si in zilele noastre dialectele din nord (Toscan si Lombard) si cele din sud (Calabrian si Sardinian) fac oamenii sa nu se inteleaga intre ei.

Acelasi fenomen il intalnim si in Franta unde un provensal nu se intelege cu un normand, vorbind limbi atat de diferite. O multitudine de dialecte exista si in tara noastra, dar diferentele dintre acestea nu sunt o piedica in fata comunicarii dintre oameni. Un maramuresean si un oltean se inteleg fara probleme, iar exemplele ar putea continua la infinit, pentru ca situatia din Romania este unica aproape in Europa, unde oamenii sunt capabili sa comunice intre ei prin limba insusita de mic copil acasa, si nu doar prin limba literara studiata in scoli, asa cum se intampla in Franta, Italia, Anglia, etc. Si atunci cum se poate sa credem ca, vechii tarani daci au invatat atat de bine limba latina de la soldatii din legiunile romane, recrutati din toate provinciile imperiului, si care - culmea! - nu stiau nici ei prea bine latina? Daca privim o harta, vom vedea ca sub stapanirea romana a intrat aproximativ 14% din teritoriul vechii Dacii.

Presupunand prin absurd ca romanii ar fi infaptuit in Dacia Felix o opera extraordinara de romanizare, reusind sa impuna limba latina unei intregi populatii dace, in doar 165 de ani); ce i-a facut totusi pe restul dacilor liberi (carpii, costobocii, dacii mari, etc) sa se "romanizeze" de buna voie, in exact aceeasi perioada??? Pentru ca limba romana este o limba unitara, vorbita pe intreg teritoriul Romaniei Mari si nu doar in regiunile stapanite odinioara de romani.
Convingerea specialistilor istorici care au avut curajul sa iasa din sabloanele impuse, a fost aceea ca dacii, getii, apartinand marelui neam al tracilor erau urmasii aryenilor, acei proto-europeni, din care s-au desprins toate popoarele indo-europene. Singura explicatie logica este aceea ca mai bine de jumatate din lexicul de baza al limbii romane provine direct din vechea limba a pelasgilor, a acelor proto-europeni de care am vorbit. Latinii nu au fost si ei decat un neam din arborele traci. Acest lucru o spun poetii si istoricii romani. Vergilius (70 - 19 i.d.H.), in a sa epopee "Eneida" imortalizeaza faptele eroului principal Eneea, trac de origine, supravietuitor al razboiului troian. Conform legendei, acesta a migrat in peninsula Italica, fiind considerat intemeietorul poporului roman. De asemenea, marele istoric Dio Cassius a spus: "si iarasi sa nu uitam ca Traian - Troian a fost trac veritabil. Luptele dintre Traian si Decebal au fost razboaie fraticide, iar Tracii au fost Daci".
Marele neam al tracilor numara un numar impresionant de triburi. Dupa Mircea Eliade, numarul ramurilor giganticului arbore uman al Tracilor se ridica la cca. 200 ("Dictionar al religiilor", pag.265), iar prof. Dumitru Balasa a alcatuit un tabel al acestora, numarand nu mai putin de 150 de ramuri tracice ("Tara Soarelui" sau "Istoria daco-Romaniei", ed. Kogaion, 1997).Triburile esentiale fiind cele ale Dacilor, Getilor, Ramanilor (întemeietorii Troiei), Bessilor (metalurgisti), Latinilor etc. Herodot (425 BC) considera: "Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, Tracii au multe nume, dupa regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleasi la toti" (Fontes, I, 65).( Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI" , cap I subcap. 10, pag 85)
In 1786 W. Jones a intuit si afirmat provenienta sanskritei, elinei si latinei dintr-o "limba matca". De atunci numerosi cercetatori s-au straduit sa reconstruiasca aceasta limba "matca", generând doua teorii care sustin doua origini: limba indo-europeana, pe de o parte si limba aryana pe de alta parte ( localizata in Europa preistorica).
Marja Gimbutas (http://www.webcom.com/gimbutas/welcome.html), profesor la Universitatea din Los Angeles, California, spune:" România este vatra a ceea ce numim "vechea Europa", o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.d.H., axata pe o societate matriarhala, teocratica , pasnica, iubitoare si creatoare de arta, care a precedat societatile indo-europene patriarhale, de luptatori, din epocile Bronzului si Fierului. A devenit de asemenea evident ca aceasta straveche civilizatie Europeana precede cu câteva milenii pe cea Sumeriana, facând imposibila ipoteza conform carea civilizatia razboinica si violenta a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob" (Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI " , cap I subcap. 2, pag.26).
Conform unui studiu publicat de curand, privind evolutia speciei umane, in functie de vechimea cromozomiala, s-a ajuns la concluzia ca "prima femeie" a aparut în sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost în nordul Egiptului, iar de aici spre Peninsula Balcanica si spatiul Carpato-Danubian (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE").
Profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig în cartea " The Indo-european heritage", aparuta la Nelson-Hall Inc.,Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa, a mileniului 5 î.d.H., care-si avea locul în centrul României de azi. Studiile de arheologie moderna a Universitatilor americane ne îndreptatesc sa ne situam pe primul plan în Europa ca vechime. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani. Astfel, de la Nicholas Wade, "Science Time", New York Time, din 2 mai 2000, aflam ca oamenii de stiinta, studiind ADN-ul matern, mostenit din generatie în generatie, au putut urmari traseul cromozomial al speciei umane, mergând pana la originea ei, ajungând, pur si simplu, la acea pereche primordiala, la "Adam" si "Eva".
Americanii îsi redescopera istoria, studiile recente cromozomiale aratând migratia omului preistoric spre America, nu din Africa, ci din Asia. Dr. Wallace descopera ca aproape toti indienii americani au o mitocondrie care apartine ramurilor, pe care el le numeste: A, B, C si D. Aceasta migrare s-a produs din Asia acum 35.000 de ani, cu o singura exceptie, a unei "Eve" (ramura feminina X) venita din Europa, de undeva din nordul spatiului Carpato-Dunarean. (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE").
Iata ce spune dl. N. Savescu in "Noi nu suntem urmasii Romei" la pag.113: "În anul 2000 B.C. triburi de origine europeana, autonumindu-se Arieni (în sanscrita Arya=nobil), invadeaza partea nord vestica a Indiei. Originea acestor triburi europene este înca discutata: unii îi considera de origine greaca, germana, celta, dar cei mai multi cred ca erau de origine "latina"- datorita înrudirii multor cuvinte sanskrite cu cele "latine".
<<>> (pagina lui Gerula:http://www.geocities.com/dacgerula/index.html-
Limba romana, o limba prelatina)Iata ce spune dl. Mihai VINEREANU(City University, New York), în articolul "CU SERIOZITATE DESPRE ORIGINEA LIMBII ROMÂNE" publicat pe internet pe serverul "Institutului de civilizatie dacica" din R. Moldova la adresa: http://www.iatp.md/dava/Vinereanu/vinereanu.html
"O analiza atenta a limbii Române indica înca de la început o serie de neclaritati. În lexicul nostru se constata ca exista multe etimologii necunoscute sau trimise la diferite surse. Acest fapt denota multa usurinta si graba în stabilirea etimologiei unui cuvânt. Lingvistica comparativ-istorica s-a facut la noi în mod destul de superficial. Etimologiile s-au stabilit pe baza unor asemanari fara sa se tina cont deloc sau aproape deloc de principiile de evolutie fonologica specifice limbii Române. Astfel s-a ajuns ca o multime de cuvinte care au fost împrumutate de limbile învecinate din româna sa fie considerate împrumuturi ale românei din aceste limbi.

Cercetarea atenta a mai multor limbi Indo-Europene antice si moderne precum Sanskrita, Hitita, Lituaniana, Letona si mai ales Albaneza dezvaluie cercetatorului multe surprize."
Limbile indo-europene se împart în doua grupuri numite conventional kentum si satem. Una din deosebirile caracteristice dintre ele consta în faptul ca palatalelor din limbile de tip kentum le corespund, în limbile satem spirante, aceasta înseamna ca numeroase elemente lexicale care contin consoanele k si g(h) în limbile din primul grup cuprind consoanele s si z în limbile din al doilea grup. Exemplu s-a dat cuvântul 100 (suta) : kentum în latina (se scria centum) si satem în persana veche. Din grupul kentum faceau parte limbi ca latina, greaca, celta, vechea germana, etc., iar din grupul satem sanskrita, scita, persana, idiomurile balto-slave si altele.

S-a putut stabili ca limba traco-dacica face parte din grupul satem , fiind înrudita cu sanskrita, cu cele balto-slavice, dar mai ales cu ilira vorbita în partea de apus a Peninsulei Balcanice si în tinuturile Calabriei si Apuliei din Italia sud-estica.
Foarte multe cuvinte românesti se aseamana mai mult cu sanskrita decât cu latina, sau altele catalogate de DEX ca împrumutate din slavona, bulgara, sau etimologie necunoscuta, le gasim în sanskrita. (vezi tebelul de mai jos).
Romana
Sanskrita
Latina
Alte limbi
Boier
Bharu
Apa
Apa
Aqua
Wasser (germ.); l'eau (fr.)
Soare
Surya
Sol-is
Son (engl.); Sonne (germ.)
Ol, oala
Ola
Sarpe
Sarpa
Serpent (fr.); Schlange (germ.)
Ba
Ba
Vaca
Vaca
Vacca
Caw (engl.)
A crea, creier
Kri
Creare, Cerebrum
a citi
Cit, citta
Read (engl.); lessen (germ.)
A adapa
Padapa
Adaquare
Acu, acum, acuma
açça
Eccum
now (eng.); jetzt (germ.)
Vaduva
Vidhava
Viduus
Wittwe, Wittuwa (germ. veche)
carpator
Karpath
Coopera-torim
Cas
Ksu
Casseus
Sase
Sas
sex
six (engl.); sechs (germ.)
Sapte
Sapta
Septem
seven (engl.); sieben (germ.)
Stapan
Stapana
Master (engl.); Meister (germ.)
A aseza
Asidami
Assediare
To sit (engl.); sitzen (germ.)
Aripa
Antaripa
Alapa
Wing (engl.)
A avea
Av, avami
habere
have (engl.); haben (germ.)
Azi
Adya
Hac die
Today (engl.); heute (germ.)
Asta
Asta Rad.Sta
Ecce istu ecce ista
Buza
Guda
Cânepa
Kanapa
Kanabis (din gr.)
caramida
Krmidza (kana si apa)
Stein (germ.)
Cucuvea Cucumer (in Gorj)
Cuckve
a chema
Cyami
Clamare
Cirac
Kiraka
CasaCasi (in Oltenia)
Ksha, kasha, kashaya, kshi
home (engl.)
Colac
Kolaka
Kolaci (slav.)
Dumbrava
Dumbraba
Degeaba
Dudaba
Caba (turca)
Gramada
Grama, da (sufix de multime)Granata (reunion de villages)
Gramada (slav.)Gramada (bulg.)Gramada (magh.)
Gata
Gata
Gat (albaneza)
Otâra (oleaca)
Acira
Ocara
Apakara (offense, inimitié)
Pânza
Padda (bande d'ettofe)
Patuiag
Padaeuka, Pada-eka
Poteca
Pathaka
Pateka (bulg.); path (engl.); Phad (germ.)
Pândar
Pindara (gardian de buffles)
Pondari (slav.)
Paradit
Paladina (affligé)
Pharado (tiganeste)
Pita
Pita
Panis
Pita (srb., ungh.); pite (alb.); pyta(neo. gr.); pittakion (gr. veche); pito (macedo-romana)
Soarta
Swarta (w=u)
Sors, sortis
Rege
Rajah (j=gi)
rex
A se prasi
Prasuye, prasuta
Iata
Yatha
Eto (bulg.)
Povata
Pavaça
Powodka (conducator) (pol.)

(foto-internet)

ubi bene ibi patria

În perioada în care Octavian Goga a fost prim ministru nu exista televiziune.

Aparate de radio erau puţine.De asemenea, şi ziare erau puţine.

Aşa că oamenii nu-i prea cunoşteau pe politicieni.Demnitarii nu aveau maşină cu şofer. Pentru deplasări foloseau taxiul, apoi se făceau decontările.

Primul ministru Octavian Goga urma să vorbească la radio.

A luat un taxi până la Casa Radio.Ajuns acolo, l-a rugat pe şofer să-l aştepte. Şoferul i-a spus că nu poate să-l aştepte pentru că se grăbeşte să ajungă acasă să-l asculte pe primul ministru care urmează să vorbească la radio.

Atunci Octavian Goga i-a dat un bacşiş gras.

Văzând bacşişul, şoferul i-a spus primului ministru:

- Îl bag în p***a mă-sii pe primul ministru! Eu vă aştept pe dumneavoastră!

Întâmplarea a povestit-o chiar Octavian Goga.

( foto Catalina Filip)

Sa ne aplecam fara patima asupra trecutului...sau vorba mult apreciatului Florin Constantiniu, despre o "istorie sincera a poporului roman"

CE ÎNSEAMNĂ A FI ROMÂN

Horia Sima

(Ţara şi Exilul)

Această întrebare nu e destinată maselor populare, tărănimii noastre multi-milenare si tuturor acelora care duc o viată legată de obiceiurile străbune . Multimile trăiesc românismul. Nu filozofează asupra lui. Multimilor anonime se datoreste existenta noastră ca neam pe acest pământ . Ele au oferit conducătorilor substanta primordială din care s-a slefuit apoi personalitatea lui istorică. Ele au plăsmuit lumea interioară, de imagini si viziuni, din care s-a făurit apoi cultura noastră natională.

Întrebarea se adresează oamenilor cu carte, acelora care, intrând în contact cu arii deosebite de spiritualitate, riscă să se înstrăineze de ethosul national si să piardă întelegerea românismului. Primejdia e atât de mare astăzi când un număr însemnat de români au fost asvârliti de soartă în mijlocul altor neamuri unde aud o altă limbă si trăiesc alte obiceiuri. Situatia nu e mai bună în tară, unde tinerii din scoli si universităti sunt crescuti în duhul monstruos al ruperii totale de trecutul neamului nostru.

Iată cum, din cauza invaziei comuniste, problema românismului se pune în termeni îngrijorători si merită să fie cercetată.

1. Elementele constitutive ale poporului românesc.

Pentru a întelege ce înseamnă a fi Român, trebuie să ne urcăm la origini pentru a ne reaminti componenta etnică a poporului nostru. Nu există nici un neam pe lume care să descindă dintr-o singură colectivitate, neamestecată si nealterată de alte grupuri sociale. Din aceste întrepătrunderi etnice se naste o nouă sinteză socială si un nou popor îsi face aparitia pe lume.

În cazul neamului nostru, peste fondul trac s-a suprapus ocupatia romană, iar prin secolele VI-VII Daco- Romanii au suferit o puternică invazie slavă. Elementul slav a fost deznationalizat de autohtoni si a participat la formarea poporului românesc. Dacă ne referim la proportia dintre cele trei elemente în componenta poporului nostru, bine-înteles că predomină fondul trac. Noi suntem Traci care ne-am pierdut limba în contact cu civilizatia romană, asa cum s-a petrecut si cu alte popoare cucerite de Romani.

Pentru a ne orienta în chestiunea românismului, trebuie să tinem seamă de aportul adus de fiecare din aceste elemente la formarea sufletului national. Popoarele, ca si indivizii, au un eu sau o constiintă colectivă. Ca să întelegem ce înseamnă a fi Român, trebuie să descompunem realitatea lui interioară în fasciculele lui componente. Ce-am mostenit de la Traci, ce-am mostenit de la Romani, ce-am mostenit de la Slavii primitivi ?

Se stie că Tracii au fost un popor de mari tensiuni spirituale. Cultura europeană îsi trage originile din spatiul locuit de acest popor. Vechea cultură greacă nu e altceva decât o variantă a culturii trace. Triburile grecesti care au creat srălucirea Eladei au coborât din nordul tracic. Cât priveste religia Tracilor, ea era atât de sublimă, încât fără exagerare poate fi numită un pre-crestinism. Dar Tracii, înclinati mai mult spre contemplare si dispretuind bunurile acestei lumi, n-au fost în stare să realizeze ceva mare pe plan istoric. Fiecare trib, fiecare cetate, fiecare vale, îsi trăiau viata lor singuratică si nu se trezeau la realitate decât atunci când erau atacati. O singură dată s-au asvârlit într-o mare întreprindere istorică, sub Alexandru cel Mare. Si, dacă n-ar fi fost asasinat Boerebista, cine stie dacă soarta spatiului răsăritean nu ar fi fost alta. Evident, când Tracii au fost surprinsi de puterea romană, s-au apărat vitejeste, dar era prea târziu ca să se mai poată sustrage unui destin implacabil.

Trebuie să cunoastem acum cum se manifestă tracismul în noi. “Românul e născut poet” a exclamat într-un moment de fericită inspiratie Vasile Alecsandri. Dispunem de uriase zăcăminte spirituale si în acelasi timp, de un extraordinar dar de a-l exprima în forme artistice. Am putea zice că nu e Român care să nu fi fost ispitit de a-si încerca talentul, în olărit , în lemn, cusături în arii sau poezie. Românul e poet chiar si când vorbeste. El inventează mii si mii de feluri de a întretine o conversatie banală. De la Traci am mostenit apoi simtul proportiilor, al armoniei si capacitatea vastelor sinteze creatoare. Geniul lui Brâncusi, care străluceste astăzi pe primul plan al sculpturii mondiale, nu e altceva decât triumful geniului trac. Desi trăind în Occident, el a rămas adâncit în contemplarea tainelor sufletului român si de aici a scos acele frumuseti nepieritoare. El si-a dat seama că orice influente străine , orice imitatie, nu poate da decât o artă bastardă. Lui Brâncusi, i se poate aplica admirabila formulă a Căpitanului : “O cultură e natională ca origine si internatională ca strălucire”.

Romanii erau exact opusul Tracilor. Putini sensibili la comorile vietii interioare. Erau cârmuitori, prin excelentă. Oameni de legi si de Stat. Îi interesau în primul rând cetatea si expansiunea ei. Tenaci în atingerea scopurilor. Politica era suprema lor artă. Ei au dat omenirii exemplul unic al unei creatii imperiale continue, construită piesă cu piesă în decurs de secole. Ceea ce o generatie cucerea, alta consolida si lărgea.

Si noi am mostenit ceva din viziunea imperială a Romei. Din nefericire, prea putin pentru a ne afirma în spatiul nostru, după conceptia romană. Si e firesc, pentru că în proportie covârsitoare noi suntem Traci. Avem izbucniri, ca să zic asa, de Stat, dar nu avem continuitate. După un Stefan Vodă, vine un Stefănită Vodă si totul se spulberă. Toată istoria noastră nu e decât un lant de încercări avortate de a crea un Stat puternic si durabil.

Fireste că la aceasta a contribuit si situatia geo-politică a neamului nostru. Suntem asezati, cum spune cronicarul, în calea tuturor răutătilor . Dar nu e mai putin adevărat că înfrângerile suferite se datoresc si caracterului nostru nestatornic. Virtutile civice ale străbunei Rome sunt slab reprezentate în componenta sufletului românesc. Ne lăudăm cu descendenta romană, dar nu-i urmăm îndemnurile pentru a ne crea întocmiri politice statornice.

Elementul perturbator al fiintei noastre etnice se datoreste fără îndoială amestecului slav. E vorba de vechea penetratie slavă, care face parte integrantă din totalitatea poporului românesc. Slavii sunt un popor nebulos. Au goluri sufletesti care se manifestă fie prin apatie, fie prin violente absurde. Slavul e omul extremelor, al rupturilor, al schimbărilor brusce de umor si sentimente. Azi îti poate jura prietenie si mâine să-ti împlânte cutitul. Cei ce au trăit invazia rusească, au făcut experiente de acest gen, când după duiosii înlăcrimate se merge la crimă.

Structura sufletească a Românului a fost afectată de slavism. În mijlocul neamului nostru vom descoperi indivizi care au maniere ciudate si inexplicabile, care îsi schimbă comportamentul si gândirea, de la o zi la alta. Nu au stabilitate sufletească. Nu sunt capabili să fie consecventi cu ei însisi, cu propriile lor păreri si angajamente. Sunt oameni care sar de pe o pozitie pe alta. Nu se pot fixa, urmând un tel, o directie. Mereu sunt nelinistiti si turburati, mereu în căutarea a ceva nedefinit si neclar. E slavul din ei care-i debordează, târându-i în anarhie si negativism.

Cât de puternică e abaterea slavă în componenta sufletului românesc e greu de spus. În orice caz, toti suntem încercati de ea, toti suntem supusi tentatiei de a iesi din cadrul ordinii si al armoniei, pentru a ne azvârli în haos.

2. Destin national.

Aceste caracteristici, acest mănunchi de forte spirituale au dat nastere poporului românesc. Aceasta e analiza lui spectrală. Dar poporul românesc nu se identifică cu nici una din aceste dimensiuni. E o entitate nouă, cu sufletul si aspiratiile lui proprii. Avem un substrat trac, un substrat de romanitate si avem o infuziune slavă ; reprezentând totusi o formulă comunitară nouă, distinctă de elementele rasiale care au intrat în componenta noastră. Suntem Români si cu aparitia noastră în spatiul sud-estic începe o nouă aventură istorică. Istoria e creatia popoarelor. Cercetarea trecutului nu ne poate servi pentru a reconstitui gloria unor popoare apuse, ci pentru a ne da mai bine seama de posibilitătile noastre creatoare si de defectele cu care am venit pe lume.

Un popor nu este, ci devine o notiune dinamică. E o afirmare permanentă a eului său în luptă cu alte colectivităti. O natiune e o întreprindere a viitorului, o proiectie a lumii sale interioare de visuri, aspiratii si idealuri. O natiune nu poate trăi fără a-si fixa ruta de urmat în proximele decenii. Dacă nu-si concentrează energiile spre un tel precis, abdică de la misiunea ei si va fi cutropită de alte natiuni. Robia în care geme poporul român astăzi este rezultatul incapacitătii clasei conducătoare dintre cele două războaie de a formula si urmări cu tenacitate o politică de salvare natională în functie de primejdia din răsărit. Poporul român trebuie să trăiască într-o permanentă stare de mobilizare pentru a-si apăra granita Nistrului.

Fiecărui popor i-a fost hărăzit de Dumnezeu o misiune de îndeplinit în această lume. Acesta e destinul lui national. Acest destin trebuie mereu scrutat de conducători , mereu chestionat, pentru a da răspunsul cuvenit unei anumite situatii istorice. Este cert că în împrejurările actuale, destinul national comandă tuturor Românilor din tară si din exil să-si concentreze toate puterile pentru eliberarea Patriei. Toate celelalte teluri cad pe al doilea plan, iar cine se refugiază în alte preocupări , motivând nu stiu ce superiorităti intelectuale, e un dezertor al cauzei nationale.

3. Taina românismului.

Cum putem descoperi românismul pentru a-l servi apoi cu dragoste si înflăcărare ?

Românismul e în noi, în sufletul nostru. Între individ si neam se produce un proces osmoză, de întrepătrundere. Dispunem asadar de instrumentul interior ca să explorăm fiinta neamului. Numai să ne folosim de el. Prin meditatie, prin contemplatie lăuntrică, ne vom pune în contact direct cu neamul. Îi vom simti pulsul, durerile, suferintele si aspiratiile. Dacă ne vom apleca astăzi asupra neamului, vom auzi zornăit de lanturi, usi grele care se deschid si închid, de paznici fiorosi si în fata noastră vor apărea mii de morminte care ard si ard cu o flacără care urcă până la cer. Cine ar putea să rămână nesimtitor la această priveliste de groază, afară de acei care si-au construit o filozofie strict egoistă a vietii si refuză să ia act de tragedia neamului ?

Românismul trebuie explorat integral. Pe toate dimensiunile : în spatiu, în timp si în profunzime. Românismul integral cere să ne interesăm de soarta tuturor fratilor nostri din toate provinciile si răspândirile : din Basarabiua, din Balcani, din Banat, din Ungaria si chiar din America sau alte continente. Orice Român ne interesează, chiar dacă ar trăi undeva pe la polul sud.

Românismul integral cere ca să ne cunoastem istoria, începând de la originile ei cele mai îndepărtate . Dar nu asa superficial, pe ani si evenimente. Asta nu e istorie. Ci în structura ei intimă : în ideile care au călăuzit-o , în actiunile si reactiunile care i-au determinat cursul.

Românismul integral mai cere ca să ne inspirăm din spiritualitatea românească, obiectivată în creatiile populare, când ne avântăm în domeniul artei si literaturii

4. Unde se găseste Românul adevărat ?

Românul adevărat se găseste la intersectia celor trei axe ale românismului : geografia natională, istoria natională si cultura natională. Privelistea spatiului locuit de Români, privelistea timpului însemnat de isprăvile lor si privelistea domeniului său spiritual îsi dau concomitent întâlnire în sufletul Românului adevărat. Sunt trei aspecte ale aceleiasi realităti : românismul.

Cine poate să îmbrătiseze arhitectura diferentiată a românismului pe cele trei planuri, devine un mare Român. Marii Români sunt foarte rari. Pot fi numărati pe degete în istoria si cultura noastră : Bălcescu, Cuza, Eminescu, Aurel C. Popovici, Corneliu Codreanu, Traian Brăileanu, Nae Ionescu si încă câtiva.

Maniu a fost un mare ardelean, dar n-a izbutit niciodată să se ridice la viziunea integrală a românismului. El n-a înteles niciodată importanta Basarabiei ca piesă esentială în dispozitivul de apărare al tării. De aici si nefericita lui interventie în evenimentele de la 23 august. Ionel Brătianu iubea pasionat pământul si cunostea istoria României, dar era amputat de viziunea spirituală a neamului. Asa se face că pe cât de strălucit a fost în cursul războiului de unitate natională, pe atât de lamentabil s-a comportat după război, neacordând atentia cuvenită noilor aspiratii nationale.

Străinii pot deveni Români numai în măsura în care îsi asimilează coordonatele sufletului românesc. Prin simpla încetătenire un străin nu devine Român. Aceasta e o calitate exterioară, care nu-l transformă automat în Român. După cum un Român de sânge poate suferi un proces invers, de îndepărtare de focarul românismului până a se înstrăina complet. În acest caz, desi el e Român de sânge, desi poartă un nume românesc, a încetat de-a mai fi un Român adevărat. Avem celebrul caz al lui Titulescu care s-a înstrăinat atât de mult de neam încât a devenit un inamic al românismului.

Comunistii nu sunt Români. Mă refer la corifeii comunisti, la acei initiati în secretele Internationalei Comuniste, si nu la masa oportunistilor si a acelora intrati de nevoie în partid. Desi, probabil, Români de sânge, nici Gheorghiu Dej si nici Ceausescu nu mai apartin poporului românesc. Un comunist automat iese din comunitatea natională. Partid Comunist Român e o absurditate. Orice comunist e un internationalist, un cosmopolit, un dusman al popoarelor. Idealul comunismului este distrugerea natiunilor, prin amestecul lor fortat într-o masă informă, pe care să o poată guverna cu usurintă fortele secrete ale acestei miscări.

5. Ce este Miscarea Legionară ?

Este o uriasă încercare de a crea un mare tip de Român care să rezolve problemele politice, economice si sociale ale poporului românesc, cu scopul de a-i netezi calea spre împlinirea lui în lume.

Destinul national îsi găseste întruchiparea supremă în cultură. Dar cultura e o floare gingasă care nu se dezvoltă decât în conditii de securitate, pace si bună-stare. Iată functiunea si rolul istoriei nationale. Istoria e barajul de protectie a culturii.

Când un popor suferă vicisitudini istorice, ceea ce se întâmplă astăzi cu poporul nostru, atunci si cultura lui se ofileste. Ceea ce cheamă comunistii cultură românească, nu mai e cultură, ci ceea ce a rămas din vechea cultură si vechea capacitate creatoare a poporului nostru după ce au fost infiltrate prin nenumărate site marxist-leniniste. Adevărata cultură românească lâncezeste prin închisori.

Fără istorie nu există cultură. Ca să ne afirmăm , în deplină libertate creatoare, trebuie mai întâi să existăm ca entitate independentă, stăpâni pe destinul nostru.

Corneliu Codreanu a avut intuitia centrală a sufletului românesc. El si-a dat seama de imensul potential creator al neamului nostru, dar si de defectele care îl sufocă : vanitate, inconsecventă si superficialitate. Sprijinindu-se pe filonul romanitătii el a urmărit să trezească din letargie energiile trace, asa ca Boerebista altădată , si apoi cu această superioritate de forte să domine anarhia slavă. A reusit în această întreprindere uriasă, dar n-a putut să-si desăvârsească opera, fiind ucis de dusmani.

Căpitanul a avut si geniala inspiratie ca în această mare scoală de refacere a sufletului românesc, să asocieze si învătătura crestină. Într-adevăr, romanitatea noastră era prea slabă ca să sustină cupola Miscării. Dar adăugând ordinii romane ordinea crestină a vietii, i-a dat o soliditate de fier. Dragostea, virtutea cardinală a doctrinii crestine, produce efecte salutare si în viata Statului, fiind elementul de armonie si închegare între cei doi poli ai existentei lui : autoritate si libertate. Asa a luat nastere o disciplină sui-generis, lipsită de constrângeri externe, bazată pe consimtământ si adeziune voluntară. Disciplina izvorâtă din bucuria de a servi o cauză mai înaltă.

Timpul e actiune din perspectiva românismului integral. Nu actiune pentru afaceri si interese particulare, ci actiune pentru salvarea poporului românesc. Să combatem defectele specifice poporului nostru, punând în locul lor :

- al vanitătii – ambitia creatoare de valori nationale ;

- al inconsecventei – eroismul de durată ;

- al superficialitătii în gând si actiune – seriozitate si simtul monumentalului.

( foto internet)

Dialogul Herta Muller-Gabriel Liiceanu, moment istoric pentru cultura română
29 Septembrie 2010


"Tâmpita de patrie vine cu tine chiar dacă nu vrei. Și te chinuiește și acolo unde te-ai dus să scapi cu viață."
Herta Müller

În dialogul cu Gabriel Liiceanu de la Ateneu, Herta Muller a criticat intelectualii români, acuzându-i de falsă rezistenţă şi pasivitate în timpul comunismului. Înainte de primirea Premiului Nobel, vizitele Hertei Müller în România treceau aproape neobservate - în 2009, scriitoarea a participat în România la un eveniment de provincie, Festivalul de Literatură „Oskar Pastior" de la Sibiu, iar ecourile abia de au trecut graniţele judeţului.

Nobelul a schimbat însă radical percepţia publică asupra scriitoarei. Vizita de luni seara a stârnit un interes incredibil în rândul publicului bucureştean, care s-a înghesuit să intre în clădirea Ateneului.

O altă mulţime de oameni încerca să facă rost de o invitaţie; la 19.30, la o oră după debutul evenimentului, oamenii mai negociau cu portarii din spatele uşilor încuiate un eventual acces. Cei care au avut norocul să se afle în sală au asistat la una dintre puţinele dezbateri autentice, fără mănuşi, pe subiectul complicităţii intelectualilor cu dictatura.
Răfuiala cu intelectualii români
În dialogul dintre Herta Müller şi filosoful Gabriel Liiceanu, mărul discordiei a fost angajamentul politic inconsistent al intelectualilor români în comunism, care, chiar dacă au refuzat să laude şi să sprijine sistemul, nici nu au îmbrăţişat vreo formă deschisă de protest politic.

Pentru Liiceanu, elita intelectuală s-a opus sistemului refuzând să-şi „prostitueze cuvintele" şi să scrie cărţile propagandistice pe care regimul le vroia: „Unii dintre noi am avut naivitatea să credem că aveam un angajament politic. Dar acum aflăm de la dvs. că acest mod de a nu ne prostitua cuvintele a fost prea puţin, că el nu a fost un angajamant politic, ci un vinovat apolitism".

Răspunsul Hertei Müller a venit sec, sprijinit pe comparaţia cu ţările din centrul Europei, unde s-au înregistrat mişcări de protest chiar şi în sânul Bisericii şi unde „au fost mai mulţi oameni care au spus ceva împotriva regimului.

În România, dacă vrei să vorbeşti de dizidenţă, nu ai ce să spui, decât, eventual, că nu a fost dizidenţă organizată. Radu Filipescu, preotul Calciu, Paul Goma au fost lăsaţi singuri, cine i-a sprijinit?

Protestatarii au fost prea puţini şi cine şi-a ridicat capul a fost lăsat singur". Concluzia scriitoarei este necruţătoare: rezistenţa prin cultură a intelectualilor este vorbă în vânt („când eu am avut probleme cu dictatura, cei mai mulţi au tăcut"), iar duritatea dictaturii în România se datorează şi intelectualităţii care s-a refugiat în cultură, păstrându-şi astfel o foarte confortabilă neutralitate politică. „Ce vreţi dumneavoastră să laud mi
se pare prea puţin, n-am ce să spun.

Este o modalitate de a rămâne onest personal, să nu te murdăreşti, dar nu a fost ceva împotriva dictaturii, care să deranjeze clanul de ceauşişti şi securişti. Dacă ar fi fost foarte mulţi care să deranjeze această dictatură, ea nu ar fi putut să se facă tot mai sinistră. Până la urmă, nimeni din Est nu a umblat cu maşina de scris la poliţie ca noi, care trebuia să obţinem permis pentru folosirea ei", a observat câştigătoarea Nobelului făcând referire la faptul că scriitorii trebuiau să-şi înregistreze maşinile de scris pentru a putea fi identificaţi în cazul în care ar fi apărut manifeste sau scrieri subversive în regim de samizdat.
Scriitorii s-au enervat pe sistem „în sinea lor"
Replicile care au urmat acestui dialog spun multe despre cât de puţin conciliabilă este poziţia celor doi oameni de cultură: „Dumneavoastră aţi fost (să vă înregistraţi maşina de scris - n.r.)?", a întrebat filosoful. „Da", a răspuns Herta Müller. „Eu n-am mers", a contraatacat Liiceanu. „Oh, sunteţi dizident", l-a ironizat scriitoarea. „De ce aţi mers?" „Ca să folosesc maşina de scris fără să mă aresteze". „ Trebuia să fiţi dizidentă şi să vă asumaţi riscul, să nu vă lăsaţi umilită în felul acesta." „Da, dar vedeţi, n-am fost. Poate nici n-am fost dizidentă, pe când alţii au fost, cei care şi-au scris cărţile cu limbaj curat (necontaminat cu propagandă - n.red.)".

Înţepăturile şi contrele au fost prezente pe toată durata dezbaterii - când povesteşte despre situaţiile umilitoare în care te punea regimul comunist, Gabriel Liiceanu remarcă, ironic, „asta ni s-a întâmplat mai multora", iar Herta Müller ripostează: „Trebuia să vă enervaţi". „Dar ne-am enervat", spune Liiceanu. „Desigur. Şi asta a fost tot", conchide scriitoarea, în hohotele asistenţei. Scriitorii care „nu şi-au întinat cuvintele" şi-au consumat furia pe sistem în interior
, „s-au enervat în sinea lor", în cuvintele acide ale scriitoarei.

Întrebată dacă se consideră dizidentă, Herta Müller, care în timpul comunismului a avut doar meserii fără tangenţă cu cultura, a parat spunând că nu se consideră dizidentă, ci o persoană obişnuită: „Am avut şi nenorocul să lucrez acolo unde cei mai mulţi intelectuali nu au ajuns. M-au tot împins de colo colo şi am ajuns să văd cum trăiesc oamenii normali... Am vrut să trăiesc normal, să nu fac ceva de care să nu pot să vorbesc pe urmă. Mi-a fost greaţă de funcţionarii ăştia, nulităţile pe care le vedeam în fabrică, în magazin, la poştă, la doctor, fiecare avea nişte aluri şi trata oamenii de parcă ar fi, mă scuzaţi, «ultimul căcat»".
„Când stau aici nu sunt scriitoare, e altă meserie - e circ"
Valorificarea suferinţei a fost un alt punct de divergenţă în discuţia dintre cei doi - scriitoarea a tăiat scurt argumentul filosofului, care susţinea că trauma şi suferinţa aduse de comunism celor sensibili le-ar fi creat acestora o înţelegere superioară:

„N-am nici o înţelegere superioară a lumii, tot aşa cum n-am de fapt o înţelegere a ei. Eu nu pricep lumea şi de aia scriu... Când stăteam în România şi mă gândeam seara la ce s-a întâmplat în cursul zilei, nu puteam să-mi dau seama. De altfel, nici nu-mi permiteam să mă gândesc într-un arc mai mare, o perspectivă mai largă. Îmi ajungeau lucrurile micuţe şi exacte care se tot adunau lângă mine, fiindcă lor trebuia să le fac faţă. Nu am putut să-mi pun probleme, pur şi simplu a trebuit să fac faţă şi asta îmi absorbea toate energiile din cap, tot ce puteam rezulta.

De înţelegere superioară nici nu putea fi vorba". Scrisul este pentru scriitoare o vocaţie pe care o practică doar în singurătate, „e ceva ce mă chinuieşte şi nu mă lasă în pace şi mă obligă să-mi screm mintea până nu mai pot, dar când o fac mă ajută. Când stau aici nu sunt scriitoare, sunt scritoare doar când sunt singură cu mine. Ce fac aici e altă meserie - e circ."
„Patrie este ceea ce nu poţi să suporţi şi ceea ce nu poţi să părăseşti"
Sentimentul exilului a fost celălalt leitmotiv în discuţia de la Ateneu, scriitoarea repetând o idee mai veche, anume că nu mai e posibil să se întoarcă definitiv în România: „Eu m-am născut aici, am trăit toate cele până în '87 şi după aia gata, m-au dat afară, nu am mai putut să mă întorc. Cred că (întoarcerea - n.red.) ar fi o iluzie. Istoria dintotdeauna a exilului e că nu te mai întorci cum ai plecat. Nu că nu ai vrea - ci că a trebuit să te schimbi acolo, să-ţi aranjezi altfel viaţa şi când vii înapoi descoperi că lucurile s-au tăiat."

În comunitatea germană din România, întoarcerea nu-şi mai are rost - „în sate mai sunt 3-4 oameni în vârstă care nu mai au pe nimeni şi casele de bătrâni sunt viitorul minorităţii germane din ţara asta. Dacă aş vrea să revin să continui nu aş avea cu ce, cu cine şi este imposibil. Toţi aştia sunt undeva în lume şi pe mine asta câteodată mă doare; dar alt-minteri spun că am avut şi noroc." Chiar dacă preferă cuvântului ideologizat „patrie" pe acela mai intim de „acasă", scriitoarea încearcă să-l definească:

„De multe ori am zis în Germania că «heimat/patrie» este ceea ce nu poţi să suporţi şi ceea ce nu poţi să părăseşti. Poţi să pleci cu picioarele, dar duci cu tine greutăţile din cap. Tâmpita de patrie vine cu tine dacă nu vrei. Şi te chinuie şi acolo unde te-ai dus să scapi cu viaţă."
„Cu cât era ţara mai prăpădită, mai puneau o strofă la imn"
Dialogul a luat sfârşit cu o amintire din comunism a Hertei Müller.

După „nu ştiu câte luni de şomaj", ea ajunge să predea ca suplinitoare la o grădiniţă, cu speranţa că slujba aceasta nu va fi ideologizată, „sunt copii mici, nimeni nu se uită ce şi cum". Însă din prima zi descoperă că programul trebuie să înceapă cu intonarea imnului interminabil al României comuniste - „Cu cât era ţara mai prăpădită, mai puneau o strofă."

Îi învaţă pe copii un cântecel de iarnă, însă „copiii nu erau obişnuiţi, aşa că a trebuit să le explic de ce fulgul are o rotiţă albă, de ce cade aşa. Nu mai ştiau decât chestii ideologice, mama, mama bună şi pac, într-a treia strofă - Elena. Nu te mai aşteptai, dar până la urmă tot venea." A doua zi, proaspăta educatoare se face că uită de momentul ritualic al imnului, dar copiii vigilenţi îi atrag atenţia. „Apoi s-au pus într-un semicerc ca nişte soldaţi, cu mâinile lipite de corp şi au început să cânte.

După trei strofe, le-am spus foarte bine, ajunge - dar unul a spus că nu e tot, aşa că a trebuit să-l cânte până la capăt." „Copiii aceia", a întrerupt-o filozoful, „au acum 25 de ani".

„Poate n-au ieşit încă din acele idei - dar depinde de ce li se spune acum", s-a îndoit Herta Müller.
„Atunci are şi circul nostru din seara asta un sens", a observat filosoful. „Nu ştiu." „Poate le spune ceva", a insistat Liiceanu.

„Poate", a pus punct Herta Müller dezbaterii. O dezbatere care dacă ar fi avut loc cu 10-15 ani mai devreme şi ar fi implicat mai mulţi intelectuali formatori de opinie, ar fi schimbat poate faţa culturii româneşti.
Coadă ca pe vremuri la autografele Hertei Müller
O aglomeraţie de nedescris şi nişte crize de nervi ale unor pensionari cam agitaţi au însoţit lansarea seriei de autor Herta Müller, aseară, la librăria Humanitas Kretzulescu.

Andrei Pleşu a fost cel care prezentat-o publicului pe marea scriitoare de care îl leagă o „prietenie de cursă lungă". „Voi vorbi puţin pentru că ştiu că Hertei nu-i plac lucrurile astea. Nu-i plac festivismele, vorbele mari, temenele, zâmbetele de circumstanţă şi blabla-urile.

„Da. Aşa e", a confirmat scriitoarea zâmbind.

„Motivul pentru care Hertei nu îi plac aceste lucruri este acela că ea e un om cât se poate de autentic, ori în situaţii precum cea de faţă, toţi suntem un pic neautentici. Unii dintre dumneavoastră aţi venit pentru că vreţi să vă lăudaţi apoi pe la cunoştinţe cu un autograf al Hertei Müller, alţii, care au apucat alte vremuri, au intrat pentru că au văzut coadă şi se ştie că la coadă te aşezi chiar dacă nu ştii «ce se dă»". La această afirmaţie, o femeie a strigat iritată: „Nu avem nevoie de jigniri!", în timp ce un domn, şi mai nervos, a urlat din mulţime: „N-am venit să te ascultăm pe dumneata, ci pe doamna Herta Müller!"

Cei prezenţi au rămas şocaţi văzând asemenea manifestări, dar Andrei Pleşu a parat cu eleganţă „lovitura" venită din public: „Ei bine, recunosc că şi eu am fost puţin neautentic, pentru că nici eu nu am venit aşa dintr-un elan personal, ci pentru că m-au rugat Herta şi prietenul meu Gabriel Liiceanu.

Dar Herta e întotdeauna autentică. De altfel, motivul pentru care a plecat din ţară este tocmai acela că nu există sistem care să favorizeze neautenticul mai mult decât dictatura. În dictatură să faci şi să spui lucruri în care nu crezi devine o a doua natură. Ori Herta nu putea suporta aşa ceva.

Închei prin a spune: „Herta, mor după tine! Îmi place cum scrii, ce spui, cum trăieşti!" Scriitoarea nu a adăugat decât câteva cuvinte, mulţumind editurii şi traducătorilor săi, după care şi-a suflecat mânecile şi a început să dea autografe.

Şi, având în vedere faptul că admiratorii săi făcuseră o coadă ce se întindea până la Palatul Regal, a avut ceva de lucru.

( foto Rene Maltete)

istoria omenirii pe scurt

1. Femeia nu mai accepta sa locuiasca in copac. Si plange.

Barbatul descopera pestera.

2. In pestera e frig. Femeia plange. Barbatul descopera focul.

3. Copii tipa de foame. Femeia plange. Barbatul descopera toporul, arcul sibata si pleaca la vanatoare.

4. De la atata carne, Copilul se imbolnaveste de scorbut si beri-beri. Femeia plange. Barbatul descopera agricultura.

5. Deoarece mamutul se lasa cu greu ucis, Barbatul lipseste prea mult de acasa.Femeia plange. Barbatul incepe sa creasca animale domestice: vaca, oaie, porc, gaina, etc.

6. Femeia s-a saturat de friptura facuta la tepusa cu garnitura de boabe verzi fierte mancata de pe o frunza. Si plange. Barbatul descopera olaritul.

7. In pestera e curent si umezeala si din cauza asta copii racesc, fac pneumonie si mor. Femeia plange. Barbatul construieste mai intai un bordei apoi o casadin lemn si piatra.

8. A venit iarna si e frig. Femeia plange. Barbatul descopera ca pielea siblana animalelor moarte se poate prelucra si confectioneaza haine.

9. Hainele din piele precum si alea din blana put. Femeia plange. Barbatul descopera pe rand hainele din lana (care sunt aspre si zgarie - Femeia plange),hainele din in (care tot aspre sunt - Femeia suspina) si intr-un final hainele de matase (care par a fi multumitoare - Femeia zambeste). Mai tarziu, Barbatul rezolva si problema mirosurilor emanate de pieile si blanurile mentionate mai sus.

10. Diverse treburi lipsite de importanta cum ar fi protectia turmelor de animale si starpirea potentialilor pradatori tin Barbatul departe de casa. Femeia plange. Barbatul domesticeste cainele si pisica.

11. Femeia observa ca seamana prea mult cu semenele ei. Si incepe sa planga. Barbatul inventeaza fardurile si bijuteriile.

12. Femeia se plictiseste de atata stat in casa si vrea sa-si largeasca orizontul. Normal.incepe sa planga. Barbatul inventeaza roata, domesticeste calul si descopera barca pentru ca femeia e fragila si oboseste repede. In plusde asta nimeni n-ar vrea sa o auda iar plangand... peste ani.......n. Femeia simte nevoia de a "evada" din cotidian.

Nu are timp, banisau dispozitia pentru excursii in strainatate, cu prietenele s-ar plictisi, la TVnu e nimic de vazut, afara e vreme urata.

Capac peste toate, ca de obicei,Barbatul nu e acasa si oricum nici el n-ar intelege mare lucru. Femeia ar avea asaaaaa un fel de chef de a scrie ceva care sa-i aduca complimentele unor necunoscutisi sa fie o chestie care sa pastreze anonimatul si absolut totul trebuie sa fie sub control si... Pentru a nu stiu cata oara in istorie, Femeia incepe sa planga.

Barbatul inventeaza blogul.

Despre situatii tarii-interviu cu academicianul Florin Constantiniu

Acad. Florin Constantiniu - "Clasa politica postdecembrista este cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei"20 de ani de la Revolutia romana
La 20 de ani de la marea varsare de sange din decembrie 1989, Romania arata ca un animal bolnav si haituit. Ne uitam in urma si nu ne vine sa credem ca au trecut doua decenii de sperante zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a implinit. In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile neterminate, politica murdara, cu degetul pe tragaci, manipularea televizata. Lipseste o viziune, un proiect national de salvare. Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi. Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul. Nu mai putem sa ne ascundem dupa deget.
Ca o confirmare, academicianul Florin Constantiniu, istoric de prestigiu european, ne pune in fata o oglinda necrutatoare in care, daca avem curajul sa privim, ne vom afla poate izbavirea."Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre in decembrie 1989 au fost ratate"
- Cum evaluati, fara menajamente, cele doua decenii de libertate din viata noastra, domnule profesor?- Ca pe un inaugural ratat. In istoria fiecarui popor exista evenimente cruciale, care inaugureaza o noua etapa in evolutia societatii. Decembrie '89 a fost un astfel de eveniment: crucial, innoitor, fondator. Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre au fost ratate si, astfel, Romania imparte cu Bulgaria si Albania ultimele locuri din clasamentul tarilor foste comuniste.
- Pentru un individ, 20 de ani inseamna mult, aproape o treime din viata. Ce reprezinta pentru istorici aceeasi perioada?
- Pentru istorici sunt foarte instructive, intr-un astfel de moment, comparatiile cu alte intervale de timp ale istoriei nationale. Iau doua exemple de perioade cu o intindere de doua decenii, ca aceea scursa de la caderea regimului comunist. Prima: 1859-1878; a doua: 1918-1938. In primul caz, perioada a fost marcata de un progres uluitor: de la Unirea Principatelor (1859), care pune bazele statului roman modern, la castigarea independentei (1877/1878). Politica de reforme a lui Cuza, in primul rand reforma agrara din 1864, si politica de modernizare promovata dupa aceea de Carol I, au facut ca statul roman sa se smulga din inapoierea determinata - in principal - de dominatia otomana, si sa se modernizeze rapid. Progresele au fost vizibile pe toate planurile: politic, economic, social, cultural. Sa nu uitam ca, in acest interval, apar "Junimea" si Eminescu! A doua perioada: 1919-1938. Iesita dintr-un razboi pustiitor si lovita de o criza economica de oduritate nemiloasa (1929-1933), Romania a izbutit, totusi, sa inregistreze un remarcabil progres in toate directiile, 1938 fiind anul de varf al Romaniei interbelice.
- Vorbiti de doua perioade exceptionale, domnule profesor! Ce se intampla astazi in Romania se afla la polul opus!
- Intr-adevar. Am ales aceste doua perioade tocmai pentru ca ele sunt cele mai potrivite spre a fi comparate. In toate cele trei cazuri, avem de-a face cu inaugurale: in 1859, asa cum am spus, se aseaza temelia statului roman modern; in 1918, se desavarseste unitatea nationala a romanilor; la 22 decembrie 1989, se inchide "paranteza" comunista, deschisa in 1945 de ocupantul sovietic, si se reintra pe fagasul dezvoltarii firesti a societatii romanesti. Veti fi de acord - sper - ca la cea mai sumara comparatie, perioada postdecembrista apare cu o intristatoare saracie de rezultate. Suntem liberi, este adevarat, dar a progresat in vreo directie Romania? Sunt, astazi, romanii mai fericiti? Exista un mare ideal national care sa-i mobilizeze pe romani? In raport cu 1859-1878 si 1918-1938, ultimii 20 de ani nu ne dau decat infime temeiuri de satisfactie si deloc de mandrie."Clasa politica s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o"
- De ce, in ultimii 20 de ani, romanii nu au mai fost in stare sa repete performantele din perioadele pe care le-ati amintit?
- Parerea mea este ca perioadele de progres sunt asigurate de conjugarea eforturilor elitei politice si intelectuale cu angajarea plenara a maselor intr-un proiect national, mobilizator si stimulator. In 1859, generatia pasoptista (Mihail Kogalniceanu, Ion C. Bratianu), cea mai creatoare generatie a istoriei romanesti, s-a aflat la unison cu societatea moldo-munteana, care voia unirea si independenta. In 1918, generatia Marii Uniri (Ion I. C. Bratianu, Take Ionescu, Nicolae Iorga) s-a aflat la unison cu societatea care voia "Romania Mare" si afirmarea ei pe plan european. Din 1989, societatea romaneasca a fost profund divizata (vezi "Piata Universitatii"), lipsita de un proiect national si incapabila sa-si mobilizeze resursele pentru a valorifica sansele ce i se ofereau: in primul rand, unirea Republicii Moldova cu Romania. Pe scurt, nici clasa politica, nici societatea romaneasca nu au fost in masura sa asigure inauguralului din decembrie 1989justificarea imenselor posibilitati oferite de caderea comunismului.
- Cu alte cuvinte, putem vorbi de o "ratare" postcomunista a Romaniei?
- Vorbim de clasa politica si de societatea romaneasca. Cea dintai a intrunit trei superlative: cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei. Lipsita de expertiza, avida de capatuiala si sigura de impunitate, ea s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o. Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa. Astazi, constatam ca industria este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul de sanatate in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan international disparuta. Criza economica nu a facut decat sa agraveze relele care au precedat-o. Incompetenti, guvernantii nu au stiut sa atenueze socul crizei ce ne-a lovit. Daca Romania profunda se zbate in dificultati si deznadejde, clasa politica prospera. Case peste case (oameni politici cu patru, cinci, sase locuinte; te intrebi ce vor fi facand in ele), vile intara si strainatate, masini de lux etc. s-au strans in proprietatea clasei politice. Stiam ca avutia este rezultatul unei activitati economice. Acum, vedem ca politica este mijlocul cel mai sigur de imbogatire. "Un popor de oi naste un guvern de lupi"
- Cine este vinovat de aceasta situatie?
- Cred ca principalul vinovat de aceasta situatie este insusi poporul roman! El ilustreaza perfect observatia ca "un popor de oi naste un guvern de lupi". Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor, au permis clasei politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara. Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la raspundere clasa politica sau sa "tempereze" setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc., si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde! Mostenirea multiseculara a lui hatar si bacsis a ramas atotputernica. Cum sa indrepti o tara, cand cetatenii ei se gandesc fiecare la sine si nu la binele comun!? Astazi, asistam la situatii si mai dramatice. Romanii pleaca - din nevoia de castig - sa lucreze in Spania sau Italia, sa lupte in Afganistan. Energii si vieti se irosesc astfel in beneficii straine. Nu poti sa-i condamni: mai binesa lucreze pentru straini, decat pentru noii ciocoi postdecembristi, care ii trateaza cu un dispret suveran.
- Intrarea Romaniei in NATO si UE a fost, totusi, o biruinta postdecembrista.
- Sa fim seriosi! Am intrat in NATO pentru ca SUA, factorul decisiv al Aliantei, au vrut-o. Aduceti-va aminte ca, in 1997, cand Romania a dus o campanie pe cat de zgomotoasa, pe atat de inutila, SUA ne-au inchis usa la summit-ul de la Madrid. In dorinta de a castiga bunavointa Washingtonului, am incheiat tratatul dezastruos cu Ucraina, fara a obtine nici un folos. Dupa 11 septembrie 2001, evaluarea americana s-a schimbat radical. In lupta impotriva terorismului islamic, SUA aveau nevoie de noi aliati; in acest context, Romania a devenit membra a NATO. A fost o decizie americana, nu un merit al guvernantilor romani. O situatie similara, si in cazul intrarii in Uniunea Europeana. Directoratul marilor puteri ale Uniunii a decis extinderea ei in Est. Daca avem un dram de sinceritate, trebuie sa recunoastem ca suntem inca departe de a fi o tara la nivelul standardelor vest-europene, care sunt ale Uniunii. Directoratul marilor puteri a considerat insa ca estein interesul sau aceasta extindere, si atunci, la gramada - iertati-mi expresia! - am intrat si noi."Patriotismul e privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii civile, ca o boala rusinoasa"
- Ce-i lipseste Romaniei pentru a fi din nou ceea ce a fost candva?
- O "mare idee", un mare proiect national. Inainte de 1859, a fost Unirea; inainte de 1918, a fost desavarsirea Unirii. Astazi nu ne mai insufleteste nici un ideal mobilizator. In perioada interbelica, Cioran ar fi vrut ca Bucurestiul sa devina Bizantul sud-estului Europei. Si, fara nici o exagerare patriotarda, ar fi putut deveni. Astazi nici nu vrem, nici nu putem sa ne afirmam. Economic, Romania a devenit o piata de import. Nu cunosc vreun produs romanesc vestit la export. Practic, suntem un fel de colonie. In politica externa, am disparut de pe harta diplomatica a Europei. In plan cultural, scriitorii romani asteapta, in continuare, Nobelul... In stadiul actual, cred ca sectorul in care Romania ar fi putut sa se manifeste cu sanse de succes era cel cultural-stiintific. Din nefericire, guvernantii postdecembristi si-au batut joc de invatamantul romanesc, supus la tot felul de "reforme" si "programe" inepte si distructive. Daca, din randul elevilor saustudentilor, au iesit elemente de valoare, ele sau au plecat in strainatate sau au disparut in mediocritatea din tara. Aveam sansele sa fim Bizantul Europei de Sud-Est. Am ramas insa la periferia Europei.- Mondializarea ameninta structura fiintei nationale. Se poate sustrage Romania acestui carusel mortal?- Mondializarea este un proces caruia Romania nu i se poate sustrage, dar caruia ii poate rezista. Nu o rezistenta, as spune, de caracter antagonic, ci printr-o afirmare a identitatii nationale. In Franta, tara cu o atat de veche si stralucita cultura, guvernul a initiat o dezbatere despre identitatea nationala. La noi, cand cineva abordeaza aceasta problema, se aud imediat voci care il acuza ca este nationalist, nostalgic etc. Patriotismul e privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii civile, ca o boala rusinoasa. Americanii - ii am in vedere pe cetatenii SUA - ne ofera cel mai frumos exemplu de patriotism. Noi, care ii copiem in atatea privinte, ramanem indiferenti la minunata lor pilda.
- Mai poate fi patriotismul o valoare in zilele noastre?
- Daca vorbim de un patriotism lucid, da, fara indoiala. Eu unul am aderat la principiul atat de sanatos al "Junimii": "Patriotism in limitele adevarului". Sa-mi iubesc tara si poporul, dar sa nu le ascund niciodata defectele. Poate este o deformare de istoric, dar cred ca identitatea nationala are o componenta esentiala: memoria istorica. Traditia se cultiva, in primul rand, prin cunoasterea istoriei. Cand monumentele istorice se paraginesc si se ruineaza, memoria istorica e pe cale de disparitie.
- Cum credeti ca vor judeca perioada postdecembrista urmasii nostri de peste o suta de ani?
- Peste o suta de ani, cred ca judecata urmasilor si, intre ei, a istoricilor, va fi foarte severa. Anii 1989-2009 vor fi considerati o perioada de declin, clasa politica si poporul roman impartind, in egala masura, responsabilitatea pentru aceasta trista realitate. Sa dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, Romania sa aiba situatia fericita pe care a ratat-o astazi!