Demografie

Demografia Romaniei,Lanţul e de aur, România nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui.

Realitatea demografică s-a schimbat brusc, ca o furtună sosită din senin. Suntem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată. Suntem colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă, adusă de nici un avion.

O populaţie care a evoluat în interiorul corpului naţional, ca fetuşii din Alien, şi care iese acum prin burtă, urlând din toţi bojocii: "Am avere, am valoare!" E ca şi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mâl uman care acoperă încet-încet naţiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade şi a lui Nichita.

Incubatoarele de incubuşi din cartierele periferice,fabricile de cetăţeni ale lui Ceauşescu, tradiţia celor 15 copii în sălaşele de nomazi, cine mai ştie?Lumea de pe stradă nu mai e cea pe care o ştiam din copilărie.

Tata Ioan şi Tanti Mimi, familie veche, cu casă în Cezar Bolliac, făcută la 1870, au lăsat în urmă un copil, care a mai făcut un copil, blond şi bucălat şi bine crescut, cu care mă jucam acum 40 de ani. Până laurmă,a plecat în străinătate, la studii şi nu s-a mai întors niciodată. La fel, jumătate din stradă: urmaşii burgheziei care a avut timp să dospească elite.
În locul celor dispăruţi, au apărut rufele colorate întinse la uscat şi boxele scoase pe fereastră. În locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos, s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură.

Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos. Cefele groase nu mai sunt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetăţeanul român, cu lanţul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se căzneşte să-i educe drasla: "Bine, bre, crezi că eşti tu mai dăştept? Ia să văd ce maşină ai!"

.Noul domn Goe nu mai e nici măcar simpatic: e viitor combinator şi dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreţi voi, în afară de viitorul ţării lui, care se va mulţumi, de la un punct, doar cu trecutul. Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune.

Populaţia care ne înlocuieşte nu mai e nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, în sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.

Acum câteva zile, am văzut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhămate la coşciugul lui Caiac, în semn de veşnic respect pentru o viaţă de crimă şi muşchi în sânge. Oamenii ăia care dădeau ordine poliţiei se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea oficială, după ce au pus mâna pe cea simbolică: ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, suntem călcaţi de maşinile lor.
Undeva, departe,Uniunea Europeană şi moda corectitudinii politice ne învaţă să mulţumim frumos pentru asta şi să ne ştergem la gură. Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi. Suntem o ţară ocupată de hoarde sosite din pântece de mame eroine.

O ţară pusă la respect cu pumnul plin de tatuaje,o ţară în care fiul naiv şi sărac al ţăranului (câţi or mai fi aşa) îşi face educaţia din textele de pe Taraf TV şi meseria de la şuţii cu care se întâlneşte la Gara de Nord, când se dă jos din autobuz. Marginea lumii s-a răzbunat dând buzna în centru, pusă pe jaful identităţii naţionale, întocmai ca barbarii care năvăleau în Roma, surprinşi că localnicii n-au puterea să lupte.

Ţara cea nouă, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strâns în muzee şi-n cărţi. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de română se poate retrage în privata din curte, unde îşi va îndeplini ultima menire, neprevăzută de nici un critic. În locul ei,discurile cu manele rămân să sfideze eternitatea.

Cu ele nu poţi să te ştergi la fund. Chiar dacă ai vrea.

(foto internet)

Pe marginea fostei dezbateri despre invatamintul din Romania

de DAN UNGUREANU

Le-am cerut studentilor mei, anul III Romana-Engleza, sa comenteze, in engleza, un poem englez din secolul XIX, la alegere.Trei sferturi n-au putut numi nici un poet englez din secolul XIX si nici o poezie. (Au studiat in anul II Byron, Coleridge, Wordsworth, Shelley). Unul a povestit un roman de Dickens. Cinci au povestit piesa de teatru Romeo si Julieta (numita alternativ “roman“, novel, ori poem). Restul de cincisprezece din saizeci, care si-au amintit totusi o poezie, au scris totusi in engleza. Am corectat mai jos greselile lor :
Pluralul lui viu nu e vi, ci vii. verbul a lua nu se scrie i-au.
obijnuit e incorect.
Ii nu se scrie despartit,
i-i.sa de-a e incorect (corect e sa dea).
Nu se zice propiu, ci propriu.
them nu poate inlocui their.
No se poate spune them mother in loc de their mother.
intitulated nu exista in engleza (cf. Merriam-Webster).
combinated nu exista in engleza.to enjoy of life e incorect ( verbul to enjoy e tranzitiv).
writted e incorect in loc de wrote.
poetry nu e identic cu poem.lirycs nu e ortografiat corect, si cu siguranta nu inseamna textul unei poezii, ci versurile unui cintec.roman nu exista in engleza, corect e novel.
disapointness nu exista, corect e disappointment.
beautifuly thing e incorect.
tryed e incorect.
gaves nu exista (give sau gave).
tooked place e incorect.
tabloul Gioconda nu e de Picasso, ci de Leonardo da Vinci.Romeo and Juliet nu e un roman.
Romeo and Juliet nu e un poem.
Shackspear nu se scrie astfel.
Daca se dadea admitere la facultate ei ar fi cazut la admitere.
Toti acesti tineri vor deveni profesori de limba engleza si romana peste trei luni.
Imi este inexplicabil cum asemenea studenti pot deveni profesori, cind in orinduirea veche, bolsevica si totalitarista, ei n-ar fi putut nici macar trece admiterea. Cum s-a ajuns in aceasta situatie ? Putin dupa Revolutie, prin 1995, cred, au aparut locurile cu taxa la Universitati. Ceva mai tirziu s-a suprimat concursul de admitere. Astfel, Universitatile au dat de gustul banilor. Studentii deveneau intangibili.
Devreme ce plateau, prezenti sau nu, trebuiau sa treaca examenele, trebuiau sa capete diplome. Dupa diplome, dadeau concursul de titularizare, pe care nu-l luau, ramineau suplinitori, si titulari negasindu-se, tot suplinitorii predau.
Primii studenti pe bani au terminat prin 2000. Primii lor elevi au terminat liceul prin 2004. Dupa implementarea programului Bologna, studentii au terminat in trei ani in loc de patru sau cinci, cu lucrari de licenta de saizeci de pagini, nu de o suta sau doua sute. Lucrarile scurte pot fi cumparate sau descarcate contra cost de pe Internet, de pe situri specializate (o suta de lei bucata).
Liceenii intra pe bani la Universitate, fara admitere, termina in trei ani, devin profesori suplinitori, iar elevii lor sint prost pregatiti, mai prost pregatiti decit precedentii. Paradoxal, se face mai multa scoala la liceu decit la Universitate : la liceu, profesorii pot inca sa lase repetenti elevii care nu invata, fiindca liceul e gratuit, iar profesorii nu sint platiti dupa numarul de elevi. Studentii sint mai prost pregatiti decit elevii de liceu.
Le-am cerut celor saizeci de studenti ai mei referate. Din saizeci, mi-au dat referate vreo 20. Din ele, zece erau transcrise (control paste) de pe un sit internet, http://www.referate.ro/.
O vina pentru situatie o are asa-numitul invatamint axat pe competente. In noul sistem, elevii, vezi doamne, nu mai tocesc date seci, ci dobindesc competente. Mare este confuzia din capetele pedagogilor de scoala noua ! Exista materii axate pe competente (a invata engleza, franceza ori muzica inseamna sa stii vorbi engleza, franceza, respectiv sa cinti, fluieri sau fredonezi melodii). Exista materii bazate pe cunostinte (istoria, geografia, anatomia si zoologia, de pilda). Exista materii intermediare, ca biologia si chimia, in care competentele si cunostintele sint complementare. Cultura generala e alcatuita doar din cunostinte. Educatia axata pe competente naste monstri, fiindca a sti cine a pictat Gioconda e o cunostinta, nu o competenta.
O alta studenta, tot de anul III Litere, ma instiinteaza ca poetul ei preferat e Macedonski, autorul frumosului poem Mistretul cu colti de argint. Pe vremea mea, a numi pe cineva “autorul meu preferat” presupunea macar sa-i fi poti identifica poeziile. Se presupune ca un absolvent de engleza stie dupa trei ani ca in engleza, romanul se numeste novel.
Universitatea zulusa
Este imperativ necesar, e indispensabil ca sa se revina la Universitatea gratuita cu concurs de admitere si cu numar limitat de locuri. E suficient ca s-a inchis un cerc vicios, ca absolventii de universitati fast-food au virusat invatamintul gimnazial si liceal, si trimit universitatilor liceeni care nu stiu nimic. Conform cu situl QS, Quaquarelli Symonds, Israelul, tara mica, cu suprafata Moldovei, are trei universitati pe locurile 102, 114 si 132 din lume. Carolina din Praga e pe locul 230 in lume. Universitatea Eotvos Lorand din Budapesta e pe locul 400. Universitatea Bucuresti e pe locul 500, linga Universitatea din Szeged, (populatie 166 000 locuitori) universitatea Kwazulu din Africa de Sud, din Bangladesh, Kazahstan si Sri Lanka. Universitatea din Liubliana e pe locul 400. Universitatea Iagelona din Polonia e pe locul 302. Universitatea Ben Gurion, din desertul Neghev, e pe locul 323.
Universitatea Babes-Bolyai este dupa locul 600, linga niste universitati saudite, srilankeze si kazahe (nisip, jungla, nisip). Situl ARWU al Institutului de Pedagogie al Universitatii Jiao Tong se opreste la primele cinci sute de universitati din lume, unde pe la coada se afla Universitatea Kwazulu Natal, cea din Liubliana si cea din Wellington, Noua Zeelanda. Universitatea din Bucuresti are de ajuns din urma universitatea zulusa din Durban, cea slovena (Liubliana, 280 000 locuitori) si cea din Wellington (386 000 locuitori, la capatul lumii, in largul Pacificului).
Am expus in Observatorul cultural, numarul 296 din 2005, cazul unui profesor universitar de latina. Greselile de traducere pe care le facea demonstrau o cunoastere precara a limbii latine.
(Solilocviile lui Augustin) Aliud est enim exhausta pestis, aliud consopita. Una este o epidemie terminata, altceva e o epidemie care mocneste.Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 60: „…una sint secaturile molimei, si alta scufundarile in somn adinc“.
(Etica lui Abelard) Poenitentia est commissa deflere et flenda non commitere. Cainta inseamna sa deplingi cele savirsite si sa nu savirsesti lucruri de deplins.
Dan Negrescu, Etica lui Abelard, p. 81: „Cainta a fost data spre a plinge, dar nu inseamna ca plinsul o si face eficienta“.
(Solilocviile lui Augustin) Hoc ergo unum superius praetermiseras. Trecusesi cu vederea acest lucru mai sus. Dan Negrescu, traducere la Solilocvii, p. 82 : „Asadar, acest lucru il pui mai presus“.
(Toma de Aquino, De ente et essentia) sicut diaphaneitas de aëre…“ – …ca transparenta la aer…Dan Negrescu, traducere, p. 85: „… starea diafana in arama…“.
Un om care confunda a neglija cu a pune mai presus, si care confunda transparenta aerului cu opacitatea aramei, prevedeam in acel articol, va deveni in curind conducator de doctorate in limba si literatura latina.
Profetia mi s-a adeverit. Din 2009, profesorul dr. Dan Negrescu, de la Facultatea de Litere din Timisoara, conduce doctorate in limba si literatura latina.
Invatamintul romanesc e prabusit cu totul. Predau profesori care fac greseli de clasa a sasea. Absolva cu diploma studenti care acum cinsprezece ani ar fi cazut la admitere. Conduc doctorate oameni total necalificati. Comisia centrala de acreditare a titlurilor universitare face conducatori de doctorat in gluma.
Sint un excelent prooroc.
Nu se mai mire nimeni ca n-avem universitati remarcabile cu cercetatori remarcabili, cind insisi conducatorii de doctorat se fac din carton lipit cu aracet.
Coda
Am cunoscut din mers, pe strada, in aprilie 2010, un domn, Chira, din Bistrita ori Dej. De meserie facea garduri de fier. Ca studii, ispravise liceul cu vreo patruzeci de ani in urma. Am stat cu de vorba despre Eugen Barbu, Ivasiuc, Blaga, Esenin, Petru Culianu, Cioran, I. D. Sirbu si Art Nouveau. Citise imens.
Am stat de vorba la Sasca Montana cu un batrinel sarman, Mircea Bragea, despre navarhii de la Arginuse, Hannah Arendt, Parinteasca dimindari, poeziile lui Dinescu, Ernest Renan, despre depozite cuaternare porfiroblastice, marnocalcare triasice si Ben-et-Nash, prima stea din Ursa Mare. Ca studii, avea cinsprezece ani de temnita grea dupa 1950.
Cind universitatile romanesti vor fi in stare sa cultive intelectuali de talia absolventilor de liceu din vremea lui Dej, de talia puscariasilor din vremea lui Groza, fiti amabili si treziti-ma.
Problema universitatilor din Romania nu e sa ajunga din urma cine stie ce universitati vestice. Problema universitatilor noastre e sa ajunga din urma nivelul liceelor romanesti din 1988. Si atunci mai vorbim.
Educatia e singurul domeniu in care nu se vorbeste de greaua mostenire a comunismului. Regimul de debandada, numit democratie si ministrii incapabili si iresponsabili au transformat invatamintul romanesc intr-un haos.
Din toti olimpicii internationali romani de anul trecut, unul singur s-a inscris de nevoie la Universitatea din Bucuresti, fiindca nu stia engleza, ca sa devina bursier la o Universitate straina.
Fac inca patru profetii :
Peste cinci ani nici un liceean olimpic nu se va inscrie student in vreo universitate romana.
Peste zece ani, nivelul de analfabetism al studentilor romani va fi acelasi ca cel pe care l-am pomenit mai sus.
Peste zece ani nici o universitate romaneasca nu va intra in lista primelor cinci sute de universitati din lume, iar kazahii, sauditii, srilankezii si zulusii ne vor privi ca si acum, de sus.
Nici peste zece ani ministerul educatiei nu-si va decupa din presa un articol despre starea invatamintului roman, ca sa-l aiba la indemina.

Femei de cariera ( Mircea Dinescu)

Femei de cariera
(text de Mircea Dinescu)


Odata, la serviciu, am dat de o colega nervoasa la toaleta. Iesise din cabina, isi netezea fusta si bombanea: "Stii bancu' ala cu Itic?". N-am stiut daca vorbeste cu mine, asa ca am mormait incert, in asa fel incit, la o adica, sa reiasa ca eu de fapt cintam. A continuat si m-a scapat astfel de propria-mi mutra buimaca: "Cica se ruga Itic toata ziua la Dumnezeu: da, Doamne, sa cistig la loterie! Ajuta-ma, Doamne, sa cistig la loterie, hai, Doamne, zau, de ce nu ma ajuti si pe mine sa cistig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atita vaicareala, se repede la el: ma, Itic, pe cuvint ca te-am auzit si m-am straduit din rasputeri, dar te rog frumos, ajuta-ma si tu putin: joaca la loterie!".

Am hahait cu ea un pic, dar asteptam legatura dintre banc si motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Asa si eu, draga: tocmai am facut acum un test de sarcina care, normal, mi-a iesit negativ. Am plins ca proasta, cu fundul pe colac, fiindca ma screm de vreo patru ani sa ramin gravida si degeaba! Dupa aia insa, brusc, mi-a bubuit mintea ca de
la ciclul trecut n-am mai facut sex, de fapt! Ca eu cu barbata-miu nu ne intilnim decit 8 minute pe zi, dimineata. Si, desi el n-are nevoie decit de patru minute pentru un act sexual, eu tocmai atunci nu pot, fiindca imi fac parul cu drotul, pantofii cu crema si botul cu ruj."

Verifica-ti agenda, am putea sa ne vedem azi la 1.45 sa luam lunch-ul si sa facem un copil?

Ma uitam la ea cu ceva ce fusese pina de curind admiratie, dar deja nu mai eram sigura: femeie de cariera, obsedata de promovare, leafa, autoritate si performanta. Vorbea jumate-n engleza, jumate-n romana, cum se poarta acum, era toata numai taioare, promousan, targhet, auaernes, marchet, pablic-rileisans, plening, risarci, fidbac. Dama spirt, cu parul prins ca madam Ecaterina Andronescu-Abramburica, era deci colega-cea-fara-de-cusur, carierista care se temea doar de bomba atomica si de barbatii care cred ca femeile sint inferioare.

Avea un sot manager, care-si facea al doilea doctorat si chelise prematur din cauza studiului napraznic si ambitiei de a fi sef. Aveau bani, lucrau in multinationale, umblau numai cu nara pe sus, trosnea mindria-n ei. Dar n-aveau copii... Asta lipsea din tabloul perfect.

Cind au implinit 30 de ani au facut consiliu de familie, cu parinti si cu socri cu tot, si au decis sa aiba un baiat si o fata, neaparat in ordinea asta. Cind au implinit 34, s-ar fi bucurat sa aiba si-un pechinez, numai ca progamul lor de lucru era deja un pact cu diavolul. Ea se scula la 7 si pleca la 7.42 cu Renault-ul, el se scula la 7.34 si
pleca la 8.02, cu Volkswagen-ul. Seara, ea venea la 9.10, comanda pizza, ii lasa si lui o felie rece, se culca, la 10.45 venea si el, minca uscatura. Apoi se strecura in pat linga ea, dar n-o trezea niciodata pentru sex, fiindca el trisa, seara nu facea dus, nu mai avea timp. Facea doar dimineata.

Ea vazuse-n filme cum femeile de cariera isi faceau test de sarcina la WC-ul firmei, deoarece acasa nu mai aveau timp. Ceea ce uita ea de fiecare data era ca numai din ovulul ei nu se putea isca nici un fat, mai trebuia si ceva de le el, parca. Dar el avea de invatat ca s-ajunga docent, ea avea de ajuns cea mai sefa si de cistigat bani. Copiii nu apareau, iar cuscrii faceau deja consilii numai intre ei, hotarau ceva, insa rezolutia raminea nerostita, telefonul tinerilor suna degeaba, iar la celulare nu raspundeau, erau in miting.

Pe ea, ovulatia o prindea numai in brainstormingul pentru campania de relansare a brandului. Iar el tot nu stia ce e aceea ovulatie, desi pe vremuri, cind erau studenti si obisnuiau sa mai si traiasca, ea ii desenase doua ovare si niste puncte pe care le inghesuiau alte puncte, cu coada.

Femeile s-au opintit citeva secole sa ajunga egale cu barbatii, iar acum nu mai stiu cum sa scape de acest groaznic privilegiu. Muncim ca niste timpite, ii multumim patronului ca ne da sansa extraordinara de a lucra si-n weekend, ca sa ne afirmam si sa ne tinem de deadline. Sefii pleaca de vineri la prinz si-i mai vezi luni dupa-masa, cind se deseapta din mahmureli de cinci stele.

Timp in care ai deosebita onoare de a le tine locul, ca de-aia ai dat atit din coate si-ai facut ulcer de cind maninci numai kebab in chifla, la serviciu, ca sa ajungi femeie de nadejde. Firma te-a rasplatit cu doua dioptrii suplimentare, dar miopia asta e semnul triumfului tau personal.

Noaptea visezi color Acrobat Reader, Outlook si Power Point, cosmarul ti-e impicatit de guguloaie de foldere galbene pe care scrie "urgent", "campanie", "scheme", "rapoarte". In somn, butonul Delete nu merge, nu scapi de patratici si te trezesti tipind. Nu pentru ca te innebunesc folderele, ci pentru ca e deja 7.30 si la 8 trebuie sa fii la firma
si-ai dormit strimb si-ti sta bretonul ca o bidinea.

Scuza-ma, te las putin pe fir, ca ma cere unul de nevasta...

Munca e buna numai cind ti-aduce un franc cinstit in buzunar si, mai ales, iti da si ragazul sa-l cheltuiesti. Sistemul suedez prevede ca trebuie sa ametesti muncind cinci zile pe saptamina si sa ametesti in bar doua zile pe saptamina. Asta e raportul minim rezonabil.

Carierismul e plasmuirea bolnava a unor filme imbecile de la Hollywood, care insinueaza ca o femeie poate face orice, daca vrea ea: ajunge imediat director executiv, naste trei pui vii pe care ii hraneste cu lapte praf, sotul o iubeste lesinant, desi o vede cam sase ore pe saptamina (sau poate tocmai de-aia), iar el, desi e neurochirurg sef la Memorial Hospital, nu e stresat deloc, face mincare la copii, spala vase si-o asteapta pe ea cu masina la firma, seara. Pardon, noaptea. Nu se stie cind opereaza el pe creier si mai face si lectii cu aia micii, dar ea, nevasta, are de predat patru rapoarte zilnic, de zbierat la trei brokeri si de convins opt clienti sa investeasca.

Femeile care au vazut-o pe Diane Keaton in "Baby Boom" se lasa drogate de gindul inept al unui perpetuum mobile. Au senzatia ca se poate orice. Ca sotul, copilul, ciobanescul german si siameza asteapta oricit, ei latra la unison cu mindrie ca au o directoare in familie.

Cind ambii soti muncesc deopotriva, ajungi sa le intelegi masochismul, pina la urma. Pericolul dospeste abia cind femeia de cariera are acasa un inginer care scapa la 4.00 de la uzina, apoi vrea mincare cu sos, maiouri cit de cit curate si putin sex. Muncind ca o disperata ca sa nu cumva sa fie promovata alta in locul ei, la o adica, femeia se inscrie deja la divortul part-time si faciliteaza hirjoana extraconjugala a barbatului constrins de hormoni.

Cind constati ca fetita ta ii spune "mama" soacra-tii (care nici nu te-a vrut de nora, fiindca nu pareai gospodina si uite ca stia ea ce stia) si biziie ca pe bona o iubeste cel mai mult de pe lume, e cam tirziu sa-ti dai demisia. Copilul nu intelege ca tu crapi muncind ca sa aiba el garsoniera-n Bucuresti cind termina liceul (daca l-o termina, ca tu n-ai timp sa-i verifici lectiile). Copilul vrea sa stai linga el, calda, pufoasa, atenta, sa simta dragostea ca pe o perna de plus. Dar tu, care-ai raspuns la celular si-n clipa cind te cerea ala de nevasta, si i-ai spus lui "da", acoperind o secunda telefonul cu palma, apoi te-ai scuzat din gene si ai continuat sa vorbesti cu seful de sectie la
telefon, nu prea intelegi cum vine chestia asta cu renuntatul la cariera de dragul familiei.

Mircea, fa-te ca traiesti!

Apropo, cind ti-ai inchis ultima data telefonul, ca sa vezi un film fara sa te deranjeze nimeni? Nu e cazul, ca pe vremea cind ai vazut tu ultimul film inca nu se inventasera telefoanele cu On si Off, erau numai fixe cu roata si fir cirliontat. Vasazica: ultimul film vazut a fost un documentar despre bursa din Tokyo, ultima carte citita a fost "Notiuni de introducere in cibernetica", ultima iesire in natura a fost pe ierbuta de la Romexpo, cind ti-a venit delegatia din Danemarca, ultima data cind ai gasit alimentara deschisa in drum spre casa inca se gasea nechezol, la taclale cu prietenele stai numai prin mesaje pe robot si odata i-ai facut uneia o confesiune prin fax, inca ii cumperi copilului haine cu doua masuri mai mici, fiindca atit purta cind te-ai angajat, ultima data cind ai fi vrut sa faci sex aveai ciclu, iar ultima data cind ai facut sex te-ai inhibat, fiindca uitasesi sa-i spui ceva contabilei.

Nu i-ai mai spus barbatului din viata ta "te iubesc" de-o vesnicie, nici n-ai avea cum, ar suna ca dracu', ar trebui sa i-o suieri in timp ce-ti tai pielita de la unghii, imediat dupa ce-l ameninti sa nu cumva sa uite sa-ti cumpere tampoane cu aripioare si adeziv, ca-ti vine sigur diseara sau miine.

Am chiulit si-am sa chiulesc cu voluptate de la munca, intotdeauna. Chiuleste si tu, salveaza-ti viata, femeie! Atit cit se poate. Ia bunul simt, in doze homeopatice. Sa stii numai tu.

Cele mai frumoase petice de viata le-am capatat fugind de raspundere. Cea mai buna bere pe care am baut-o in viata mea n-a fost la Praga, ca lumea buna, ci in Herastrau, cind o taiasem de la sedinta de redactie, lasind vorba ca mi s-a spart teava de calorifer si m-au chemat vecinii sa string apa.

Mi-a ramas in cap (si mie, ca atitor altora) gafa de la TVR, de la Revolutie, cind habar n-aveau ca intrasera deja in direct, si cineva i-a zis lui Dinescu: "Mircea, fa-te ca lucrezi!". Si Mircea a ascultat. Si a ajuns departe. Pina cind vom pricepe omeneste tilcul acestui indemn vital, vom continua sa ne prefacem ca traim.