Dan Puric Show

Lupta

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat.

Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie.

Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu.

Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon.
Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan.

Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel.

Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cublanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast.
In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.

L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale.

L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy,Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de PNA.

Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa.

Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.

Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie.

Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.

Si atunci ne-a cuprins invidia...
Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

Dan Puric

( foto internet)

la universitatea lu' manivela ( primul curs)

Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite incercări ca să nu mă plictisesc.Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină.Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că cine ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodatăsă şofez.Pentru mine, lucrul astă a venit prea tarziu, şi m-am dus la prima lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă întâlnesccu instructorul.Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, şi îl aşteptam.Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea.A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, când i-a pus o frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă.Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.Locul mortului.Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face.Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus:«Vai, maestre, ce onorat sunt să vă fiu eu instructor!»Când mi-a zis, fără să se uite la mine:«Bă, asta e cheia!», am îngheţat.«Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar acceleraţia este copilul tâmpit care aleargă până ce dă cu capul în prima maşină.»Absolut genial!Apoi îmi spune scurt: «Treci în locul meu!»Eu, speriat: «Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva».El: «Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te conducă toţi tâmpiţii?»Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român:«Popor român, nu te-ai săturat să staipe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?»Era o adevarată resuscitare, domnule!Şi îmi tot repeta: «Hai, hai, învaţă să conduci!»Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic.Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui.«Unde te duci, măăă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te uiţi în spate? Vezi, băă, că intră ălă în tine!»Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, doua zile la rând! Nu mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de mult, şi nu m-a adus într-o asemenea stare.În a treia zi s-a liniştit de tot.Stătea bătrânul cu o mână pe volan şi cu fesul pe ochi. Dormea, domnule!«Înseamnă că am început să conduc bine», mi-am zis.Crucea Sfântului Andrei.Nu l-aţi văzut pe Puric, disperatul, între Maestrul său dormind şi traficul din Bucureşti.Si, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:«Bă, vezi? Aici e o fostă elevă de-a mea!»Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală.«În cimitir?»«Pai da! Nu e singură, e cu soţul!»«Cum a ajuns acolo?»«Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia pe unde trece trenul. Păi, băă, când vezi o cruce, nu te opreşti să te închini?Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo ajungi!»Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte.Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara plină de proşti.Vei învaţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când vei şti legea!!!"

(acest text l-am primit prin e-mail ca fiind de Dan Puric, foto internet)