fetele pot fi dragute si fara machiaj

muzica de "iarna"

Demografie

Demografia Romaniei,Lanţul e de aur, România nu mai ştim prea sigur ce mai e şi a cui.

Realitatea demografică s-a schimbat brusc, ca o furtună sosită din senin. Suntem sub ocupaţie, dar nu se vede nici o armată. Suntem colonizaţi de o populaţie certăreaţă şi nesimţită, venită din nici o stepă, adusă de nici un avion.

O populaţie care a evoluat în interiorul corpului naţional, ca fetuşii din Alien, şi care iese acum prin burtă, urlând din toţi bojocii: "Am avere, am valoare!" E ca şi cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o maşină de mâl uman care acoperă încet-încet naţiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade şi a lui Nichita.

Incubatoarele de incubuşi din cartierele periferice,fabricile de cetăţeni ale lui Ceauşescu, tradiţia celor 15 copii în sălaşele de nomazi, cine mai ştie?Lumea de pe stradă nu mai e cea pe care o ştiam din copilărie.

Tata Ioan şi Tanti Mimi, familie veche, cu casă în Cezar Bolliac, făcută la 1870, au lăsat în urmă un copil, care a mai făcut un copil, blond şi bucălat şi bine crescut, cu care mă jucam acum 40 de ani. Până laurmă,a plecat în străinătate, la studii şi nu s-a mai întors niciodată. La fel, jumătate din stradă: urmaşii burgheziei care a avut timp să dospească elite.
În locul celor dispăruţi, au apărut rufele colorate întinse la uscat şi boxele scoase pe fereastră. În locul bunicii care ne spunea să nu scuipăm pe jos, s-a aşezat bunica ce-şi trimite nepoţii după băutură.

Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca şi cum o prezenţă grea şi absurdă s-ar fi aşezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam că e bine şi mai ales peste ce credeam că e frumos. Cefele groase nu mai sunt de mult buletinul de identitate al bulgarului: cetăţeanul român, cu lanţul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul profesorului care se căzneşte să-i educe drasla: "Bine, bre, crezi că eşti tu mai dăştept? Ia să văd ce maşină ai!"

.Noul domn Goe nu mai e nici măcar simpatic: e viitor combinator şi dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreţi voi, în afară de viitorul ţării lui, care se va mulţumi, de la un punct, doar cu trecutul. Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune.

Populaţia care ne înlocuieşte nu mai e nici măcar ridicolă. E dincolo de asta, în sensul cel mai rău şi primitiv cu putinţă. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.

Acum câteva zile, am văzut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei înhămate la coşciugul lui Caiac, în semn de veşnic respect pentru o viaţă de crimă şi muşchi în sânge. Oamenii ăia care dădeau ordine poliţiei se pregătesc să dea asaltul final, spre puterea oficială, după ce au pus mâna pe cea simbolică: ascultăm muzica lor, ne refacem reperele după valorile lor, suntem călcaţi de maşinile lor.
Undeva, departe,Uniunea Europeană şi moda corectitudinii politice ne învaţă să mulţumim frumos pentru asta şi să ne ştergem la gură. Am fost o naţiune, devenim o sumă de triburi. Suntem o ţară ocupată de hoarde sosite din pântece de mame eroine.

O ţară pusă la respect cu pumnul plin de tatuaje,o ţară în care fiul naiv şi sărac al ţăranului (câţi or mai fi aşa) îşi face educaţia din textele de pe Taraf TV şi meseria de la şuţii cu care se întâlneşte la Gara de Nord, când se dă jos din autobuz. Marginea lumii s-a răzbunat dând buzna în centru, pusă pe jaful identităţii naţionale, întocmai ca barbarii care năvăleau în Roma, surprinşi că localnicii n-au puterea să lupte.

Ţara cea nouă, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strâns în muzee şi-n cărţi. Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de română se poate retrage în privata din curte, unde îşi va îndeplini ultima menire, neprevăzută de nici un critic. În locul ei,discurile cu manele rămân să sfideze eternitatea.

Cu ele nu poţi să te ştergi la fund. Chiar dacă ai vrea.

(foto internet)

ANTE-SCRIPTUM

Vineri seara am oprit la o benzinarie ca sa alimentez scuterul (folosesc rar in perioada asta "decaportabila" caci cu motoreta e mai simpla viata in oras). Pun eu 3 litri fara plumb si intru sa platesc. In fata mea, o doamna.

Achita. Scot si eu banii din buzunar si n-apuc sa-i intind ca in incinta patrunde val-vartej un cocalar la vreo 40 de ani.

Tricou Adidas, bermude Adidas, papuci Adidas, sapca Adidas, creier Adidas.

"- Cine p..a mea si-a lasat motoreta aia la pompa ca a incurcat tot acolo?!"

"- Eu. Dar de ce am incurcat?!" (Ma recunoaste, dar dupa 3 secunde de pauza se decide sa nu lase garda).

"- Pai de ce-ai lasat-o acolo?!"

"- Pai, unde s-o las? Daca eram cu masina, unde o lasam pana achitam benzina?!

"Benzinarul, intervine si el:

"- Cu ce a incurcat domnule?! Plateste si pleaca."

"- Pai ce p..a mea baaaaa!!! Am ajuns sa stau ca prostu' dupa o motoreta?!"

Eu zic:

"Pai, cine va pune? Stati ca desteptu'..."

"- Ma iei la misto?! Ce p..a mea!!!"

Ies afara. Masina ghertoiului, un BMW X6, era parcata la 3 milimetri de scuter.

Zice: "Poate mi-o zgarii".

Nu i-am zgariat-o. Am plecat si m-am oprit dupa 200 de metri. Am tras pe dreapta si am plans protejat de casca.

Da! Recunosc! Am plans!

Am plans pentru ca mi-am imaginat ce s-ar fi intamplat daca as fi fost un roman obisnuit si nu "vedeta" de la televizor. M-ar fi omorat?

Am plans pentru ca astia vor ajunge atat de multi incat ne vor ingropa. Am plans pentru ca pe ala nu-l va intreba nimeni din ce bani si-a luat BMW-ul.

Am plans de ciuda ca ne vor strivi visele.

Am plans pentru frate-meu care are nesansa de a creste langa ei. Am plans pentru ca am ajuns la decizia de a nu avea copii vreodata caci nu vreau sa traiasca in lumea astora.

Caci lumea va fi a lor!

Nu va mintiti!

Nu va amagiti!

Va fi lumea lui Salam si a lui Guta!

Lumea camatarilor, smenarilor, manelistilor, cocalarilor, burtosilor, nesimtitilor. Pentru ca nevestele si gagicile astora sunt mereu gravide! Pentru ca fiecare au cate 4-5 copii.

Apoi m-am revoltat!

Si m-am gandit ce mult mi-as dori sa am pistol legal, cu permis si de cate ori se intampla sa dau peste un animal ca asta sa trec pe langa el si sa-l injur in soapta de mama. El va lua foc si ma va lovi.

Eu scot pistolul si poc! Direct in cap! Legitima aparare. Cat despre faptul ca astia fac copii, cu regret va spun ca usor-usor devin extremist in cel mai dur sens al termenului... Dragi cocalari, mirlani, mitocani, manelisti Ati castigat. Voi si ai vostri v-ati fu...t nevestele, amantele sau prietenele prost (caci numai prost puteti, conform aceluiasi coeficient de "inteligenta") si iata ca samanta voastra mizerabila da rod.

Ne acaparati. Ati reusit sa va "educati" progeniturile hidoase in spiritul kitch-ului, mitocaniei, nesimtirii, manelismului infect... Felicitari! Romania e pe cale sa devina a voastra. Dar, atata timp cat inca mai putem si noi respira, vorbi, privi, dati-ne voie sa radem de voi. Dati-ne voie sa va ironizam. Nu va fie teama. Sunteti pe drumul cel bun si-n curand veti ajunge atat de puternici incat sa-i luati pe astia ca mine si sa-i dati la lei. Pana atunci insa...

1. Cojile de la semintele scuipate pe asfalt sau beton nu dau rod. Nu incoltesc! Va jur! Stiu ca voi n-ati prea mers pe la scoala, dar credeti-ma pe cuvant ca am facut biologie in liceu. N-o sa creasca niciodata floare sau bostan din ciment. Asa ca folositi un cornet.

2. Daca folositi cornet (putin probabil) va imploram sa rupeti foi din Manele "almanahe" magazin, ca Marin Preda si Eminescu n-au nicio vina.

3. Tricoul mulat se poarta pe un corp perfect. Stiu ca in lumea voastra perfect inseamna atat mers la sala si inghitit steroizi cu pumnu' ca ghiolbanu', cat si burta de bere si ceafa plina de slana. Noi insa ne facem datoria...

4. Nu ne deranjeaza ca ascultati manele (unde carte nu e, nici cultura muzicala nu e) atata timp cat "ascultati" nu se transforma in "ascultam". Orice aparat de redat muzica are un buton pe care scrie volum....

5. Stiu ca banii sunt singurul vostru Dumnezeu si daca ai bani esti "de valoare", dar exista niste "chestii" de noi le platim si ele se numesc impozite la stat. Stiu ca un manelist de-al vostru i-a facut "printesei lui" inmormantare de 50 de mii de euro fara sa-l intrebe cineva despre provenienta banilor, dar daca reprezentantii vostri conduc finantele, politia si justitia din Rromania, puneti-ne si noua o vorba buna...

Multumim anticipat. Si am vazut ca multi sunt alaturi de voi cand ,prin lege, se incearca sa fiti pusi sa platiti impozite sau sa va declarati averile. Mai bine iesiti in strada pentru " Romania saraca". Saraca de ea!

6. Va rugam mult sa nu mai filmati videoclipuri la opera. V-am dat televiziunile si presa, lasati-ne la schimb opera si teatrele!

7. "De puta madre" inseamna "pizda matii". Ne bucuram ca majoritatea purtati tricouri cu aceasta sintagma. Inseamna ca mesajul nostru a razbatut pana la voi.

8. Ne aratam realmente ingrijorati de aceasta cumplita molima care a cuprins intreaga comunitate cocalareasca si anume foto fobia. Stim ca medicii nu sunt de-ai vostri ca, nah, au facut scoala multa ai dracu' tocilari, dar puteti apela cu incredere. Probabil e ingrozitor sa fii nevoit sa porti ochelarii de soare si-n baie...

9. Suntem incantati ca ati invatat sa folositi programe gen "Photo shop". Nimic nu e mai frumos decat sa vezi o minune carliontata, in rochie de leopard si 5 kile de aur pe prima pagine din "The sun". Si suntem incantati ca in pozele de Hi5 va inconjurati de stelute, brizbrizuri...

10. Faptul ca reusiti sa manevrati cate 3 telefoane mobile in acelasi timp este o calitate demna mai degraba de un homo decit de un homo sapiens. Deci, iata ca teoria lui Darwin se sustine...

11. Pantofii cu botul ridicat semnifica ceva religios? Sau e chestie de potenta, temporara si ea ca si tineretea?

12. Tunning-ul cu evacuare zgomotoasa si parasolar cu mesaj nu e foarte indicat. Stim ca trebuie si cocalarul sarac sa aiba o ocupatie, dar...

13. Apreciem faptul ca mergeti toti pe scutere fara casca! Ne dati sperante... Dar, va atragem atentia ca atunci cand pe un motor, o motoreta, o bicicleta sau pe un scuter se afla un el si o ea, "dintre care" el are casca si ea nu, asta se traduce prin: "Mori, fa, in mortii ma-tii!"

Ma rog... Asta nu le deranjeaza pe femeile din Romania intrucat atitudinea reprezinta o normalitate in relatia dintre sexe in tara noastra.

Ar mai fi multe de spus, dar daca ai parcurs aceasta "scrisoare" inseamna ca deja ai citit de doua ori mai mult decat toata familia ta in intreaga ei existenta.

Nu vreau sa te obosesc.

Ne vedem la mall,

Cu drag, Mihai Bendeac.

Andrei PLEŞU

Spiritul critic în supradoză

În baia de negativitate în care ne scăldăm zilnic, spiritul critic încetează să mai fie o virtute. Devine o boală. Aproape că e mai bună credulitatea. Dacă eşti gata să creditezi un fals, greul vinei cade asupra celui care distribuie falsul. Dacă însă respingi, precaut, ceea ce merită a fi creditat, vina e, în întregime, a ta. Spiritul critic devenit insomnie cîrcotaşă este un abuz al inteligenţei. Cel care îl practică are toate şansele să rateze mari ocazii, mari întîlniri, mari momente de bucurie şi cunoaştere. A primi încruntat, a primi vigilent, a primi drapat, de sus pînă jos, în spirit critic, sînt tot atîtea feluri de a nu primi. Prizat în supradoză, spiritul critic blochează înţelegerea, stimulează proasta dispoziţie şi inhibă instinctul participării la viaţa comunitară. E mereu inadecvat, pieziş, incapabil să valorifice inteligenţa altfel decît ca instanţă judiciară. În loc să asculţi, confecţionezi, în gînd, contraargumente; în loc să reflectezi, adopţi morga severă a judecătorului; în loc să intri în joc, bombăni, steril, de pe margine. Spiritul critic ca strategie a refuzului e o deprindere vicioasă, de natură să încurajeze egolatria, vanitatea, euforia deşteptăciunii proprii.

E un fel de a opune viului, infinit ramificat, omogenitatea unui neant care îşi extrage criteriile din el însuşi. A cultiva, fără încetare, spiritul critic e a te păstra, programatic, „în afară“, a nu răspunde nici unei chemări, nici unei invitaţii. „Nu“ e mereu mai la îndemînă decît „da“. Distanţa demolatoare dislocă orice tentativă de apropiere. Dialogul e imposibil. Nu e deloc profitabil să forţezi capacitatea de înţelegere a celor care, prin exerciţiul aproape mecanic al spiritului critic, se zidesc, încăpăţînaţi, în afara încercării de a înţelege.
În exces, spiritul critic e o formă de infantilism mental. El se exprimă, uneori, ca un soi de răzgîiere a minţii, ca o formă de „proastă-creştere“ intelectuală. Gîndirea n-are voie să fie mofturoasă, să traverseze piaţa lumii şi a ideilor, cu o grimasă dispreţuitoare. E mai bine să rişte lăcomia cumulativă, decît selectivitatea astringentă. A strîmba tot timpul din nas e a fi o victimă sigură a ceea ce s-a numit „stupiditatea inteligentă“. În orice caz, e la fel de puţin recomandabil ca şi iresponsabilitatea unei atotprimitoare permisivităţi.
Practica maniacală a judecăţii se asociază, de regulă, cu amînarea indefinită a deciziei. Cîntărirea distantă a împrejurărilor sfîrşeşte prin a deveni marginalitate. Prin definiţie, „judecătorul“ nu joacă. Comentează. Iar comentariul, în loc să asume şi să îmbogăţească lumea, ajunge să o substituie.

„Judecătorul“ trăieşte închis în cercul idiosincrasiilor sale, îşi confirmă, la nesfîrşit, umoarea posacă: nu are neutralitatea de primă instanţă a reflecţiei analitice, ci o neutralitate perpetuă, devenită fel de a fi, pasivitate. Judecătorul nu găseşte niciodată motive să intre în horă şi ratează, astfel, toate alternativele. E mereu în contratimp cu ceea ce se petrece sub ochii lui: îl irită în egală măsură bucuria şi tristeţea, reproşează bucuriei că e prea veselă şi tristeţii că e prea sumbră. Dar nu o face ca exponent al unei juste „măsuri“, ci ca profesionist al dezamăgirii şi al inadecvării. Deviza lui este „nici-nici“, în varianta trivială a răsfăţului infantil. Mereu exterior realului şi mesajelor care i se adresează, judecătorul pierde toate ocaziile. Nu are niciodată intuiţia prilejului care trebuie valorificat, a momentului unic, ireversibil, care nu trebuie pierdut.
Pentru un asemenea personaj, înţelepciunea constă, dimpotrivă, în a declara în permanenţă că „nu e momentul“. Îi lipseşte instinctul „timpului potrivit“, experienţa marilor întîlniri, bucuria de a dansa atunci cînd aude muzica lumii şi a destinului propriu. Reacţiile lui sînt ecoul unei inaptitudini congenitale de a se plia pe oferta aflată la îndemînă. E bolnav de retractilitate, opac la toate apelurile, la toate semnele vremii. Nu crede în clipa optimă a acţiunii, a receptivităţii, a participării.

Nu ştie să recunoască această clipă şi are toate şansele să nu recunoască mesajul rostului propriu, atunci cînd îl aude. Soluţia?

Convertirea spiritului critic în discernămînt.

Plus un dram de umor, plus o minimă afecţiune pentru ceilalţi şi pentru farmecul pestriţ al lumii. Deocamdată, ambianţa autohtonă nu încurajează asemenea înclinaţii.
Preferă „ochiul rău“, muşcătura otrăvită, greaţa.

Avem şi motive – se va spune.

Da, dar ele nu diminuează şi nu se suportă mai uşor prin repetate accese de depresie.

Lupta

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat.

Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie.

Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza.
Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu.

Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon.
Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan.

Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel.

Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cublanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast.
In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.

L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale.

L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy,Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de PNA.

Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa.

Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.

Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie.

Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.

Si atunci ne-a cuprins invidia...
Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii?

Dan Puric

( foto internet)

criza

inundatiile lovesc sud estul Romaniei

INTERVIU CU DAN PURIC: "Mitocanul internaţional şi-a dat mâna cu mitocanul naţional"
Data publicarii: 19.01.2010 21:08:00
Dan Puric, "Marele Mut" (aşa l-au numit chinezii) a cărui expresivitate uluitoare înnobilează străvechea artă a pantomimei, este un vorbitor extrem de nuanţat, pe suportul unei gândiri surprinzătoare şi complexe. De aceea, mai mult decât orice consideraţie din afară, pe Dan Puric îl definesc cel mai bine propriile fapte şi propriile vorbe.
Această formidabilă locomotivă de imagine a României n-are probleme cu atingerea performanţei, ci cu obţinerea diurnei. Din fericire pentru noi - şi din nefericire pentru trepăduşii pseudoculturii - Dan Puric este (încă) tânăr, puternic şi extraordinar de motivat în ceea ce face. Luptă singur pentru promovarea "brandului România", deşi nu e luat în considerare de proiectele MCC.
"Capitalismul de grotă nu are nevoie de cultură"
Un interviu cu Dan Puric, dacă eşti acordat pe frecvenţa lui de emisie, devine, în mod fatal şi fericit, o tulburătoare maieutică despre adevărurile fundamentale ale lumii în care trăim, văzute de pe scândura scenei pe care trudeşte. "Când faci un bine pentru ţară - spune el - nimeni nu-l recunoaşte. Este ca într-o caricatură dintr-un ziar franţuzesc: o mamă scapă copilul din braţe într-un râu. Un tânăr, care se afla pe acolo, îşi riscă viaţa, sare în râu şi salvează copilul. Vine mama copilului şi, în loc să-i mulţumească salvatorului, îl întreabă: . Ei bine, asta mi se întâmplă mie de 20 de ani, cu autorităţile din România: mă întreabă de bască. Şi-mi dau diurna după ce mă întorc din străinătate. Ba îmi mai şi scot ochii că mi-au făcut o favoare, lăsându-mă să plec, să joc la Teatrul Regal din Anglia".
V-aţi raportat vreodată la dimensiunea economică a actului de creaţie artistică pe care îl comiteţi?
Înainte de toate, trebuie făcută o trecere în revistă a schimbării de context istoric. Este evident că, după 1989, teatrul, arta în general, a funcţionat conform statutului impus de ghetoul neocomunist: ca o instituţie de supravieţuire.. Elementul de viaţă era nul. În acest sens, trebuie să ne gândim la două etape: până în 1989 şi după 1989. Până în 1989, destinul profesionalismului şi al valorii era cel al monopolului ideologic. Puterea politică fiind monocefală, confisca valorile, pentru a se legitima prin ele, le instrumenta în scopuri ideologice, propagandistice, pe ideea de naţionalism comunist sau de comunism pur şi simplu.
Naţionalismul comunist nu e cumva o aberaţie, o struţo-cămilă? Căci, se ştie, comunismul este în esenţă cosmopolit, internaţionalist, iar naţionalismul ţine mai mult de doctrinele de dreapta...
Cei care au inventat comunismul l-au făcut iniţial internaţionalist. Pe parcurs li s-a stricat jucăria şi s-a ajuns la naţionalismul de tip comunist, care este diferit de naţionalismul creştin-ortodox sau cel de tip masonic.
Adică la un naţionalism "de partid şi de stat"...
Exact. Aici, condiţia artistului era una de lagăr. El era folosit pentru a preamări, pentru a lăuda. Doar zona de divertisment era ceva mai liberă, dar şi aceea era cenzurată. Asta nu înseamnă că, în aceste condiţii, nu s-au produs opere de artă, chiar în zonele de cenzură. În clipa în care, în 1989, s-a spart zidul şi am intrat în neocomunism, iar "eşalonul doi" a devenit mafie, forţă economică, n-a mai fost nevoie de propagandă prin sectorul artistic. Valoarea a fost lăsată de izbelişte, nu mai prezenta nici un interes, căci capitalismul de grotă nu are nevoie de cultură.
"Haimanalele politice n-au avut nevoie de legitimarea prin artă"
S-a întâmplat atunci un contrafenomen care ţine de antropologia culturală: tot ce a fost pseudo-cultură înainte de 1989, tot ce a fost de proastă calitate ("Cântarea României" de exemplu, dar nu în totalitatea ei, căci s-au petrecut acolo şi lucruri bune), a ieşit la vedere, s-a cristalizat şi a creat o piaţă. O piaţă falsă, o piaţă a nonvalorii.
A amatorismului?
Nu, nu a amatorismului, pe care nu e bine să-l jignim, căci el reprezintă o fază a dezvoltării artistice. Şi eu vin din zona aceea. Aici e vorba de o piaţă a nonculturii.
Caracterizaţi în câteva cuvinte noncultura.
Promiscuitate, pornografie, kitsch.
Ce s-a întâmplat cu valorile culturale? Cum au supravieţuit?
Cum spuneam, oamenii noştri politici - haimanalele politice, de fapt - n-au mai avut nevoie de legitimarea prin artă. În aceste condiţii, marii artişti, dezamăgiţi şi deprimaţi, s-au retras în instituţii bugetare, cu economii de tip primitiv, în care toată lumea este egală. În zona de subzistenţă economică, mai exact. Iar în zonele performante, de televiziune să zicem, au apărut oameni de calitate îndoielnică din toate punctele de vadere.
România e vinovată în totalitate de ce i se întâmplă pe acest spaţiu al culturii?
Nu putem să aruncăm această vină numai pe spatele României, pentru că procesul de mitocănizare e internaţional. "Familia Bundy", sitcomurile, toate cultivă instinctele gregare. Mitocanul internaţional şi-a dat mâna cu mitocanul naţional. Mai există şi o problemă de antropologie culturală: nivelul cultural al unei ţări are legătură cu gusturile conducătorilor politici şi ale liderilor economici. Ei bine, aceşti lideri, cei din '90 încoace, vor manele, de fapt cultură de tip manea. Să nu se înţeleagă că aş avea ceva cu maneliştii, căci nu existenţa acestui tip de noncultură este problema, ci frecvenţa şi întinderea apariţiei lor la televizor, în zona divertismentului de proastă calitate, a băşcăliei, care a luat locul umorului.
"După 20 ani de imbecilizare, calitatea este respinsă"
Care este, de fapt, diferenţa dintre băşcălie şi umor?
Înainte de '89, un Toma Caragiu sau un Amza Pellea practicau umorul, care este o valoare a inteligenţei.. Ca orice act artistic -vorba lui Heidegger - umorul te trezeşte din rutină. La noi el a fost o armă de apărare şi de rezistenţă. Umorul are dimensiuni sacre, spre deosebire de băşcălie, care desacralizează totul. Băşcălia este de tip ateu, neantizant, ea îşi bate joc de orice fel de valori şi repere. Acest sistem demolant al valorilor, care aparţine omului mic, a ieşit în faţă. Şi atunci a început să se creeze pe bandă rulantă doar acest gen de divertisment, invocând ratingul. Ceea ce este un fals, atâta timp cât excluzi alternativa.
Telenovelele fac parte din categoria incriminată?
Telenovelele sunt specifice lumii a treia. Ele sunt nocive chiar şi pentru actori. Eu nu-mi acuz colegii, Doamne fereşte, pentru că săracii nu mai au unde să-şi practice meseria. Acceptă aşadar să joace în telenovele, amestecându-se cu amatorii. E ca şi când un neurochirurg ar avea mâna dreaptă un brancardier, care mai e şi murdar pe mână. Imediat se face infecţie. Prin analogie, aşa ajungi să vezi un actor profesionist înconjurat de doi-trei amatori. Şi ştiţi ce se întâmplă? Profesionistului îi scad reflexele, are loc o contaminare inversă şi toţi actorii par amatori. Revenind la noncultură în sensul larg, efectele ei sunt dezastruoase în timp pentru consumatori. Hrana aceasta surogat devine din ce în ce mai agresivă şi aproape o chestiune de şantaj. După 20 ani de imbecilizare, dacă oferi calitate, ea este respinsă, căci între timp s-a creat dependenţa. Vorba lui Socrate: piaţa este plină de lucruri de care n-am nevoie. Acum consumatorii au false necesităţi, false determinări.
"Au făcut din cultură un fel de rezervaţie"
Spuneaţi ceva de alternative. Unele televiziuni au programe culturale.
Este doar o mimare a alternativei. Şi când spun asta mă gândesc la TVR Cultural sau TVR Internaţional care sunt nişte catastrofe. Ei, săracii, nu înţeleg că actul de cultură este un organism plin de vitalitate şi nu ştiu să lucreze cu aşa ceva. Au făcut din cultură un fel de rezervaţie, un muzeu. Cultura înseamnă coeficient de putere naţională. Să ne uităm puţin la ţările civilizate. Şi acolo este o luptă acerbă între structurile de market şi cele culturale. Şi totuşi, cu excepţia unor canale super-elitiste cum este Mezzo, ei reuşesc să-şi managerieze inteligent potenţialul cultural, performanţele culturale, pe care le "injectează" în programele şi emisiunile Tv, alături de alte emisiuni, unde cultura funcţionează mai bine decât izolată. La noi programele culturale sunt îngheţate şi convenţionale...
Ca la un parastas...
Chiar aşa. Şi-atunci, omul de cultură, artistul, care este viu, n-are unde să se ducă: la muzeu nu vrea, în partea cealaltă nu-l primeşte nimeni.
V-aţi confruntat cu această situaţie?
Bineînţeles. Eu am filmat la BBC, la RTL, în Anglia, în Franţa, peste tot, cu spectacole de pantomimă. În România nu am apucat să intru în nci o televiziune. Nu m-a primit nimeni, nici chiar în Televiziunea Română. Şi n-o spun ca să mă plâng, vă răspund la întrebare.
Poate n-aţi insistat destul...
Ba da. M-am înscris inclusiv la concursul de scenarii. Dar, vedeţi dumneavoastră, ei mă consideră tot out-sider, n-am fost ales. Au pus tot murdăriile lor ieftine, care le ilustrează perfect natura inferioară. Pentru că oamenii superiori sunt responsabili. De exemplu, dacă un om ajunge director al unui teatru naţional, sau al unei televiziuni naţionale, el este responsabil faţă de naţiunea respectivă. Şi toată strategia sa managerială trebuie să ţină seama de această exigenţă majoră, a interesului naţional.
"Există două culoare de jogging către cimitir"
Ce strategie culturală ar trebui aplicată în România?
O politică a certitudinii. Eu nu fac exerciţii socratice asupra mamei mele. Pe de altă parte, cum să faci exerciţiu de democraţie în valorile naţionale, punând-o pe Mădălina Manole alături de Noica sau Eminescu? Henry Coandă a spus că avem atât de multe genii că putem da cu împrumut.. Este o certitudine. Iar certitudinile încep cu conştiinţa. Am fost debusolat pe vremuri, când un secretar literar de la Iaşi mi-a spus că Eminescu a fost şi poet. "Cum ŞI poet?" - l-am întrebat eu, indignat. "Păi da, mă, că a fost mai întâi o conştiinţă". O afirmaţie care face cât toată istoria literaturii a lui George Călinescu.
Ce perspective avem să ieşim din situaţia în care suntem acum?
Ştiţi ce coeficient de inteligenţă şi de talent are poporul ăsta? Vă rog să mă credeţi, pentru că vorbesc în cunoştinţă de cauză, în două săptămâni Televiziunea Română poate deveni, în materie de divertisment, cea mai performantă din lume. Ceea ce, evident, nu se va întâmpla, din cauza acestei dictaturi a nonvalorii. Dar vine o generaţie foarte bine înarmată genetic împotriva acestor rechini, care le va pune mari probleme peste 10-15 ani. Asta este, în cultură depunerile sunt lente. Mai ales că acum avem o şcoală de teatru distrusă, o ciupercărie de academii de teatru din care actorii ies fără pregătire şi fără perspective... În momentul de faţă există două culoare de jogging către cimitir: pensionarii, care sunt morţi de vii, şi tinerii, care sunt deja pensionari.
Există alternativa emigrării.
Da. Şi asta este, de fapt, criza tineretului de la noi: din zece inşi nouă pleacă afară. Iar problema este că ei nu pleacă din cauza banilor, ci din cauza imposibilităţii de a se manifesta. Această criză a potenţialului care n-are unde să se manifeste, a fost creată de nonvalorile iresponsabile din România, care nici măcar nu-şi pun problema ce face tineretul după ce termină şcoala. Iar reacţia acestuia de a pleca, este corolarul replicii vulpii din "Micul prinţ": "Dacă vrei să fim prieteni, îmblânzeşte-mă, educă-mă. Dacă m-ai educat, eşti responsabil".
Deci, încă o dată, există o soluţie de supravieţuire?
Noi, ca popor, pentru a supravieţui, trebuie să ne retragem în munţi - în cultură. Altfel ne calcă gorilele cu Jeep-ul.
(foto Levy Moroshan)