oameni in fata catedralei...oameni usor speriati, plini de importanta momentului dar cu priviri goale....vin sau nu moastele...nu stiu carui sfint...disperare si speranta...de unde sa ne mai vina un dram de ajutor ?!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O viata-n asteptare....
RăspundețiȘtergereIntre regrete si confuzie, intre pasiune si stabilitate.
De ce avem mereu alte si alte asteptari?
De ce asteptarea oboseste atat de mult si cu toate astea nu incetam niciodata sa speram si sa credem ca se poate si mai mult?
O fotografie fãrã cuvinte.
RăspundețiȘtergere