ANTE-SCRIPTUM

Vineri seara am oprit la o benzinarie ca sa alimentez scuterul (folosesc rar in perioada asta "decaportabila" caci cu motoreta e mai simpla viata in oras). Pun eu 3 litri fara plumb si intru sa platesc. In fata mea, o doamna.

Achita. Scot si eu banii din buzunar si n-apuc sa-i intind ca in incinta patrunde val-vartej un cocalar la vreo 40 de ani.

Tricou Adidas, bermude Adidas, papuci Adidas, sapca Adidas, creier Adidas.

"- Cine p..a mea si-a lasat motoreta aia la pompa ca a incurcat tot acolo?!"

"- Eu. Dar de ce am incurcat?!" (Ma recunoaste, dar dupa 3 secunde de pauza se decide sa nu lase garda).

"- Pai de ce-ai lasat-o acolo?!"

"- Pai, unde s-o las? Daca eram cu masina, unde o lasam pana achitam benzina?!

"Benzinarul, intervine si el:

"- Cu ce a incurcat domnule?! Plateste si pleaca."

"- Pai ce p..a mea baaaaa!!! Am ajuns sa stau ca prostu' dupa o motoreta?!"

Eu zic:

"Pai, cine va pune? Stati ca desteptu'..."

"- Ma iei la misto?! Ce p..a mea!!!"

Ies afara. Masina ghertoiului, un BMW X6, era parcata la 3 milimetri de scuter.

Zice: "Poate mi-o zgarii".

Nu i-am zgariat-o. Am plecat si m-am oprit dupa 200 de metri. Am tras pe dreapta si am plans protejat de casca.

Da! Recunosc! Am plans!

Am plans pentru ca mi-am imaginat ce s-ar fi intamplat daca as fi fost un roman obisnuit si nu "vedeta" de la televizor. M-ar fi omorat?

Am plans pentru ca astia vor ajunge atat de multi incat ne vor ingropa. Am plans pentru ca pe ala nu-l va intreba nimeni din ce bani si-a luat BMW-ul.

Am plans de ciuda ca ne vor strivi visele.

Am plans pentru frate-meu care are nesansa de a creste langa ei. Am plans pentru ca am ajuns la decizia de a nu avea copii vreodata caci nu vreau sa traiasca in lumea astora.

Caci lumea va fi a lor!

Nu va mintiti!

Nu va amagiti!

Va fi lumea lui Salam si a lui Guta!

Lumea camatarilor, smenarilor, manelistilor, cocalarilor, burtosilor, nesimtitilor. Pentru ca nevestele si gagicile astora sunt mereu gravide! Pentru ca fiecare au cate 4-5 copii.

Apoi m-am revoltat!

Si m-am gandit ce mult mi-as dori sa am pistol legal, cu permis si de cate ori se intampla sa dau peste un animal ca asta sa trec pe langa el si sa-l injur in soapta de mama. El va lua foc si ma va lovi.

Eu scot pistolul si poc! Direct in cap! Legitima aparare. Cat despre faptul ca astia fac copii, cu regret va spun ca usor-usor devin extremist in cel mai dur sens al termenului... Dragi cocalari, mirlani, mitocani, manelisti Ati castigat. Voi si ai vostri v-ati fu...t nevestele, amantele sau prietenele prost (caci numai prost puteti, conform aceluiasi coeficient de "inteligenta") si iata ca samanta voastra mizerabila da rod.

Ne acaparati. Ati reusit sa va "educati" progeniturile hidoase in spiritul kitch-ului, mitocaniei, nesimtirii, manelismului infect... Felicitari! Romania e pe cale sa devina a voastra. Dar, atata timp cat inca mai putem si noi respira, vorbi, privi, dati-ne voie sa radem de voi. Dati-ne voie sa va ironizam. Nu va fie teama. Sunteti pe drumul cel bun si-n curand veti ajunge atat de puternici incat sa-i luati pe astia ca mine si sa-i dati la lei. Pana atunci insa...

1. Cojile de la semintele scuipate pe asfalt sau beton nu dau rod. Nu incoltesc! Va jur! Stiu ca voi n-ati prea mers pe la scoala, dar credeti-ma pe cuvant ca am facut biologie in liceu. N-o sa creasca niciodata floare sau bostan din ciment. Asa ca folositi un cornet.

2. Daca folositi cornet (putin probabil) va imploram sa rupeti foi din Manele "almanahe" magazin, ca Marin Preda si Eminescu n-au nicio vina.

3. Tricoul mulat se poarta pe un corp perfect. Stiu ca in lumea voastra perfect inseamna atat mers la sala si inghitit steroizi cu pumnu' ca ghiolbanu', cat si burta de bere si ceafa plina de slana. Noi insa ne facem datoria...

4. Nu ne deranjeaza ca ascultati manele (unde carte nu e, nici cultura muzicala nu e) atata timp cat "ascultati" nu se transforma in "ascultam". Orice aparat de redat muzica are un buton pe care scrie volum....

5. Stiu ca banii sunt singurul vostru Dumnezeu si daca ai bani esti "de valoare", dar exista niste "chestii" de noi le platim si ele se numesc impozite la stat. Stiu ca un manelist de-al vostru i-a facut "printesei lui" inmormantare de 50 de mii de euro fara sa-l intrebe cineva despre provenienta banilor, dar daca reprezentantii vostri conduc finantele, politia si justitia din Rromania, puneti-ne si noua o vorba buna...

Multumim anticipat. Si am vazut ca multi sunt alaturi de voi cand ,prin lege, se incearca sa fiti pusi sa platiti impozite sau sa va declarati averile. Mai bine iesiti in strada pentru " Romania saraca". Saraca de ea!

6. Va rugam mult sa nu mai filmati videoclipuri la opera. V-am dat televiziunile si presa, lasati-ne la schimb opera si teatrele!

7. "De puta madre" inseamna "pizda matii". Ne bucuram ca majoritatea purtati tricouri cu aceasta sintagma. Inseamna ca mesajul nostru a razbatut pana la voi.

8. Ne aratam realmente ingrijorati de aceasta cumplita molima care a cuprins intreaga comunitate cocalareasca si anume foto fobia. Stim ca medicii nu sunt de-ai vostri ca, nah, au facut scoala multa ai dracu' tocilari, dar puteti apela cu incredere. Probabil e ingrozitor sa fii nevoit sa porti ochelarii de soare si-n baie...

9. Suntem incantati ca ati invatat sa folositi programe gen "Photo shop". Nimic nu e mai frumos decat sa vezi o minune carliontata, in rochie de leopard si 5 kile de aur pe prima pagine din "The sun". Si suntem incantati ca in pozele de Hi5 va inconjurati de stelute, brizbrizuri...

10. Faptul ca reusiti sa manevrati cate 3 telefoane mobile in acelasi timp este o calitate demna mai degraba de un homo decit de un homo sapiens. Deci, iata ca teoria lui Darwin se sustine...

11. Pantofii cu botul ridicat semnifica ceva religios? Sau e chestie de potenta, temporara si ea ca si tineretea?

12. Tunning-ul cu evacuare zgomotoasa si parasolar cu mesaj nu e foarte indicat. Stim ca trebuie si cocalarul sarac sa aiba o ocupatie, dar...

13. Apreciem faptul ca mergeti toti pe scutere fara casca! Ne dati sperante... Dar, va atragem atentia ca atunci cand pe un motor, o motoreta, o bicicleta sau pe un scuter se afla un el si o ea, "dintre care" el are casca si ea nu, asta se traduce prin: "Mori, fa, in mortii ma-tii!"

Ma rog... Asta nu le deranjeaza pe femeile din Romania intrucat atitudinea reprezinta o normalitate in relatia dintre sexe in tara noastra.

Ar mai fi multe de spus, dar daca ai parcurs aceasta "scrisoare" inseamna ca deja ai citit de doua ori mai mult decat toata familia ta in intreaga ei existenta.

Nu vreau sa te obosesc.

Ne vedem la mall,

Cu drag, Mihai Bendeac.

Scrisoare deschisa catre parintii copiilor de bani gata

Scrisoare deschisa catre parintii copiilor de bani gata
10 Aug 2010 Alin Ionescu

Te-ai chinuit doua minute lungi ca sa-ti lasi sotia insarcinata? Ai avut rabdare s-o vezi cum ii creste burta noua luni, apoi, alte luni nesfirsite, ai atipit cu greu in urletele celui mic, care voia sa suga la tita nevesti-tii si nu te lasa nici sa pui si tu gura, nici sa adormi, desi stia ca a doua zi ai de incheiat niste contracte importante in urma carora urma sa-i asiguri un viitor prosper?
Te-ai cacat pe tine de fericire vazindu-l seara cinci minute inainte de a adormi dupa ce veneai obosit mort de la firma, mindrindu-te in sinea ta ca seamana cu tine, nu cu proasta de ma-sa? L-ai vazut absolvind gradinita franco-germano-americana - la specializarea managementul afacerilor - si, vazind in el viitorul mostenitor al imperiului economico-financiar pe care l-ai ridicat de la zero, te-ai gindit sa-l dai sa urmeze scoala generala undeva la Princeton sau Yale ca sa se traga de puta de mic cu nepotii lui Bush?
Ei bine, te poti declara un parinte fericit si te poti mindri, cind te intorci cu elicopterul la vila cu 500 de camere din satul natal, ca ai un copil reusit, care are de toate si nu a suferit de foame si umilinte, asa cum ai suferit tu inainte sa stringi gunoaiele dintr-un sector intreg al Capitalei sau sa asfaltezi de cite zece ori la rind anual aceleasi sosele proaste din Romania.
Deci e timpul sa-i cumperi un bolid (ceva peste 250 de cai-putere, mai putin nu se merita, se frustreaza copilul), preferabil alb, un adevarat aspirator de manechine, cintarete, pizde in general, ideal ar fi din astea cu pedigree, celebre, care au aparut in videoclipuri, in spoturile la racoritoare sau macar au prezentat meteo la PRO TV. Sa aiba baiatu' cu ce face dragoste si sa nu sufere ca tine, care ai facut dragoste doar cu ma-sa, pina l-ai facut. Booon… de-acum e timpul sa moara. Cum sa moa­ra? Pai, simplu: in timp ce ruleaza cu 250 de kilometri pe ora pe Autostrada Soarelui sau pe cine stie ce drum comunal plin de gropane, asfaltat fix de firma cu care ai tepuit statul, ca sa-i cumperi supararea aia cu enspe cilindri in V, care soarbe la suta cam cit o autobaza.
Ee, astea e paradoxurile istoriei recente… Si acum vin sa te-ntreb, nefericit si idiot parinte de copil de bani gata: nu mai bine il omori cu mina ta, vorba proverbului, decit sa ti-l culeaga SMURD-ul cu penseta de prin copacii de pe marginea drumului si sa ti-l bage pixelat in cosciug? in plus, daca nu-i iei auto bengoasa si apuca sa nu intre cu ea in copac si sa prinda maturitatea, faci si economie la buget, din moment ce, fudul fiind, nu mai trebuie sa mai bagi inca niste zeci de mii de euro in cos­ciug din lemn de mahon cu incrustatii si pomana cu zece popi de la Patriarhie, plus icre negre si somon, asta doar asa, ca sa nu intinezi cu zgircenia memoria lu' fiu-tau in fata tovarasilor lui, care vor veni sa-l conduca pe ultimul drum in sunete de claxoane, la volanul bolizilor lor albi, tapitati cu piele alba de vaca de Cordoba si cu zimbete timpe de vaci celebre, autohtone, de Bamboo.
Concluzie: ajuta-ti beizadeaua sa traiasca, draga parinte de copil de bani gata! Nu-i lua viata punindu-i unui pustan sub cur un motor pentru bancheri batrini!

scrisoare din Canada

Servus Cornel,
Ceva timp in urma, mi-ai spus de un blog si eventual de a scrie ceva despre cum e vazuta Ro. din exterior.
Imi cer scuze ca n-am reusit, nu sunt prea indemanatic in ale condeiului. Dar de data asta am "primit" pe mail ceva la care subscriu 100%. Nu sunt vorbele mele, si nu stiu nici cine le-a scris dar simt la fel cand ma gandesc "acasa". Dar, de cate ori vin in tara, sunt frapat de aceleasi lucruri.
Adi
Rămasul şi întorsul în ţară

Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti – ca şi mine – o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu „gipane“ supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!... Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua agreabilă – mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru dumneavoastră – par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.
Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin. Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care „se descurcă“ e mereu grăbită, repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după care „e bine şi aşa“, se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile – adînci, bărbaţii – aţîţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.
De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi.
Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.
Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.
Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor. Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi. Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.
Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate aproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo, punîndu-şi ca unic ţel banul – fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă. Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît „dincolo“ la preţuri mai mari decît „dincolo“, la salarii mai mici decît „dincolo“.
Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai mare şi cît mai repede.
Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că „nu e drept“. Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd e de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor. Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar – dacă-mi permiţi metafora – la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat. Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sînt omor cu premeditare.
Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim? Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ. Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.
Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine. Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii. Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz, realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există. A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine... Trist, dar adevarat !